Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 30 aprilie 2026 10:42

Editorial LA ŢINTĂ - "Un fleac: Dragnea i-a ciuruit pe contestatarii săi din PSD!"

La prima vedere, aşa s-ar putea concluziona la modul simplist ceea ce s-a întâmplat vineri în cadrul reuniunii Comitetului Executiv al PSD. "El Lider Maximo" a reacţionat profesionist şi după ce a apărut controversata scrisoare a contestatarilor săi în data de 19, a convocat pentru 21 septembrie acea şedinţă. Astfel i-a băgat în criză de timp pe cei ce-i voiau capul, care nu apucaseră să se înţeleagă cu cu cei care i-ar fi putut sprijini în demersul lor. Şi nici n-aveau cum, pentru că în mod sigur pretenţiile depăşeau posibilităţile de a satisface cererile într-un timp de negociere mai mic de 48 ore. Asta în condiţiile în care Dragnea îşi luase anticipat jurămintele de vasalitate de la cei ce contau ca număr în Comitetul Executiv al PSD. Faptul a fost dovedit de insistenţa cu care la finalul şedinţei aprinse de vineri, don Livache a impus un vot, ale cărui rezultate îi vor asigura, cel puţin pe termen scurt, un răgaz. Acum rebelii sunt la mâna lui şi ori cad la pace cu biruitorul de etapă, ori se duc pe unde sunt aşteptaţi - cred ei - cu braţele deschise. Liviu Dragnea a primit şi un ajutor nesperat din punerea sub acuzare a capilor din Jandarmerie pentru intervenţia în forţă la mitingul diasporei din 10 august. Care-i dă posibilitatea să reafirme pericolul reprezentat de statul paralel, făcându-i pe mulţi dintre colegii care au motive să se teamă de anumite lucruri să se simtă ţinte. Sigur că unii vor pune în balanţă şi bombiţe de genul unor colaborări secrete dintre Dragnea şi Coldea, după ce s-a spus că ar fi avut nişte întâlniri de taină pe la Scroviştea, departe de ochii lumii. Dar şi chestii de genul ăsta vor pleda pentru teleormăneanul sub pulpana căruia destui vor alerga să se adăpostească!...

Puciul din PSD a eşuat deoarece a fost organizat de diletanţi în ale conspiraţiei, care şi-au slujit strict interesele proprii. Tentativa lor de strângere a rândurilor a fost formală şi minată din start de duplicitatea milogarilor care aşteptau să le pice-n poale para mălăiaţă de la Dragnea, nu răbdările prăjite de la Firea, Stănescu, Ţuţuianu sau Neacşu. În editorialul de vineri, publicat în acest colţ de pagină, anticipam că şedinţa Comitetului Executiv al PSD avea să fie o spălare de rufe în spatele uşilor închise, fără a rezolva ceva imediat. Şi chiar aşa a şi fost, cu tuşe ceva mai îngroşate, chiar groteşti pe alocuri, date de secretomania dusă la absurd, cu reţinerea telefoanelor mobile şi a mijloacelor de comunicare la uşa sălii de conferinţe, cu declaraţii contradictorii, frizând ridicolul prin tentativele de lansare a unor diversiuni ieftine ce includeau aproape toate ingredientele bâlciului deşertăciunilor în care se bălăceşte politica noastră. Ce păcat că n-a existat măcar un curajos în toată floarea cea vestită a partidului care să impună transmiterea în direct a dezbaterilor, ca să vadă tot poporul - pesedist sau nu - cum se dezbracă de caracter aleşii naţiei!... Poate că pe termen scurt s-ar fi provocat un cutremur intern, dar pe cel mediu şi lung ar fi putut fi un punct de pornire spre o altfel de abordare a unor politici reale, făcute la vedere, şi nu pervers.

Liviu Dragnea a obţinut o victorie de care probabil că va ajunge singur la concluzia că n-ar fi avut nevoie, după ce va fi silit să facă un şir de compromisuri ca să liniştească apele în partid. Personal sunt convins că şi dacă-şi va sacrifica o parte dintre persoanele fidele, nu-şi va asigura pacea. Şi asta fie şi numai pentru că după ce va apărea prima cedare, poftele celor ce-l vor scos pe linie moartă vor creşte. La fel de lipsită de perspective ar fi şi manifestarea inflexibilităţii. Deci, se va trezi căzut într-o capcană din care va fi aproape imposibil să mai iasă, căci lupta internă pentru putere se va da până la ultimul cartuş! Pe de altă parte, victoria lui Dragnea îi foloseşte de minune şi lui Klaus Iohannis, căci nu-şi va pierde ţinta principală a atacurilor. În plus, poate spera că o parte dintre nemulţumiţii din PSD îşi vor lua desagii la spinare şi vor rări rândurile actualei majorităţi parlamentare, ceea ce l-ar apropia de obiectivul "guvernului său". Idee de care, dacă n-a mâncat buruieni otrăvite, ar trebui să se ţină departe, pentru că a dovedit prin numirea lui Dacian Cioloş că n-are mână bună la premieri. Concluzionând, pentru Iohannis este mai la îndemână să se dueleze retoric şi în toate chipurile cu Dragnea decât cu Dăncilă, mai ales dacă apelează la mijloace care le sunt străine amândurora. 

Începem, deci, o nouă săptămână sub semnul lui "Rămâne cum am stabilit!". Parafrazând o veche lege, "totul se pierde, nimic nu se câştigă şi totul merge din rău în şi mai rău pentru oamenii de rând". Iarna ne bate la uşi şi în spatele ei, ca un blestem, îşi hlizeşte dinţii ascuţiţi o nouă criză economică. Sau cel puţin aşa ne profeţesc unii care încă mai ştiu pe unde s-ar mai găsi câte ceva de furat...

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It