Editorial LA ŢINTĂ - "Şi cu noi cum rămâne?..."
Aceasta este întrebarea la care n-am ştiut să dau un răspuns ferm amicului care mi-a adresat-o. El, ca primar PSD, era bulversat de diversiunea scrisorii scoase la iveală pentru a se dovedi că liderul naţional Liviu Dragnea era contestat de către unii cu care colaborase strâns cândva. Tipul este destul de inteligent pentru a înţelege că lupta pentru putere se dă la Bucureşti. Iar îngrijorarea rămâne legitimă după ce experienţa istorică a dovedit că toate oalele sparte le plătesc cei din teritoriu. Care - vorba lui Eminescu - sunt condamnaţi să-şi apere "sărăcia, nevoile şi neamul". Şi asta în condiţiile în care cele mai multe Unităţi Administrativ Teritoriale nu pot trăi pe picioarele lor fără banii guvernamentali, fie că este vorba numai despre simpla funcţionare a aparatului propriu. Deci, luând în calcul doar cheltuielile salariale şi cele administrative, şi dându-le la o parte pe cele ce ţin de investiţiile în dezvoltare, fără de care nu se poate vorbi despre norme de viaţă civilizate implementate pentru locuitori.
Diversiunea cu scrisorica nu este nouă prin politica noastră. Şi nu mă gândesc doar la aia pierdută, nemurită de Caragiale, ci şi la cea fluturată cândva de Elena Udrea. N-aş vrea să fac profeţii conform cărora cei ce şi-au asumat scrisoarea pesedistă ar putea avea soarta divei blonde ce-l inspira pe Traian Băsescu, dar nici nu exclud posibilitatea, câtă vreme s-a dovedit că la noi dracul nu face mănăstiri sau cât ne convingem zilnic că nu ducem lipsă de blonde prin politica de frecangeală la rece practicată pe malul mâlos al Dâmboviţei. Scrisorica asta cere nici mai mult, nici mai puţin decât capul lui Liviu Dragnea. Care a avut inteligenţa sau inspiraţia ca imediat după ce i s-a dovedit miercuri existenţa materială, să convoace pentru astăzi o şedinţă a Comitetului Executiv al PSD. Astfel şi-a băgat adversarii în criză de timp, deoarece este de crezut că el îşi făcuse deja cărţile cu cei care contau cel puţin ca număr la reuniunea cu pricina. Să nu uităm că Dragnea n-a pierdut până acum vreo luptă în PSD ori dusă sub steagul acestei formaţiuni unde şi-a găsit împlinirea carierei după ce s-a despărţit de Băsescu. Iar cel mai mare succes l-a înregistrat la alegerile parlamentare din 2016, unde scorul electoral obţinut i-a permis să-şi facă partidul viora întâi a guvernării. Numai că, pradoxal - aşa cum s-a mai întâmplat în istorie - Dragnea a câştigat războiul, dar a pierdut pacea, căci n-a nimerit premierul ce-i trebuia pentru a implementa programul de guvernare aşa cum şi-ar fi dorit. Iar după ce a ajuns la al treilea, dezamăgindu-i pe mulţi care se credeau îndreptăţiţi să fie ei mahării din Palatul Victoria, coroborat cu ardoarea cu care-şi apără protejatele instalate pe posturi ministeriale unde nu-şi prea au rostul, era normal să se trezească lovit de ceva mai mult decât de o frondă internă, alimentată la greu şi din afară. Sigur că fiecare tabără constituită îşi are argumentele sale şi, dacă stai să le asculţi, are dreptate şi Liviu Dragnea, Carmen Dan, Rovana Plumb ori Codrin Ştefănescu, dar şi Gabriela Firea, Adrian Ţuţuianu sau Paul Stănescu şi cei care aşteaptă să vadă mai întâi cum se rostogoleşte zarul, ca să ştie cum este mai profitabil să se pronunţe. Iar în cel mai rău caz, să-şi netezească într-un fel sau altul calea spre o eventuală pocăinţă...
Fără a intra prea mult în amănunte şi prevederi statutare, să nu uităm că un lider de partid nu se poate răsturna din vârful piramidei doar pe nemulţumirile câtorva foşti tovarăşi de drum. Admiţând că ar avea totuşi ei câştig de cauză, indiferent sub ce formă, problema este pe cine-ar pune în locul lui Liviu Dragnea. Atunci când a demisionat Victor Ponta din fruntea guvernului, a oferit PSD-ului victoria la alegerile locale şi parlamentare din 2016. Locul său la partid l-a luat automat Liviu Dragnea. Dacă acum, în locul teleormăneanului ar veni conjudeţeana Viorica Dăncilă - după cum se spune, varianta ar fi de coşmar şi pentru talibanii din PSD. Şi asta pentru că mulţi parlamentari şi-ar căuta adăpost pe la alte partide, şi nu neapărat la ALDE. Asta s-ar traduce prin pierderea majorităţii şi a guvernării, deci a ciolanului puterii, ceea ce este inadmisibil pentru cei ce s-au spurcat la proteinele şi smântânica fondurilor primite pe ochi frumoşi - potrivit tradiţiei. Tocmai de aceea eu cred că astăzi nu se va rezolva cu adevărat ceva la Comitetul Executiv al PSD, pe care l-a convocat Dragnea. Mai degrabă se poate anticipa că se va găsi o formulă de tergiversare, ca să se ducă şi dumnealui luna viitoare în faţa instanţei ca lider al celei mai tari formaţiuni din arcul guvernamental. Şi uite-aşa, liderii frondei interne ar trebui să accepte ideea de a se mulţumi cu ceea ce vor reuşi să obţină în compensaţie. Şi când spun asta, mă gândesc în primul rând la Gabriela Firea, de care ar putea depinde un număr de voturi ce le-ar putea depăşi pe cele din câteva judeţe. Pierderea lor ar fi curată tâmpenie, iar dacă factorii de decizie ignoră acest truism, ar cam fi cazul să se tragă repede apa după ei. Altfel, PSD va ajunge să joace în liga mică politică alături de PNŢCD!...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
