Editorial LA ŢINTĂ - În ce ţară trăim?...
Asta este întrebarea existenţială care ar trebui să nu ne lase să dormim pe cei cărora ne place să credem despre noi că suntem oameni cu picioarele pe pământ, responsabili de prezentul nostru şi de viitorul copiilor. De ani şi ani trăim într-o realitate confecţionată de interesele ticăloase ale grupurilor dubioase, care ne manevrează prin tot soiul de diversiuni. Dar nu ne învăţăm minte şi ne lăsăm duşi cu zăhărelul promisiunilor cinice lansate de profeţii politici mincinoşi, aceşti falşi Mesia corupţi până în măduva oaselor. Aşa s-a ales praful de tot ce-am sperat în 1990, când hoardele chemate de Ion Iliescu şi ai lui, "emanaţii" din decembrie", puneau bazele aşa-zisei democraţii originale, în care rolul principal în conducerea României era predestinat comunisto-securiştilor de linia a doua. Ei s-au infiltrat în partide, în lumea afacerilor şi cam prin toate sectoarele vieţii social-economice, îmbogăţindu-se peste măsură prin jaful organizat ştiinţific de Petre Roman. El decretase că industria României era un morman de fiare vechi şi agricultura un pariu păgubos, iar şeful, primadona Iliescu, îşi dorea cu ardoare să-i ia locul lui Ceauşescu, obiectiv pentru care era gata să pupe-n fund şi Răsăritul şi Apusul. De sângele victimelor evenimentelor din decembrie 1989 şi din anii care au urmat s-au scuturat cu cinismul propriu celor ce acceptau fără crâcnire să se uşureze puternicii lumii peste capetele lor, dacă le satisfăceau nevoile de avere şi putere. În jigodenia lor, ne-au târât şi pe noi să le fim complici la slăbirea ţării, care a ajuns să fie ameninţată de pericolul dezmembrării mai abitir decât oricând în anul Centenarului realizării României Mari. Şi asta pentru că singurele lucruri sfinte pentru patri(h)oţi sunt interesele lor, nimic altceva!
Întrebarea din titlu nu este o figură de stil, ci reprezintă, din nefericire, o realitate dureroasă. Şi asta pentru că nu trăim aşa cum credem că s-ar cuveni. Cei mai mulţi dintre noi evită însă să se întrebe dacă merităm mai mult, după ce ne-am bătut joc repetat de soarta noastră. Aşa-zisul protest al diasporei împotriva situaţiei în care se află ţara, orice s-ar spune, a fost o acţiune politică, nu civică. Numai că ea n-a fost asumată de cineva şi trimiterea la dreptul constituţional de a protesta nu avea acoperirea legală necesară pentru a se permite desfăşurarea demonstraţiei de la Bucureşti. Mass-media a prezentat delirul unuia care se dădea mare organizator şi spunea deschis că în 10 august 2018 va începe nu ştiu ce revoluţie în România. Iar asta ar permite protestatarilor să ucidă organele de ordine dacă s-ar opune planurilor lor demente. N-o să reiau filmul întâmplărilor, dar atunci când protestatarii ajung să arunce cu excremente în jandarmi, pentru a se ajunge la lupte de stradă, provocarea mi se pare evidentă, iar atacarea sediului guvernului depăşeşte limitele protestului paşnic anunţat. Cu scuzele de rigoare, eu n-am să aplaud vreodată haosul creat de o revoluţie a căcănarilor, însă am să le cer celor care li s-au asociat, inclusiv politicienilor de orice rang, să-şi asume responsabilitatea faptelor lor. La fel şi celor care au permis desfăşurarea unei manifestări ce nu respecta limitele stabilite de lege, chiar repetarea strângerii gloatei sâmbătă, în 11 august, într-un spaţiu în care nu avea ce căuta. Nu de alta, dar în mintea mea de om de rând, nu strada trebuie să dicteze schimbările de guvern, ci votul direct al cetăţenilor. Admiţând ideea absurdă că la demonstraţiile din 10 august desfăşurate în mai multe oraşe din ţară ar fi participat 200.000 oameni, procentul din populaţia totală este sub 1%. Şi pentru mine este inacceptabilă dictatura minorităţii, oricât ar încerca impotenţii politicieni frustraţi de rezultatele alegerilor din 2016 să ne convingă că trebuie să ţinem trena fustelor scurte ale unor tipe care nu prea au ce căuta prin viaţa publică după ce şi-au dovedit incapacitatea crasă.
N-aş vrea să mă pun în postura jandarmilor, dar nici a naivilor care s-au dus la acele demonstraţii pe post de gură cască. Sigur, am şi eu nemulţumirile mele vizavi de starea de lucruri în care trăim, dar nu cred că ele îşi pot afla rezolvarea în stradă sau la interminabilele discuţii purtate pe ecranele televizoarelor, unde "guriştii" politici vin să ne manipuleze. Mitingul diasporei a fost confiscat de javrele noastre politice şi este greu de spus dacă a avut cineva de câştigat. Dar de pierdut am avut toţi, căci România poate fi asociată oricărei ţări cu grave probleme de guvernare, care n-are ce căuta în lumea civilizată. Da, şi eu îmi doresc să n-avem corupţi sau păpuşi de paie păduchioase la conducere, ci oameni care respectă legea. Numai că ea rămâne strâmb alcătuită, fiind făcută de papagali, cât timp încă permite imunităţi, deşi Constituţia le respinge clar. Din punctul meu de vedere, decât să ne omorâm între noi în stradă, mai bine ar fi să le impunem parlamentarilor să facă legile dure de care avem nevoie, iar cei ce şi-au făcut un obicei să protejeze statul paralel, ce şi-a dovedit existenţa vineri, să fie trimişi unde-a înţărcat mutul iapa, cu ăia cu tot! Abia atunci am intra pe drumul cel bun al normalităţii şi n-am mai avea motive să ne întrebăm în ce ţară trăim. Dacă nu ne vom mobiliza pentru exerciţiile democratice ale alegerilor ce vor urma, ne vom transforma toţi în nişte coprofagi, analişti politici de cârciumă, la bere, gata să se ia de păr cu cei ce sunt de altă părere!...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
