Editorial LA ŢINTĂ - Bravo, Mihaela!
Toată admiraţia pentru ceea ce a reuşit să facă pe terenurile de tenis Mihaela Buzărnescu! În mai puţin de doi ani a străbătut drumul de la anonimat la glorie sportivă. Cum mie nu mi-e teamă de cuvintele mari, mai ales atunci când reflectă adevărul, afirm că a făcut istorie. Pentru că nu este la îndemâna oricui să urce de la un loc aproape de 600 în topul mondial în primele 20. Performanţa a reuşit-o duminică spre luni - timpul României - după ce a câştigat turneul WTA de la San Jose, din California, SUA. A fost primul premiu de această categorie dintr-o carieră întreruptă şi continuată la o vârstă la care alte sportive încep să se gândească să se lase, dacă se respectă îndeajuns şi au tăria de a decide că n-are rost să se facă de râs în continuare alergând după himere. Mihaela Buzărnescu nu este genul de om slab, care evită să privească adevărul în faţă, preferând să se mintă pentru a-şi menaja "amorelu' simţitor". Am cunoscut-o personal acum câţiva ani, când era căpitan nejucător al fetelor din selecţionata noastre U16, ce-şi disputa la Curtea de Argeş dreptul de a fi prezentă la finala Campionatului european disputată la Leysin, în Elveţia. Mihaela nu era în cea mai bună perioadă a vieţii ei, căci se refăcea după o accidentare care-i întrerupsese zborul spre culmile unei cariere ce se anunţa promiţătoare. Era - ca să fiu mai precis - la un moment de răscruce al vieţii. Ceea ce am reţinut din discuţiile cu ea a fost faptul că nu accepta ideea că poate fi o învinsă de viaţă sau de destin. Pur şi simplu voia să se bată până la capăt, pentru că împreună cu familia credea în posibilităţile de care dispunea. Şansa ei era să meargă mai departe pe drumul pe care se afla de ani buni. Foarte lucidă, Mihaela îşi analiza corect opţiunile şi nu se lăsa abătută din cale de mirajul de a fi frumoasă, plăcută, de a poza pentru cine ştie ce reviste sau de a participa la concursuri de "Miss" între sportive. Aşa că muncea strângând din dinţi şi acumulând destulă determinare pentru momentul în care avea să reia totul de la capăt. Iar când s-a restartat, a pornit de jos, de la turneele ITF, unde a acumulat primele puncte ce i-au permis să înceapă urcuşul spre culmi. A fost poate o nebunie ceea ce a făcut Mihaela după revenire, când a jucat enorm de mult, fără să se menajeze şi fără să facă compromisuri. Astfel şi-a demonstrat o tărie de caracter destul de rară.
Revenită în circuitul WTA, s-a manifestat ca un taifun pe teren, fără să se lase impresionată de faima adversarelor întâlnite. Numai anul acesta a reuşit câteva victorii care au lăsat lumea tenisului cu gura căscată, silind-o să-i înveţe numele. Probabil că avizaţii comentatori ai acestui pretenţios sport s-au întrebat de sute de ori cine e nebuna asta, de unde vine şi unde vrea să ajungă. Mihaela nu s-a pierdut în explicaţii, i-a lăsat pe curioşi să descopere că Simona Halep are o parteneră serioasă alături de care poate înfrunta adversităţile lumii care nu se prăpădeşte de dragul nostru, al românilor. Şi asta pentru că imaginea noastră şi a ţării a fost stricată de oameni fără Dumnezeu, hoţi, escroci, milogi, bandiţi, ticăloşi, politicieni şi corupţi. Dar asta-i o cu totul altă poveste... Mihaela Buzărnescu a ajuns un nume respectat într-un interval de timp extrem de scurt, graţie calităţilor sale native, la care a ştiut să adauge o cantitate enormă de muncă, prin care şi-a călit trupul şi sufletul, permiţându-şi să refuze compromisurile. Iar dovada cea mai bună vine din activitatea sa. Eu am rămas interzis că după ce a jucat duminică finala unui turneu la Praga, cu Petra Kvitova, a doua zi a intrat pe teren, la Madrid! Această înverşunare şi disponibilitate pentru luptă i-a permis să devină un coşmar pentru jucătoare ca Svitolina. Iar cine crede că totul este uşor şi vine de la sine, se înşeală ori este cel puţin naiv, ca să nu spun altfel. De aceea eu o înţeleg în momentele când o apucă toţi dracii pentru o minge ratată printr-o execuţie ce i-ar sta la îndemână de ajunge să se certe dur, să înjure ori să plângă. O înţeleg, pentru că Mihaela este şi ea un om şi ştiu că astfel de manifestări o ajută să se decontamineze de stările negative, să se reîncarce şi să revină în teren mai puternică şi mai periculoasă pentru adversare. Cine a urmărit semifinala de la San Jose, cu belgianca Elise Mertens, s-a convins de capacitatea ei de a reveni după ce a pierdut primul set şi de a se impune în faţa unei adversare cu opt ani mai tânără şi, fără îndoială, mai vestită. Adevărata finală aceea a fost, nu cea cu Maria Sakari. Grecoaica în vârstă de 23 ani a fost o pradă uşoară pentru Mihaela, care pe parcursul meciului şi-a permis chiar să se joace cu ea ca o pisică vicleană cu un şoricel naiv. Asta a fost o simplă impresie, deoarece fata noastră nu este genul care nu ia în serios adversarele. Dar a-i ceda numai un game din doisprezece ne scuteşte de orice comentariu. La 30 ani, Buzărnescu a cucerit primul ei trofeu WTA şi a urcat până pe locul 20 în clasamentul mondial, realizând o premieră, căci până în prezent n-am mai avut două românce concomitent pe asemenea poziţii. Totodată, această sportivă de excepţie, care joacă sub presiunea timpului, a ajuns pe locul 15 în Cursa pentru Turneul Campioanelor şi nu este exclus să forţeze ca să ajungă la Singapore, în elita tenisului mondial spre afârşitul acestui an. Înainte de a încheia, fără a fi lipsit de respect faţă de Begu, Niculescu, Cîrstea şi alte sportive care nu-şi depăşesc de ani de zile condiţia de aspirante la glorie, mă declar fan al Mihaelei Buzărnescu. Şi asta pentru că în ea văd imaginea reuşitei românului care se bate cu adversităţile tuturor pentru dreptul de a ieşi din marasmul unei existenţe terne, de a scoate capul în lume, folosindu-se de înzestrarea naturală, de muncă şi consecvenţă. Spunem mereu că avem nevoie de exemple, iar când le avem în faţă, nu le recunoaştem. Mihaela Buzărnescu este un model de viaţă din care ne putem inspira fiecare dintre noi. De ce n-o facem?...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
