Editorial LA ŢINTĂ - "Şmecheri care fac pe proştii şi le merge bine"
Aşa îi caracterizează ţăranii mai vârstnici pe politicienii noştri. Oameni dintr-o bucată, au capacitatea de a găsi fără greş termenii prin care cântăresc tot ceea ce se întâmplă în jurul lor. Şi când ceva îi nemulţumeşte, nu se ascund la umbra vorbelor meşteşugite. Pentru ei, ce e-n guşă şi-n căpuşă, mai ales după ce au ajuns la vârste care-i plasează în categoria denumită de cei mai tineri "şoimii popii". Cei aflaţi în amurgul unor vieţi pline de dezamăgiri nu mai au timp să creadă în vorbe. Ei vor fapte şi când se simt păcăliţi, nu-şi mai aleg cuvintele prin care amendează nesimţirea politicienilor care i-au minţit cu cinism. Buruienos, e drept, unii nu ezită să-i numească pe cei care-i scârbesc cufuriţi îngâmfaţi.
Oamenii care fac glia să rodească de când se ştiu sunt profund nemulţumiţi. Iar lista cauzelor e mai lungă decât o zi de post: satele s-au băjenit, căci tineretul şi-a luat lumea-n cap, plecând în lumea largă în căutarea unui viitor pe măsura trudei depuse; casele părinteşti se pustiesc şi se părăginesc; pământurile străbune se pârlogesc ori intră pe mâna străinilor şi pot să dai cu tunul după cineva care să-i ajute la muncile câmpului, după ce politicienii au încurajat puturoşenia prin pomeni electorale; pensiile lor - căci mulţi au muncit şi pe ogor, şi pe şantierele comuniste - sunt de râs, dacă sunt puse în balanţă cu acelea ce intră în buzunarele celor miluiţi de stat, deşi n-au contribuit cu un leuţ măcar, motiv pentru care se simt furaţi... "Ăştia cred că i-am votat să facă legi doar pentru ei şi ai lor!", se plâng ei în cor cui are timp să-i asculte şi să le dea dreptate atunci când reclamă prăpastia dintre pensiile lor şi ale unora dintre privilegiaţii puternicilor zilei. Din rândul cărora îi pomenesc apăsat pe politicienii care-şi fac parte la modul cel mai neruşinat cu putinţă din ceea ce împart, pe făcătorii de dreptate strâmbă, pe funcţionarii statului şi pe tot soiul de profesionişti ai şpăgilor multiple. Şi-i înjură apăsat, cu năduf, pe toţi încasatorii de pensii speciale! Au îngăduinţă numai pentru cei oropsiţi de soartă care, din cauza unor dizabilităţi, nu mai pot munci.
Tipologia ţăranului român a rămas pe matricea celei a lui Ion, personajul nemurit de Rebreanu în vestitul său roman clasic: lacom de pământul la care neamul lui sărac a jinduit de-a lungul istoriei, care a crezut că i-a pus Dumnezeu mâna-n cap atunci când au venit comuniştii la putere după alungarea Regelui Mihai, dar s-au pomenit jefuiţi de bruma de avere care le dădea identitate şi îi legitima ca membri onorabili ai societăţii. Numai că s-au trezit curând că li s-a dat cu o mână şi li s-a luat cu două prin colectivizarea agriculturii. Aşa se explică atât lupta lor de după 1990 pentru reconstituirea drepturilor de proprietate, dar şi refuzul formelor de asociere, care le reînvia coşmarul CAP-urilor. După atâţia ani încă mai sunt răni deschise de modul în care s-a desfăşurat acţiunea la nivelul localităţilor din întreaga ţară, dovadă procesele ce încă n-au ajuns la soluţii definitive, acceptate de către împricinaţi. Din poveştile ţăranilor noştri se pot scrie sumedenie de romane fluviu cu mişculaţii prin care tot soiul de venetici paraşutaţi prin comisiile de fond funciar au ajuns proprietari de pământuri prin satele lor. Şi vă închipuiţi cum îi cuprinde jalea sau turbarea când aud că aproape jumătate din pământul nostru arabil a încăput pe mâinile străinilor de neam şi ţară, în temeiul unor legi votate de aleşii lor, care s-au dovedit o dată în plus că sunt nişte cufuriţi! Ţăranii noştri au conştiinţa apartenenţei la ţară şi oricât de îngăduitori şi răbdători ar fi în mod obişnuit, n-au cum să fie înţelegători cu cei ce vor să smulgă hălci din pământul pe străbunilor, apărat cu jertfe de sânge în decursul istoriei. Şi le pică greu auzind că unii care-şi împart necazurile zilelor amărâte cu ei vor să-i să-i silească să le vorbească limba străină, de parcă n-am mai fi în România. Ei cer fără reţinere ca obrăznicia nemeşească să fie taxată prin legi aspre, iar etnicilor maghiari cărora le stă în gât sărbătorirea Centenarului Marii Uniri de la 1918 să li se arate ferm drumul spre locurile unde s-ar putea simţi în largul lor, nu să li se cânte în strună. Iar acuzaţi direct sunt politicienii noştri care au dovedit că patriotismul le este străin când este pus în balanţă cu interesele lor mărunte, ce ţin de patima pentru deţinerea puterii în stat. Deocamdată nu-i pot sancţiona decât verbal, dar e greu de anticipat ce vor face în faţa urnelor cu şmecherii ce s-au dat fraţi de cruce cu alţii, întorcându-le spatele alor lor...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
