EDITORIAL LA ŢINTĂ - Dăncilisme
Gafele comise de doamna prim ministru a României îşi cer cu insistenţă intrarea în folclorul balcanic, după ce au măturat ca un taifun concurenţa în materie pe plan mioritic. Mai nou, Viorica Vasilica Dăncilă, aflată în vizită oficială în Muntenegru, îşi exprima în faţa gazdelor satisfacţia că era primul şef de guvern din ţara lui Liviu Dragnea care făcea o vizită oficială la Pristina. Şi i-a căzut faţa când a auzit traducerea în limba băştinaşilor şi a aflat că, de fapt, se afla la Podgorica. Gafa a fost din categoria Javier Solana, care cu ani în urmă îşi exprima bucuria de a se afla în capitala României, Budapesta. Atunci, cârcotaşii noştri au fost tentaţi să-i dea valenţe de Nostradamus. Acum, eroarea de orientare turistică a doamnei premier, care se simte pierdută în spaţiu după ce iese din Videle, nu poate fi socotită o glumă de cei destul de lucizi ca să nu uite că Pristina este capitala statului Kossovo, pe care muntenegrenii îl privesc tot cam ca şi sârbii. Ceea ce a făcut şefa guvernului nostru la Podgorica dovedeşte faptul că i se potriveşte truismul înţelepciunii din bătrâni potrivit căreia dacă tăcea, filozof se numea. Aşa că, dac-a mâncat-o limba, şi-a adăugat încă un dăncilism în colecţie, vai nouă! Şi spun asta pentru că în somnul raţiunii sau în cine ştie ce mahmureală, a jignit atât de grav gazdele încât e greu de spus ce scuze ar putea s-o spele de păcatul comis. Care, în ochii lor, e curată blasfemie! În ochii noştri, însă, nu ieşim din normalitatea politicii dâmboviţene. Viorica Dăncilă este primul dintre cei trei premieri ai lui Liviu Dragnea care a rezistat mai bine de şase luni în post şi a reuşit să-şi prezinte şi un bilanţ al realizărilor acumulate din fotoliul ocupat la Palatul Victoria. E drept că au fost şi nişte rânjiţi care au comentat că prezentarea a fost destul de poticnită, dar mai ales că mare parte din plusurile clamate erau - de fapt şi de drept - tot nişte dăncilisme. Eu încerc să privesc situaţia cât mai filozofic cu putinţă, conştientizând faptul că s-ar putea şi mai rău. Şi promit să nu mă mai mir până când am să aud că d-na Viorica Dăncilă ar fi reclamat la d-na Carmen Dan - cică fostă vecină de scară de bloc la Videle, actualmente ministru de Interne - că a dispărut premierul!
Deci, n-are rost să facem pe deştepţii şi să ne mai prefacem oripilaţi că nu ştiu ce primăraş şi-a pus vicele să întocmească un proiect de hotărâre care apoi a fost votat şi adoptat cu mare veselie de consilierii locali, prin care lui, şefului administraţiei publice locale, i s-a conferit titlul de cetăţean de onoare. Iar modestul şi vrednicul onorat a acceptat cu recunoştinţă şi lacrimi în ochi semnul de respect neţărmurit ce i s-a oferit în numele comunităţii locale pentru faptele sale de vitejie comise pe frontul administraţiei publice. În asemenea împrejurări, nici nu mai contează unde s-au desfăşurat felicitările, masa şi dansul ori cine a suportat cheltuielile. Destui compatrioţi s-au simţit probabil oripilaţi când au văzut că un camion de mare tonaj s-a scufundat pur şi simplu în asfaltul unei străzi; că în mijlocul unui drum proapăt modernizat trona ca musca pe rahat un stâlp de curent electric; că unele dintre marcajele pietonale de pe o anumită stradă din primul Oraş Regal al României, Curtea de Argeş, duceau fix în şanţ, ca şi cu un an înainte, dovadă irefutabilă de nevlegeală în formă continuată. Mie mi se pare absolut normal ca mulţi dintre specialişti să se ţină departe de viaţa publică. Asta nu înseamnă că sunt scutiţi de căpuşarea de tot felul de troglodiţi, mitomani, cocote feminine, dar şi masculine, epilate, fardate, tatuate, dar cu limbi dulci şi suflete veninoase. Dumnezeii trecătoarei puteri pământeşti acceptă din raţiuni uşor de bănuit pe post de îngeri păzitori nişte luciferi care le prepară nessul cotidian din cenuşa morţilor, otrăvindu-i, orbindu-i şi tâmpindu-i de nu mai ştiu cine sunt, de unde vin şi mai ales unde trebuie să-i ducă pe cei ce i-au ales. Altfel nu se poate explica tolerarea a tot soiul de făcături cu aparenţă legală, care blochează drumul progresului sau care căpuşează banul public. Din prima categorie aş lua ca exemplu un anume tronson de autostradă transilvană care bate pasul pe loc pentru că nu ştiu ce ONG se cramponează de necesitatea construirii unui tunel sau cale alternativă pentru urşii care n-au mai fost văzuţi prin acea zonă de zeci de ani. Asta în timp ce prin localităţile de pe Valea Argeşului şi pe Transfăgărăşan, aceştia terorizează oamenii şi le păgubesc gospodăriile, în timp ce autorităţile în domeniu se dovedesc a fi impotente, dar îşi păstrează posturile. Şi pentru că tot am pomenit de ONG-uri, avem şi noi pe-aici exemple de şefi care au prosperat de pe urma lor mai ceva decât dacă ar fi avut cine ştie ce afaceri rentabile. Şi totul ar mai fi cum ar mai fi dacă la mijloc n-ar fi un dans pervers cu vieţile unor amărâţi loviţi de soartă!... Ne place sau nu, asta e realitatea în care trăim, refuzând să luăm măsurile de rigoare, deşi ştim foarte bine că peştele de la cap se-mpute.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
