Editorial LA ŢINTĂ - Dacă greşeşte anchetatorul sau judecătorul, de ce plăteşte poporul?...
Asta este întrebarea fără răspuns care mă chinuie de ani de zile. Anunţurile privind condamnarea statului român la plata unor daune morale sau de altă natură către victimele erorilor judiciare s-au banalizat în ultimii ani. Ne place sau nu, când e vorba despre plata daunelor, statul este poporul, adică noi, proştii care nu mai ştim cum să facem să ne plătim datoriile faţă de buget. Oamenii de rând, care trăiesc de azi pe mâine, au respect faţă de ceea ce ar trebui - la modul ideal - să reprezinte autoritatea statului. Slujbaşii săi, după cum s-a dovedit de prea multe ori, cred că ei sunt autoritatea supremă şi nu ezită să se joace cu destinele oamenilor de rând ori cu cele care li se indică drept ţinte. Aşa s-a făcut că milioane, dacă nu miliarde de euro s-au dus spre achitarea daunelor decise de CEDO ori de alte organisme. Concluzia este una singură: sistemul nostru de împărţire a dreptăţii nu este ceea ce ar trebui să fie! Cinismul cu care se recunoaşte că nu se aplică nici legile - bune, rele, cum or fi ele - este de-a dreptul cutremurător. Şi asta cu atât mai mult cu cât se găseşte câte un individ plin de ifose care ţine să explice pe înţelesul vulgului că a face dreptate nu este totuna cu a aplica prevederile legilor, ce se pot schimba de azi pe mâine ori chiar între micul dejun şi cina unei zile. Numai că omul simplu nu face departajări savante între noţiuni, ci ţine pur şi simplu ca să se facă dreptate oricine ar fi împricinaţii. Altfel batem apa-n piuă!
De ani şi ani se vorbeşte despre necesitatea introducerii şi aplicării unei legi care să stabilească limpede responsabilitatea magistraţilor. Personal i-aş implica aici şi pe cei ce fac cercetările şi întocmesc dosarele. În plus, mi-aş dori o lege a răspunderii ministeriale ş.a.m.d. Numai că la noi s-a ajuns la situaţii bizare, în care procurorii sunt asimilaţi magistraţilor, deci judecătorilor, deşi în ţările cu adevărat civilizate şi cu un sistem de justiţie funcţional, aceştia sunt avocaţi ai statului. Şi pe astfel de bizarerii, foşti şefi de parchete au ajuns judecători la Curtea Constituţională a României! Revenind la chestiunea de bază, a erorilor judiciare ori a relelor tratamente aplicate celor anchetaţi sau arestaţi şi încarceraţi, de ce să plătim noi, toţi, din taxele şi impozitele achitate, proasta gospodărire a treburilor publice? Ce vină avem noi, ăştia plătiţi cu salariul minim pe economie, că un procuror sau judecător care încasează lunar un cuantum salarial de până la zece ori mai mare nu-şi face treaba cu profesionalismul presupus de plata pe care o primeşte?... Dacă veţi întreba oameni ca mine, vor răspunde majoritar că de plătit trebuie să plătească acela care a greşit.
Iată, trăim vremuri în care se fac o mie şi una de speculaţii pe modificarea unor legi. Fără a fi specialist, consider că dacă s-a ajuns aici, vina cea mare aparţine turmelor de parlamentari ce s-au teleportat prin forul legislativ suprem al ţării şi au reuşit să-şi tragă indemnizaţii grase şi pensii speciale nesimţite. Deci, mulţumiţi, băieţii s-au premiat pentru merite, în loc să se amendeze! Mai nou, încearcă să le facă parte şi celor mai micuţi, din administraţie, pentru că de-acolo vin voturile. Iar dacă sunt întrebaţi de motive, vom descoperi că bieţii de ei s-au sacrificat pentru noi şi unii dintre ei au făcut hemoroizi, că pânzele de păianjen au grijă cei de la personalul de întreţinere să le rupă. Concluzia este că parlamentarii noştri fac mai multă politică decât legislaţie şi administraţie şi că locul celor mai mulţi dintre ei ar fi în afara vieţii publice. Iar dacă mai rămân, vina este a noastră şi o vom plăti în continuare şi cu daunele morale stabilite de organismele europene pentru victimele sistemului de împărţire a dreptăţii din România! N-o să vă plictisesc acum cu înşiruirea numelor celor despre care se spune că sunt puşi "la păstrare" în spatele gratiilor, pe vini insuficient dovedite sau nesusţinute de prevederi legale, care se tot vehiculează prin mass-media. Eu am să vă reamintesc un caz petrecut în Curtea de Argeş înainte de anul 2000. Într-o seară, regretatul om de afaceri Aurel Ilea a fost atacat şi jefuit de nişte indivizi tocmai când ieşea din magazinul său de pe Bulevardul Basarabilor, situat în vecinătatea primăriei oraşului. Cercetările declanşate n-au avut succes şi adevărul a ieşit la iveală întâmplător, după o perioadă de timp. Făptaşii au ajuns în faţa anchetatorilor, şi-au recunoscut vina, dosarul a ajuns în instanţă şi acolo - minune mare! - tâlharii au fost achitaţi. Aurel Ilea nu şi-a recuperat paguba, dar judecătorul care a dat sentinţa de achitare, o doamnă, dacă nu mă înşel, s-a pensionat şi încasează lunar o sumă care pe unul cu salariul minim pe economie l-ar face s-o ia razna. Degeaba şi-a prezentat dl. Ilea cazul în mass-media, inclusiv la un post de televiziune cu răspândire naţională, căci făptaşii au ieşit basma curată, iar dumnealui a rămas cu paguba, bucurându-se că în momentul atacului a avut noroc să nu fie omorât. Judecaţi şi dvs. situaţia şi gândiţi-vă că poate acum se scriu alte reclamaţii la CEDO, ce pot produce sentinţe defavorabile României, iar daunele le vom plăti în continuare tot noi. Pentru că, repet: la pagubă, statul suntem noi, la câştig, sunt cei ce-l conduc! Dacă este sau nu corect, moral, civilizat, trebuie să decidem fiecare dintre noi şi să cerem renunţarea la anormalitate, chiar cu riscul de a deranja nişte comodităţi pensionabile cu sute de milioane lei vechi lunar...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
