LA ŢINTĂ: KLAUStrofobia
Cam asta e starea care ar trebui să-i domine pe cei care şi-au făcut un obicei din a călca în picioare Constituţia şi legile ţării. Sau cel puţin aşa au crezut fraierii, pe care i-a contrazis imediat deputatul Partidei Romilor, Nicolae Păun. Dumnealui a repus pe tapet - sub altă formă, cum se pare că-i recomandase Adrian Năstase lui Victor Ponta înainte de turul doi - Legea amnistiei şi graţierii. Habar n-am dacă a fost printre cei care au votat picarea ei în Parlamentul României şi poate nici nu mai contează. Graba cu care a procedat la acest act seamănă însă cu o sfidare, pentru că majoritatea compatrioţilor asociază acel proiect de lege cu un scut pentru corupţi. Dacă i-am da crezare onorabilului deputat Păun, ar fi vorba despre cu totul altă lege, vizând descongestionarea puşcăriilor supraaglomerate, prin iertarea de pedepse a unor condamnaţi de drept comun pentru mai puţin de 5 ani. Asta nu mă opreşte pe mine, ca simplu cetăţean, să mă întreb dacă mai pot să mă simt în siguranţă în momentul în care sute sau mii de tipi care au fost condamnaţi pentru tentative de escrocherie, omor, tâlhărie, viol ş.am.d. vor fi eliberaţi din penitenciare pentru bună purtare. Un singur exemplu: ucigaşului Ralucăi Chelaru, fetiţa din Iaşi, condamnat iniţial la 16 ani, i s-a redus într-o primă fază pedeapsa la jumătate şi recent a fost eliberat, beneficiind de modificările legislaţiei şi având şi libertatea de a pleca din ţară. Personal nu pot fi convins că s-a reeducat în cei 8 ani cât a stat după gratii sau că a ispăşit vina de a lua sadic viaţa unei copile. Oare deputatul Păun ar avea curajul să-şi lase copiii în excursie cu recent eliberatul?... Nu vreau să intru în polemică pomenind despre eliberarea lui Mircea Băsescu după câteva luni bune după gratii şi repetate cereri de a fi trecut sub control judiciar. Dar tragerea de timp într-un caz care ar trebui soluţionat în justiţie şi nu în mass-media, nu poate mirosi a bine celor care încă se chinuie să mai creadă în imparţialitatea justiţiei.
N-aş vrea să rămân negativist în preajma Zilei Naţionale a României. Revin asupra a două gesturi raţionale, făcute de Victor Ponta şi Klaus Iohannis în seara când se numărau voturile adunate la turul doi. Primul şi-a recunoscut înfrângerea în jurul orei 23.00, iar cel de-al doilea, a mers în stradă, printre manifestanţii înfiebântaţi. Aceste acţiuni inteligente i-au potolit pe manifestanţi, dovedind că şi românii pot să se comporte civilizat, în ciuda agitatorilor care - fără îndoială - erau pregătiţi să aprindă scânteia distrugerilor. Acelora le-a picat al dracului de rău stricarea socotelilor şefilor din umbră, dominaţi de KLAUStrofobie. Cine e curios să afle definiţia corectă a termenului, n-are decât să deschidă DEX-ul. Ca simplă distracţie, merită să facem un scurt bilanţ. De acest sentiment nu este scutit nici Iohannis, care este hărţuit de ANI. Pe de altă parte, are o mare problemă: cine-i va fi urmaş în fruntea PNL, când dumnealui va vegeta la Cotroceni, după ce va depune jurământul şi va visa cum să-l refuze pe Băsescu, dacă-i va trăzni pe chelie să se facă premier. Nici Ponta nu e scutit de claustrofobia multiplă, începând cu chinul facerii bugetului naţional pentru 2015, continuând cu guvernarea şi cu războiul intern din PSD (condus de către papaşa Iliescu, omul obsedat de descoperirea duşmanului de clasă), dar şi cu luptele de gherilă duse cu agenţii acoperiţi ascunşi printre colegi sau prin presă. Şi apropo de gurul Ivan Ilici, ateu declarat, admirator ascuns al lui Iosif Vissarionovici, cel mai tare lipitor de etichete pe fruntea colegilor învinşi, declaraţi prostănaci pentru că s-au lăsat manipulaţi ca nişte matrioşka de câteva copeici. Oare n-ar fi timpul să fie definitiv şi irevocabil pensionat de Victor Ponta şi de spiritele lucide din PSD, pentru că refuză să-şi asume responsabilitatea pentru ratarea Cotroceniului prin modul cum a dirijat lucrurile, ca să rămână dumnealui singurul preşedinte de ţară din partidul pe care l-a fondat?... Scurt pe doi: votantul de rând se va simţi cu atât mai confortabil cu cât aleşii lui vor acţiona la vedere, strict în respectul legilor, egale pentru toţi, ca să-i asigure viaţa mai bună pe care i-au promis-o. În rest, toate sunt vorbe goale!
