Punctul pe Y: "Cinci ani, o lună şi 24 de zile" - thriller în regia Codruţei
Cinci ani, o lună şi 24 de zile a durat mandatul Codruţei Kovesi în fruntea Parchetului Anticorupţie. Mult mai puţin i-a trebuit preşedintelui ca să-i pună capăt: doar 33 de zile, în care a citit şi a răscitit motivarea Curţii Constituţionale până când a înţeles că n-are încotro şi trebuie s-o revoce dacă vrea să rămână nesuspendat în funcţie. Greu de spus cât îl ajută şi cât îl încurcă pe Iohannis acest gest. Desigur, îşi dezamăgeşte susţinătorii tefelisti, dar pe de altă parte dă altora sentimentul că nu face ceva pe Constituţie, chiar dacă nu are o părere prea bună despre (unii dintre) judecătorii de la Curte.
Victima n-a reuşit să se rupă de scaun fără un discurs lacrimogen şi lipsit de modestie (ţinut pe scările din capul cărora asista, nu demult, cum sunt aduse în cătuşe Bica şi Udrea), înconjurată de poliţiştii şi funcţionarii din direcţie (procurorii erau ocupaţi). S-au emis tot felul de păreri, între care şi aceea a lui Dragnea, care a precizat că semnarea decretului nu rezolvă chestiunea unei eventuale suspendări, datorită cumulului de abateri de la Constituţie ale şefului statului. Nu este foarte clar de ce lui Cioloş îi venea să-şi ia câmpii după aflarea deciziei. Nu e prea clar nici viitorul Codruţei, deşi ea a cerut să rămână "simplu procuror" în subordinea celui pe care îl tratase ca pe un subordonat - Taica Lazăr. Dar, în caz că se hotărăşte să candideze la preşedinţie, are de pe acum asigurat votul lui Cărtărescu. Ar putea însă foarte bine să-şi găsească o slujbă în PR, mai ales că la DNA s-a ocupat mai mult de imagine decât de aplicarea legii (în felul în care înţelegeau acest lucru subordonaţii de la "unităţile de elită").
Neaşteptată pur şi simplu lipsa de reacţie a celui mai zelos susţinător al Codruţei: ambasadorul Klemm, care dăduse de înţeles că doar peste... el se va putea trece la revocare al ei. Deşi iniţial îl numise pe Marius Iacob (artizanul dosarului Elodia), Lazăr s-a răzgândit rapid şi a preferat-o ca interimară pe o consilieră a şefei. Interimatul va dura până la sfârşitul lunii, cât va lua colectarea de candidaturi, dintre care Toader o va alege la pe cea pe care i-o va propune lui Iohannis, ca să aibă ce să refuze.
Peste toate evenimentele zilei, unul se desprinde ca un far călăuzitor prin bulibăşeala generală: Ministerul de Externe anunţă cu mândrie patriotică faptul că s-au stabilit relaţii diplomatice cu Republica Kiribati! Nu contează că ţara asta e pe cale de dispariţie (se scufundă în Oceanul Pacific), important este să fim prezenţi şi acolo...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
