Editorial LA ŢINTĂ - Absenţi nemotivaţi
Curtea de Argeş este unul dintre cele mai norocoase oraşe din România. Şi asta pentru că, spre deosebire de multe altele, are în spate o istorie. Aici a fost prima Cetate de Scaun a Ţării Româneşti. Care a fost primul stat feudal independent din cuprinsul carpato-danubiano-pontic. Curtea Domnească a Basarabilor întemeietori de dinastie, neam şi ţară, aici şi-a avut sediul. Şi oraşul acesta a păstrat peste secole în numele său adevărul de necontestat, care-i deranjează încă pe mulţi dintre cei predispuşi la falsificarea istoriei. Asta dacă nu-i cred eu mai deştepţi decât ar putea fi nişte semidocţi... Să mai spun că tot aici, la noi, a funcţionat de la 1359 prima Mitropolie Ortodoxă din ţările române? Sau că unitatea de teritoriu, limbă şi religie a fost Sfânta Treime pe care s-a clădit rezistenţa acestei insule latine într-o mare slavă?... Deşi pare inutil, voi continua s-o afirm, ca să le intre în cap şi contemporanilor care par să treacă prin viaţă ca nişte muşte şi nici nu le trece prin cap că au datoria să cinstească trecutul prin faptele lor.
Asemenea specimene, mai ales cele care ajung să fie aleşi ai comunităţii, sunt nişte absenţi nemotivaţi. Cu scuzele de rigoare pentru termenul de comparaţie, sunt nişte nenorocite de căpuşe, câtă vreme nu au bunul simţ să conştientizeze că nu au ce căuta printre gospodarii comunităţii şi nu au destul sânge în instalaţiile lor colmatate să se retragă şi să ne lase să căutăm alături de alţii drumul spre lumina pe care o merităm. Iată, am făcut vorbire despre trecut. Pe urmele sale se bat entităţile laice şi religioase şi ruinele se depreciază de la an la an. N-aş vrea să forţez nota spunând că primul Oraş Regal din România poate fi privit - păstrând proporţiile - ca o Atenă. Dar faptul că nu valorificăm potenţialul turistic al Curţii şi Bisericii Domneşti, al ruinelor de la Sân Nicoară, al Mănăstirii Argeşului este condamnabil. Ce s-a ales din acel proiect european "Curtea Domnească a Argeşului - capitala turismului românesc"?... Câtă vreme nu se poate nici măcar cosi iarba şi bălăriile din interiorul Complexului Curţii Domneşti din cauze cel puţin discutabile, ce merită blestemul Cerului, n-avem ce discuta!
Personal mi-aş fi dorit să-i văd pe aleşii locali mai implicaţi în crearea unor condiţii care să favorizeze creşterea investiţiilor locale. Iar pe cei naţionali, care ne cerşesc voturile în campaniile electorale, făcând pe dracu-n patru să realizeze grabnic proiectul de păstrare în trafic pe tot parcursul anului a Transfăgărăşanului. Şi să ne apropie ziua în care va fi funcţională autostrada spre Sibiu şi staţiunea turistică montană de la Molivişu. Toţi au promis şi s-au dovedit a fi apoi mincinoşi, iar noi - în orbirea noastră, în sado-masochismul ce ne este propriu - i-am iertat şi i-am votat în continuare, de parcă ar fi secat sămânţa mitomanilor de pe meleagurile mioritice. Am trecut fugar în revistă aici câteva dintre motivele pentru care Curtea de Argeş nu este cea ce ar merita să fie. Din spirit de corectitudine trebuie spus că au fost şi oameni care au încercat să-şi facă datoria cât s-au priceput mai bine, dar au fost blocaţi de un sistem ticăloşit, ce nu se lasă deranjat în comodităţile sale, mai ales de când este supraevaluat şi plătit cât nu merită. Asta ca să nu mai spun că unii aşteaptă să le apară luminiţa de la capătul tunelului doar de la sediile de partid din Bucureşti. "Partidul e-n toate: e-n cele ce sunt şi-n cele ce mâine vor râde la soare..." Asta este dogma pe care au învăţat-o de la George Lesnea, la vremea copilăriei, majoritatea puternicilor zilei. Restul, noul val, e ca vai de mama lui, populat de bacili pleonastici, de impostori sau de accidente genetice. Şi nu m-aş exprima critic la adresa acestor zombi, dacă nu ne-ar amărî viaţa de zi cu zi. Un ultim exemplu: de câţiva ani buni, Curtea de Argeş este oraşul cunoscut în lume şi prin turneele de tenis organizate aici. Am constatat cu tristeţe că acest truism nu este cunoscut nici măcar de aleşii locali, absenţi nemotivat de la ultimul turneu internaţional, ce s-a încheiat duminică. Între aceşti politicieni de şpriţ sau bere rece, o singură excepţie, despre care am scris deja. Şi-atunci mă întreb dacă nu cumva a avut dreptate acel înaintaş, care spunea pe la sfârşitul secolului al XIX-lea că "România este o ţară atât de norocoasă încât s-ar putea descurca minunat şi fără politicieni". Dvs. ce credeţi?...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
