Punctul pe Y - Jihadul iohannist împotriva "ciumei roşii"
Două evenimente contondente s-au ciocnit cap în cap zilele trecute: pronunţarea sentinţei (în primă instanţă) în dosarul Bombonica (fără Bombonică) şi anunţul intempestiv al unei noi candidaturi la preşedinţie făcut de actualul titular al Cotrocenilor. Între aceste două breaking news există o strânsă legătură. Să le luăm pe rând.
Dosarul în care Dragnea este acuzat de "instigare la abuz în serviciu" nu este unul nou. Este o continuare a dosarului Referendumului, în care fostul ministru al Dezvoltării fusese condamnat pentru o presupusă incitare la vot pentru suspendarea lui Băsescu, într-un context în care "statul paralel", aflat în ofensivă şi sprijinindu-se pe suportul solid al protocoalelor, încerca să scoată din cursa electorală USL-ul, al cărui (pro)motor tehnic era considerat Dragnea. Condamnarea - cu suspendare - l-a scos din aparatul guvernamental, dar i-a lăsat câmp liber în activitatea organizatorică, unde a ştiut să profite de defecţiunea lui Ponta şi să preia conducerea PSD. Trecerea partidului în opoziţie a fost extrem de folositoare în perspectiva următorului scrutin pe care l-a câştigat la pas, cu cel mai mare scor din istoria participărilor (excepţie făcând cel din 1990). Cu atât mai mult Dragnea a rămas o ţintă pentru "detaşamentul de pedeapsă" din DNA, care a mers pe principiul cekist al scormonirii în biografia personajului pentru a se găsi capătul de fir de care să se tragă. Şi s-a găsit unul, pe cât de nesemnificativ în contextul "mercurialului" corupţiei, pe atât de eficient, după cum avea să se dovedească. S-a identificat o "incitare la abuz" prin detaşarea a două angajate ale statului să lucreze la partid, pe aceiaşi bani. Cele două erau subordonate ale soţiei liderului PSD. Şi de aici a rezultat contextualizarea vinovăţiei sale. A fost de-a dreptul un mizilic pentru procurorii lui Kovesi să le preseze pe "infractoare" pentru a face denunţurile corespunzătoare. Iar de aici până la trimiterea în judecată n-a mai fost decât un pas. Nu vreau să spun că acuzaţia nu era reală, era însă disproporţionată şi făcea parte din procedurile curente de lucru ale partidelor aflate la putere. Presiunea pusă de acest dosar asupra lui Dragnea a fost una cu atât mai mare cu cât o nouă condamnare ar fi activat şi suspendarea din prima prin scoaterea definitivă din joc a acestuia. Se poate presupune, nu doar prin absurd, că unul dintre motivele susţinerii nelimitate a Codruţei Kovesi de către Iohannis a fost şi acesta, al eliminării principalului concurent la al doilea mandat şi al dislocării alianţei acestuia de la pupitrul guvernamental.
Sub presiunea acestui dosar, PSD-ul a făcut eforturi disperate de a găsi o portiţă de scăpare pentru liderul său, generând scandaluri majore prin nefericita Ordonanţă 13 şi prin excesele din procesul de revizuire a codurilor Justiţiei. Întreaga acţiune, de punere în acord a Legilor Justiţiei cu prevederile deciziilor Curţii Constituţionale, a fost acuzată de opoziţie şi susţinută de sponsori interni şi externi ai acesteia ca o manevră de scăpare a lui Dragnea de acuzaţiile de corupţie (abuzul în serviciu face parte din categoria pe care DNA îşi baza marea majoritate a dosarelor). Această veritabilă sabie a lui Damocles a determinat şi lanţul de erori care a făcut din PSD un devorator al propriilor sale guverne, iar Dragnea - un Premier de facto - a fost nevoit să-şi exercite teoreticele prerogative prin interpuşi neinspiraţi sau incompetenţi.
Sentinţa Înaltei Curţi, amânată de mai multe ori, a căzut ca un bolovan în capul coaliţiei ai cărei reprezentanţi mai sperau într-o achitare, în special după mitingul de avertisment al "cămăşilor albe". N-a fost aşa, iar Dragnea şi PSD-ul s-au văzut în situaţia de a nu avea un plan alternativ, altul decât cel al "rezistenţei" şi al "luptei până la capăt" împotriva "statului paralel", care dăduse totuşi semne de îndreptare prin sentinţa din procesul lui Tăriceanu. Acest moment de derută a fost considerat de către sfătuitorii lui Iohannis drept cel mai propice pentru anunţul unei noi candidaturi. Deşi bilanţul de trei ani nu îndreptăţea cu nimic o astfel de aspiraţie, Iohannis îşi pune toate speranţele nu în presupusele sale merite, ci în "jihadul" împotriva "ciumei roşii" (obsesie a unei alte generaţii de nemţi). Dacă pe planul raportului de forţe din câmpul tactic al politicii nu se pot pune prea mari speranţe în ponderea pe care ar putea o căpăta actuala opoziţie, fărâmiţată şi incoerentă, unicul motor l-ar putea constitui susţinerea publică a unei candidaturi centrate nu pe problematica economică, tot mai fragilizată, ci pe sloganul bine susţinut din exterior al eternei şi fascinantei lupte cu corupţia.
Ce vor face în continuare protagoniştii celor două curente? În PSD deruta se conjugă cu spaima. În condiţiile în care Dragnea nu a crescut niciun "delfin" sau o "delfină" cărora să le poată preda prerogativele sale, aşteptarea se va prelungi până la finalul epopeei judiciare a instigării la abuz în serviciu. Pentru Iohannis, acest interval va fi cel mai propice pentru a intensifica chemările la proteste publice cât mai ample şi, pe cât posibil, cât mai violente, sub sloganul neputinţei poporului de a mai suporta regimul incoerent şi păgubos al Coaliţiei. Chiar dacă până alegeri mai este destul timp, speranţa unei rezolvări la nivel guvernamental, înainte de termen, rămâne principalul obiectiv al preşedintelui.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
