Editorial LA ŢINTĂ - Dileme
De mai bine de două decenii practic meseria de jurnalist. Fac ceva care-mi place şi, firesc, mă străduiesc s-o fac acceptabil. Iar faptul că am rămas pe poziţie şi că mă bucur de oarece consideraţie din partea unor oameni respectaţi în societate mă îndreptăţeşte să cred că-mi îndeplinesc onest misiunea asumată. Învăţ zilnic din contactul cu realitatea şi din dialogul cu oamenii. Recunosc însă că n-am ajuns la nivelul unora care se dau mari prin presa de scandal după ce "reuşesc" să pună virgulă între subiect şi predicat. Şi nu oricum, chiar şi în titlu!... Poate din cauza asta n-am avut tupeul să mă cred cel mai potrivit pentru a candida la postul de primar de fundul latrinii. N-am împrumutat bani "uitând" să-i returnez, de-au ajuns şi rudele de sânge să-mi zică hoţu' şi nici n-am fost făcut în public cozonac pe băţ. La fel, n-am şantajat fraierii care se ştiau cu musca pe căciulă şi nu m-am dat cu capul de pereţi ca să pozez în victimă.
Poate că ar trebui să mă jenez pentru că nu am talentul de a mă "descurca" în lumea în care trăim. Dar prefer să rămân la stadiul de a putea privi pe oricine în ochi şi de a dormi liniştit imediat ce pun capul pe pernă, chiar dacă uneori nu-mi este uşor. Am, însă, şi eu dilemele mele. Care n-au ceva a face cu modul în care se descurcă alţi confraţi ce-şi permit să facă anual nişte ieşiri dintre graniţele mioritice ori să-şi umfle conturile ş.a.m.d. Repet: încerc să înţeleg lumea în care trăiesc, pentru a stabili cât de cât poziţia în care mă aflu eu şi cei ca mine, înainte de a ne trezi caracterizaţi drept curiozităţi de cei pe care eu îi socotesc în sinea mea nişte accidente genetice. De când mă ştiu, în lumea mea, boala, foamea, apa, focul, cataclismele naturale au stârnit spaime. Ploile din ultimele zile şi distrugerile pe care le-au provocat mi-au trezit vechi amintiri. La vremea adolescenţei mele se vorbea insistent despre un program naţional de îmbunătăţiri funciare pe care înjuratul sistem comunist condus de "odiosu' şi sinistra lui soţie" voia să-l pună în aplicare. Prin el se umărea regularizarea cursurilor de apă din România. Cei doi au fost puşi la zid şi executaţi în ziua de Crăciun a anului 1989, fiind acuzaţi printre altele de genocid şi de subminarea economiei naţionale. Ameninţarea inundaţiilor a rămas şi, după aproape trei decenii în care s-au plătit despăgubiri, nu se întreabă administratorii statului dacă nu cumva era mai ieftin să se transpună în practică acel program ceauşist. N-aş vrea să reiau aici blestemele trimise spre Apele Române de către cei care au rămas fără case şi agoniseala de-o viaţă. Dar în ochii celor mai mulţi dintre ei, această structură este o căpuşă imensă, care vinde scump ceea ce nu produce, fără să se îngrijească de altceva decât de bunăstarea angajaţilor. La fel dau cu bolovanii în structurile de Mediu, ca şi în toate celelalte care sunt privite ca nişte cuiburi de trântori. De vină poate fi şi lipsa de informaţie, dar ca şi în cazul Bisericii Ortodoxe Române, cele mai mari deservicii le fac slujbaşii proprii. N-au ajuns ei ca unii parohi să vândă repetat mormintele din cimitire, cu morţi cu tot, dar nu e timpul pierdut pentru campionii la jocuri pe calculator din primării, care-i amendează pe gospodari ca să-şi justifice salariile uriaşe pentru oamenii de rând.
În timp ce scriam aceste rânduri, am aflat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a achitat pe majoritatea celor din megadosarul "Consultanţa", excepţie făcând cei de la APIA, pe seama cărora nu s-a făcut scandal ca în cazurile celor din sfera politico-administrativă. Şi m-am bucurat pentru oamenii pe care-i ştiu că au fost bine intenţionaţi şi n-au urmărit interese personale. Cunosc chinurile prin care au trecut mulţi dintre ei, care se vedeau vinovaţi fără vină. Şi mă gândesc în primul rând la bietul meu prieten, Năică Smădu - Dumnezeu să-l odihnească alături de cei drepţi! - care n-a mai apucat ziua asta în care i s-a curăţat onoarea printr-o sentinţă a Curţii Supreme de Justiţie. Zilele trecute chiar discutam cu cineva care se pricepe la mecanismele de interpretare a legilor, care conduc spre soluţii divergente în instanţe diferite, pe aceleaşi dosare. La ora respectivă îmi exprimam nedumerirea de profan faţă de astfel de situaţii paradoxale într-o lume civilizată cu sistem juridic aplicat unitar. Şi mă cruceam că la noi Justiţia este deservită de oameni care fie nu fac faţă sarcinilor de serviciu din cauza aglomerării dosarelor, fie dau sentinţe la "inspiraţie" ori executând din teamă ordine oculte primite în baza unor protocoale secrete între instituţii. Remarcam, de asemenea, făcând trimitere la Dosarul "Consultanţa" că, din punctul meu de vedere, cercetarea trebuia să ţină seama dacă s-a produs sau nu prejudiciu. Adică dacă s-au plătit 5 lei pentru consultanţa privind strategia de dezvoltare a localităţii, indispensabilă accesării de fonduri şi dacă s-au obţinut doar 4 lei ori 6 lei. Apoi, ţinte primare cred că ar fi trebuit să fie secretarii primăriilor sau cel al Prefecturii. Şi asta pentru că dumnealor au fost cei care au dat vizele de legalitate fără de care orice primar, chiar prost făcut grămadă, n-ar fi semnat nişte documente ilegale. Iar dacă au trecut de secretarii primăriilor, incapabili să descopere potenţiale ilegalităţi, cum de i-au scăpat secretarului de la Prefectură, care se presupune că ar fi tobă de carte şi maestru în interpretarea legilor, cel puţin pe măsura salariului încasat lunar şi n-a blocat ceea ce nu era în limitele legii?... În mintea mea de chibiţ în ale acestui domeniu delicat, domnii secretari ar fi trebuit să fie primii chemaţi de procurori şi luaţi la întrebări. Dar, deocamdată, se pare că dumnealor sunt mai presus de lege şi nu pot fi deranjaţi. Iar în timp ce primarii riscă puşcăria dacă au făcut nişte prostii spre care i-au împins din nepricepere sau cine ştie din ce motive, secretarii aşteaptă liniştiţi să vină salariile mai mult decât respectabile, dacă le judecăm în raport cu veniturile cetăţenilor ce trăiesc din minimul pe economie sau din ajutoare sociale şi - când va veni vremea - pensiile ce le prefigurează bătrâneţi cât de cât normale.
N-o să mai lungesc acum povestea, dar ţin să vă spun că interlocutorul a recunoscut că avem un uriaş vid legislativ întreţinut de toţi cei interesaţi să poată manevra în voie prin hăţişul legilor ca să-şi satisfacă interesele. Şi mi-a mai dat un motiv de nelinişte când mi-a pomenit de cei ce se feresc ca dracu' de tămâie să nu cumva să fie promulgată o lege a răspunderii magistratului, destul de restrictivă ca să-i fie frică oricărui purtător de robă să calce strâmb. Închei cu convingerea că fiecare dintre cititorii noştri îşi au dilemele lor şi îi rog să le ceară parlamentarilor să pună pe calea cea dreaptă sistemul de împărţire a dreptăţii în România. Altfel, şi peste nu ştiu câte generaţii, ne vom văita că la noi dreptatea omului simplu umblă cu capul spart, este siluită şi singura soluţie ar fi aceea de a pune mâna pe par, Doamne apără şi păzeşte!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
