Editorial LA ŢINTĂ - Cui i s-a ridicat democraţia la cap?...
"That is the question, daraghi tovarişci!" Trăim într-o totală confuzie. Nu mai ştim cine suntem şi nici ce vrem. Important este că existăm. Şi pentru a o dovedi, semnalizăm! În România, democraţia se confundă cu anarhia. Legile sunt siluite ca să satisfacă interesele puternicilor zilei. Nici nu apar rezultatele alegerilor şi deja sunt contestate. Aleşii neamului stau cu ameninţarea puşcăriei deasupra capetelor. Unora termenul de protocol între instituţii le sună ca un blestem. Pentru alţii, dimpotrivă, e ceva sfânt. Fiecare e dispus să moară cu dreptatea lui în braţe. Pentru care n-ar ezita să-i rupă gâtul celui ce are alte idei. Ce mai, s-au întors vremurile în care ecuaţia puterii se rezolva în stradă. Dovadă: şeful statului a legitimat anormalitatea apărând în mijlocul unei manifestaţii de protest neautorizate! Şi de-atunci, protestatarii de meserie s-au înmulţit ca microorganismele, evoluând spre stadiul de pluricelulare.
Să nu credeţi că aberez pentru că nu mai am mult până departe. Am crescut într-adevăr în comunism, dar am avut profesori buni. De la ei am aflat cum arăta democraţia clasică, născută în agora ateniană. Şi am reţinut că nu era cea mai bună cu putinţă, dar nici cea mai rea. N-am înghiţit aşa-zisa democraţie socialistă. Şi mi-a făcut scârbă ideea de democraţie originală, pe care o promova un ucenic al lui Stalin. Ăla se visa despot luminat peste un popor îngenuncheat. Nu ştiu dacă Satana a fost alungată de rugăciunile terorizaţilor de torţionari ori de altceva, dar ne-am trezit cocoşaţi de capitalismul de cumetrie. În care cei mai tari s-au dovedit a fi "baronii roşii". Nu-i vorbă că nici ceilalţi patri(h)oţi nu s-au lăsat mai prejos! Degeaba ne-am rugat să ne ferească Dumnezeu de mai rău. Cel de Sus îşi întorsese faţa de la dobitocii de noi! Care ne-am făcut-o cu mână proprie la fiecare tur de alegeri, când am schimbat schimbarea schimbărilor. Aşa ne-am vândut viitorul şi l-am amanetat şi pe al copiilor. Culmea culmilor: am ajuns să ne văităm că soarta ne-a fost cruntă, neputând accepta adevărul că suntem pur şi simplu proşti! Şi dacă nu ne vom trezi în ceasul al doisprezecelea, aşa vom şi muri.
Aceste gânduri mă bântuiau marţi seara, înainte de dezbaterea moţiunii de cenzură contra Guvernului Dăncilă. Mi-e greu să cred că va avea succes, pentru că nu pot să visez frumos în plin coşmar. Totuşi, dacă prin absurd va avea - graţie presiunii străzii, unde vor ieşi să protesteze angajaţii multinaţionalelor cărora li s-a dat liber cu acest scop - n-aş fi deloc liniştit. Dar nici neliniştit nu sunt, după ce am văzut câţi au răspuns la apelul lui Ludovic Orban, tipul care pare să se descurce tot mai greu cu buletinele meteo. Aiuriţii se sprijină pe precedentul Ponta-Colectiv, care a fost destul de slab pentru a pleca de la Palatul Victoria. Pescuitorii în nisip vor să cimenteze convingerea manifestanţilor de meserie că adevărata putere în ţara asta ei sunt! Şi toate astea sunt posibile pentru că încă mai sunt destui tembeli care şi-au uitat jurămintele de la învestire. Ei ar trebui să garanteze domnia legii în România, dar susţin sus şi tare drepturile cetăţeneşti ale celor ce ne fac pe noi, oamenii de rând să ne simţim în nesiguranţă. Dar drepturile noastre pe unde s-or fi rătăcit, cine ni le-o fi furat şi cum am putea să le recuperăm odată cu demnitatea?...
Marţi am participat la şedinţa legislativului din Curtea de Argeş. Acolo s-a înscris la cuvânt, la punctul "Diverse", şi un tânăr care a anunţat că voia să-i pună pe aleşii locali şi pe cei ce-ar fi dorit să semneze nişte hârtii de susţinere a unei aşa-zise iniţiative cetăţeneşti care cerea alungarea corupţilor din posturile publice înalte ocupate. Atacul era clar îndreptat contra lui Liviu Dragnea. Iar cum puterea locală este deţinută de PSD, n-avea cum să fie aplaudat. La momentul acela i s-a atras atenţia să renunţe la provocări, pentru că în consiliul local se face administraţie, nu politică. Asta nu l-a impresionat pe tip, care a reuşit să stârnească un scandal, în care s-au aruncat vorbe grele. Şi n-a lipsit mult să se lase cu păruială, pentru că spiritele se încinseseră destul de mult. A fost penibil ceea ce s-a întâmplat, şi nu pentru că unii dintre cei prezenţi au semnat hârtia ce li s-a pus în faţă, oferindu-şi orbeşte datele personale. Nici nu mai contează dacă au făcut-o din interes, din ordin de partid ori din teama de a nu fi acuzaţi de pactizare cu corupţii. Eu n-am făcut-o, deşi în principiu sunt susţinător al îndepărtării "mânjiţilor" şi puturoşilor incompetenţi din funcţiile de responsabilitate publică. Dar nu accept ideea de a mă vedea constrâns să fac ceea ce n-am chef, mai ales când nu sunt convins 100% de vinovăţia cuiva. Eu n-am crezut şi nu cred în tâmpenia aia că ar fi mai bine să moară o mie de nevinovaţi decât să scape un ticălos de corupt. Mai mult, nu mi-am făcut vreo problemă că astăzi urma să vin la serviciu, pentru că nu mi s-a dat zi liberă, ca să mă duc să văd nişte meciuri la INEDIT OPEN TOUR ori ca să mă delectez în compania obsedantei ploi. Înţelegând că în ţara asta mai trebuie şi să muncească unii, ca să le fie bine tuturor, mi se fâlfâie de toţi cei cărora li s-a urcat democraţia la cap. Pentru mine ăştia n-au viitor şi, mai devreme sau mai târziu, se vor duce pe-aici încolo fără să le dau eu cu paru-n cap! Sigur că sunt destule lucruri care nu-mi plac prin mizeria asta de viaţă publică infestată de patimi politice. Dar asta nu înseamnă că dacă eu voi zbiera din stradă, dacă voi bolovăni pe nu ştiu cine, lucrurile se vor schimba în bine. Am ales nişte oameni, deci să-şi facă treaba, chiar de-ar fi să-şi ducă şi ei crucea, la fel ca noi, ceilalţi. Amin şi Doamne-ajută!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
