Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 30 aprilie 2026 11:48

Editorial LA ŢINTĂ - "Merge şi-aşa!"

Este deviza după care ne ducem traiul amărât cei mai mulţi dintre noi, românii. Şi reprezintă fatalismul propriu celor care s-au obişnuit s-o ia în barbă la nesfârşit. Lozincile comunismului s-au rescris, au fost adaptate şi funcţionează ca unse. Păcatele trecutului se plătesc cu dobândă, în timp. Slugoii kominternişti au câştigat alegerile parlamentare din 1946 pe schema kaghebistă. "Biblia roşie" stabilea că nu contează cine, cum şi cât votează. Important era cine număra şi în ce cont băga voturile. Iar acestea s-au contabilizat la bolşevicii mioritici de dată recentă. Oportuniştii ăia au luat locul politicienilor naţionalişti, care au fost aruncaţi prin lagărele morţii. Acolo a dispărut floarea "intelighenţiei" naţiei! Locul ei - după cum spuneam - a fost luat în societate de impostori, de semidocţi şi de brute. "Cobori, Doamne, pe pământ/ Să vezi Stalin ce-a făcut:/ A făcut din cal măgar/ Şi din ţigan - funcţionar!"... Prin anii '50, când n-aveau numărul de ciraci cerut de "ţarul roşu" de la Kremlin, Ana Pauker şi cu Dej au adus în PCR tot soiul de amărăşteni şi n-au făcut mofturi nici la legionari. Explicabil, căci ăia erau disciplinaţi şi executau fără comentarii ordinele primite, fără să-şi facă procese de conştiinţă. Spiritul vremii era plastic şi adevărat descris de cântecele ce făceau furori în rândurile unor anume categorii socio-politice: "Camarade, nu fii trist:/ Garda merge înainte/ Prin partidul comunist!"

Deci, afirmaţia că lozincile s-au adaptat situaţiilor noi se susţine. Numai că acum a cam început să ne dispară simţul umorului negru. Şi asta e al dracului de grav, "dragi tovarăşi şi pretini"!... Păi da, că n-ar avea rost să ne întrebăm dacă tov. Ion Iliescu îl liniştea - în coşmarurile sale cotroceniste - pe "mult stimatul şi iubitul Nicolae Ceauşescu", cerându-i să nu fie trist, căci PCR mergea înainte prin toate partidele ce împuiaseră scena politică. Nu, nu şi iar nu, pentru că evidenţa nu poate fi pusă la îndoială decât de nebuni, şi cum noi trăim într-o lume absolut normală, ce-şi cunoaşte interesele mai bine decât identităţile, nu se cade să vorbim despre funie în casa spânzuratului... Ha, ha, ha!

Haideţi s-o luăm gospodăreşte. Comuniştii s-au scăpat de legionarii pe care-i puseseră să-i bage la reeducare pe duşmanii lor, botezaţi ai poporului. Ceea ce s-a întâmplat la Piteşti sau prin alte lagăre de exterminare comparabile cu cele naziste a cutremurat lumea civilizată. După ce s-au folosit de gardiştii "arhangheli", comuniştii le-au pus vârfurile la zid, reducându-i pe ceilalţi la tăcere. Dintre torţionarii puşcăriilor, abia peste ani şi ani, când au ajuns la anii maimuţei, au fost pedepsiţi nişte fraieri selecţionaţi pe criterii care ne scapă. Dar nu şi procurorii care au pronunţat cumplitele sentinţe împotriva "duşmanilor poporului". Ăia şi urmaşii lor au fost protejaţi ca bunuri de patrimoniu şi uite-aşa Monica Macovei şi preşedintele ei, Traian Băsescu, au făcut harcea-parcea codurile penale şi n-au avut vreo reţinere să promoveze protocoalele dintre Justiţie şi Serviciile Secrete pe baza cărora s-a fundamentat ceea ce unii numesc acum "statul paralel". Laura Codruţa Kovesi, copilul de suflet al cuplului politic Macovei-Băsescu, a ajuns pentru unii inamicul public nr. 1, iar pentru alţii, bun de patrimoniu, garanţia luptei anticorupţie sau întruparea zeiţei Nemessis. Apărut ca din neant, Klaus Iohannis a fost ales preşedinte al României de softurile calculatoarelor de la AEP sau de aiurea. Instalat la Cotroceni, vorbeşte ca din Olimp despre moralitate, de parcă "familiuţa" sa n-ar avea în spate nişte dosare grele cu case obţinute dubios şi sentinţe prin care trebuia să returneze la stat nişte chirii considerate de instanţe foloase necuvenite. Din înalta sa poziţie, condamnă "penalii" aflaţi în funcţii de conducere de nivel înalt. Nr. 2 în stat, preşedintele Senatului, ALDE Călin Popescu Tăriceanu, este achitat de un complet de judecată, care mai apoi îl condamnă pe partenerul din coaliţia de guvernare, Liviu PSDragnea. O minoritate îi cere din stradă demisia din funcţia nr. 3 în stat, dar deocamdată nu se ştie care va fi urmarea. Poate "acoperiţii" să ştie cum devine "cestiunea"... Iohannis şi-a anunţat candidatura pentru un nou mandat în fruntea statului, la altitudini mari ninge în inima verii, leul s-a prăbuşit pe pieţele valutare, Evaluarea Naţională a elevilor de gimnaziu a fost anul acesta un dezastru, dar cui îi pasă de toate fleacurile astea?... România se îndreaptă spre haos, dar merge şi-aşa, cu Dumnezeu înainte, că el e bun şi mare şi-i face cuib şi berzei chioare - vorba minoritarului pomenit mai sus, care acum a schimbat Volga neagră comunistă cu BMW-ul capitalismului de cumetrie, câştigat ca la alba-neagra pe unde-a putut găsi proşti de jumulit. 

Mă opresc deocamdată aici, cu speranţa că peste doi ani, când vom întâlni aceiaşi dalmaţieni pe listele electorale, majoritatea cetăţenilor de bun simţ să-i taxeze prin vot. Mizez pe instinctul de conservare al oamenilor de bun simţ, care n-au cultura celor ce fac trotuarul ca să se bată cu forţele de ordine doar de dragul luptei. Sper ca mesajul transmis prin vot de cetăţenii cinstiţi şi lehămetisiţi de atâta ticăloşie să fie unul pe care să-l priceapă şi profitorii politici: "Hai sictir, bă', borfaşilor!"

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It