Editorial LA ŢINTĂ - Compromisuri păguboase
Trăim într-o lume perfidă, condusă de interese oculte. Degeaba ne amăgim că mergem spre fericirea omenirii. Adevărul este că batem pasul pe loc! Geniul eminescian a intuit-o perfect când a scris cuvintele menite să ne trezească la realitate: "Totu-i vechi, lumea-i cum este şi ca dânsa suntem noi!" Din păcate, de mii de ani, majoritatea oamenilor preferă să lase ca destinul să-i fie decis de false elite. Care fac pe dracu-n patru ca să-şi păstreze poziţiile privilegiate şi nu ezită când e vorba să-şi aleagă mijloacele. Pentru ele nu există delimitări între ceea ce este moral şi ceea ce este profund imoral. Iar a se folosi de tot felul de păcălici ca să ne sperie cu profeţiile lui Nostradamus, este o diversiune absolut banală. Tocmai de aceea, pentru unul ca mine, Eminescu este mult peste nivelul francezului din întunecatul ev medieval!
Comandamentul timpului în care vieţuim cum putem - unii de azi pe mâine - este globalizarea. Nu este ceva nou, ci o rebranduire a conceptului lansat de triada comunistă Marx-Engels-Lenin şi pusă în aplicare de către Stalin, prin Komintern. Stăpânirea lumii, imperiul de un mileniu, pe care l-a dorit şi Hitler, a fost şi rămâne scopul suprem al celor ce vor să ne dirijeze la nesfârşit destinele, silindu-ne să muncim pentru binele lor. S-au schimbat lozincile, poate pe ici, pe colo şi mijloacele, dar nu şi obiectivele!
Comunismul s-a dus pe pustii pentru că ideologii lui n-au avut tupeul cinic sau inteligenţa de a propune gloatei ca fericire supremă altceva decât egalitatea în sărăcie. Cei ce au preluat ştafeta şi continuă cursa spre puterea supremă flutură pervers ideea egalităţii şanselor. Care este desfiinţată în orice societate în care s-au fundamentat nişte mari averi, ce nu mai contează câte cadavre au îngropate la temelii. Egalitatea de şanse este un concept teoretic fără aplicaţie practică, fapt dovedit din plin de realitate. Iar globalizarea propusă este, în fapt, o gloabalizare a fraierilor condamnaţi din start să trudească până le-or sări ochii din cap pentru fericirea celor puţini, intraţi în mare parte prin efracţie în rândurile elitei - cel puţin în România noastră dragă!
Să apelăm acum la câteva exemple şi la contradicţiile pe care le generează. Un principiu de bază al democraţiei clasice este acela că minoritatea trebuie să se supună majorităţii. Cum rămâne atunci cu promovarea insistentă, dacă nu chiar sălbatică, pe alocuri, a drepturilor minorităţilor sexuale, etnice, religioase, ale animalelor, gâzelor şi organismelor microscopice?... După ce şi-a negociat intrarea în Europa cu fundul înainte, România a ajuns să fie tratată ca o naţiune de mâna a doua. Unde-o fi aici egalitatea de şanse, nu reuşeşte să ne lămurească vreunul dintre papagalii politici autohtoni sau străini. În lăcomia lor imposibil de stăvilit, marile naţiuni ne jefuiesc resursele, inclusiv valorile umane, pentru că după zeci de ani de guvernări idioate, în ţara noastră aproape a fost anihilată speranţa că s-ar mai putea întâmpla ceva bun în viitor. Stalin ne-a exterminat "intelighenţia" în spatele gratiilor din lagărele comuniste, iar urmaşii săi capitalişti ne-o momeşte şi ne-o înghite. Repet: nu este ceva nou şi este de ajuns să pomenesc câteva nume de români cu care se mândresc francezii, englezii, americanii! Simona Halep şi-a semnat condamnarea susţinând sus şi tare că în ţara ei se simte cel mai bine şi că n-ar renunţa la ea pentru nimic în lume. Rezultatul: a ajuns ţintă pentru unii care-şi fac un titlu de glorie din a-şi bate joc de tot ceea ce pentru alţii este sfânt! Încă o dată guvernanţii noştri "au făcut ciocu' mic" şi nu şi-au apărat o valoare naţională. Nu ştiu dacă s-au temut să n-o supere pe madam Kovesi, protejata preşedintelui Franţei şi a altora ori au ţinut să ne dovedească faptul că au rămas cu acelaşi sânge de feciori de slugă, ca şi predecesorii, dar parcă nici nu mai contează atunci când faptul este deja consumat!... Dac-aş fi un altul, m-aş lăuda că atunci când caricaturiştii de la Paris au dat tribut de sânge teroriştilor, i-am compătimit creştineşte, dar m-am delimitat de atitudinea lor batjocoritoare la adresa celor sfinte ale mahomedanilor. Şi am scris în acest coţ de pagină un editorial intitulat "Je suis pas Charlie!", ajungând să fiu acuzat că n-am atitudinea corectă faţă de confraţii creştini şi europeni. Nu m-am formalizat, conştientizând faptul că e greu să lupţi cu moda cosmopolitismului de complezenţă, mai ales când nu ai veleităţi de vedetă. Fără paradă patriotardă, pentru că nu sunt politician, acum mă simt liniştit pentru că instinctul alimentat de bruma de cultură adunată de-a lungul unei vieţi de om obişnuit, nu m-a înşelat atunci. Şi mă simt încurajat să afirm cu tărie că resping globalizarea care impune ştergerea identităţii naţionale, a istoriei, culturii, datinilor şi obiceiurilor - într-un cuvânt, a valorilor universal valabile şi recunoscute de umanitate. Oricât ar părea de paradoxal, sunt mai degrabă tentat să dau credit conceptului de unitate în diversitate decât celui care are ca obiectiv uniformizarea valorilor sau chiar anularea şi înlocuirea lor cu cele convenabile celor ce se vor a fi noii stăpâni ai lumii. Mi-e groază să descopăr că eu sau cei ce vor veni după mine vor fi siliţi să trăiască într-o lume monitorizată şi programată la sânge, robotizată până la absurd. Nu de alta, dar strangularea iniţiativei particulare interzice în mare parte posibilitatea funcţionării motorului evoluţiei societăţii. Dacă dvs. vă puteţi consola cu gândul cuminte că "merge şi-aşa", vă respect orientarea, dar nu pot fi de acord cu ea. Şi dacă aţi avut un minim respect faţă de democraţie, amintiţi-vă ce spunea cândva Ion Raţiu despre acest concept: "Voi lupta până la ultima picătură de energie pentru dreptul tău de a nu fi de acord cu mine!..."
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
