Editorial LA ŢINTĂ - Cât timp ne vom mai lăsa păcăliţi de impostori?...
Asta este întrebarea care mă bântuie. Şi care mă chinuie nu de ieri, de azi, ci de ani şi ani. Mai precis din vremuri de care n-aş vrea să-mi mai amintesc, din îndepărtata copilărie. N-am priceput mare lucru în clipa în care un individ în uniforma trupelor de represiune comunistă m-a împins cu ţeava armei. Surpriza a fost atât de mare încât am căzut şi mi-am julit genunchii pe caldarâmul străzii care ducea spre Castanilor, pe lângă bisericuţa din faţa Judecătoriei Curtea de Argeş. Ce m-a durut cel mai tare a fost ura din spatele înjurăturilor lui. Am întrebat-o pe mama de ce-mi zisese şuierat "pui de bandit" şi mi-a făcut semnul acela categoric, din care am înţeles că era mai bine pentru noi să tac... Mai apoi, peste ani, aveam să văd oameni pe care-i admiram cum se făceau nevertebrate în faţa unor politruci comunişti. Şi de-atunci am avut pentru ei numai scârbă. O lungă perioadă de timp mi-am ascuns-o, întâi pentru că n-am prea avut veleităţi de erou fără cauză şi apoi pentru că mă apuca disperarea gândindu-mă că eram condamnat să mor într-un regim duplicitar, dominat de impostori mari şi tari prin carnetele de partid cu coperţi roşii.
În decembrie 1990 am sperat câteva zile că am putea ieşi din universul acela kafkian, oferindu-ni-se posibilitatea de a trăi normal, ca nişte oameni civilizaţi. Din păcate, am fost atât de proşti încât să nu înţelegem că schimbându-l pe Ceauşescu cu Iliescu n-am făcut vreo brânză. Acceptând schimbarea liniilor peceriste, ne-am făcut complici la crimele vechi şi noi şi ne-am amanetat viitorul copiilor clasei îmbuibaţilor de partid. Discipolii celor doi ne-au băgat în rahatul în care ne bălăcim acum, în care domneşte corupţia generalizată şi o dihonie de speriat. Instituţiile de forţă şi-au schimbat stăpânii, şefii, numele şi uniformele, iar proştii sărăciţi au rămas să trudească până când i-o lua gaia, ca să huzurească o mână de noi politruci răi de colţ, reduşi la minte, dar cu susţinere solidă în structurile la vedere sau paralele ale statului.
Aici ne-au adus beizadelele comunismului! În decembrie 1989 s-au pus în operă înţelegerile de la Yalta dintre Bush şi Gorbaciov, traduse printr-un şir întreg de diversiuni. Prima a fost cu eliberarea de comunism, când de fapt era vorba strict despre eliminarea lui Ceauşescu pentru a-i face loc lui Iliescu. Şi pentru că totul s-a făcut cu înaltă aprobare, satisfăcând nevoia de sânge a gloatei răzbunătoare, simulacrul de proces de la Târgovişte nu mai interesează pe cineva. Diversiunea teroriştilor străini din zilele marii bulibăşeli din decembrie 1989 poate părea generaţiilor mai tinere cel mult o chestie sinistră. Dar n-a fost gratuită, pentru că a legitimat ideea de revoluţie prin sângele morţilor, care n-au fost 60.000, cum s-a afirmat în actul de acuzare care a dus la execuţia lui Nicolae şi Elena Ceauşescu. Subminarea economiei naţionale - alt cap de acuzare - e o prostie, dacă o punem în balanţă cu ceea ce s-a întâmplat în anii care au urmat, în care România a fost supusă unui jaf fără precedent în istorie. Premierul lui Iliescu, Petre Roman, a distrus industria şi agricultura, "scamatorul" Traian Băsescu a făcut să ne dispară flota comercială, au apărut peste noapte nişte miliardari, reprezentanţi ai capitalismului de "cumetrie", iar de banii ţării ce trebuiau recuperaţi nu s-a mai preocupat cineva. Sau cel puţin nu s-a mai pomenit despre acest subiect, banalizat până la uitare. Din 1990 şi până acum am avut patru preşedinţi care au trimis România în anonimat. Cu tot regretul trebuie să recunosc - chiar dacă nu-mi vine uşor - că înjuratul de Ceauşescu a fost dintr-o categorie mult superioară tuturor urmaşilor săi, fie că sunt luaţi individual, fie în grup.
Dar noi, oamenii de rând, cu ce ne-am ales?... Cei mai mulţi cu praful de pe tobă! Am fost duşi cu preşul când ni s-a promis egalitate de şanse şi promovarea valorilor. Uitaţi-vă la performanţele persoanelor care ocupă posturi de responsabilitate şi veţi înţelege ce vreau să spun. Şi nu mă refer strict la imposibilitatea de a găsi nişte miniştri capabili să facă întocmai şi la timp ceea ce trebuie pentru a ne fi mai bine tuturor. Moda guvernelor semestriale sau a celor remaniate la şase luni este de plâns, nu altceva... Teoretic, avem democraţie şi pluripartitism, practic avem parodie şi jigodism, iar ceea ce se întâmplă chiar în aceste zile la toate nivelurile o demonstrează din plin. Cu scuzele de rigoare, am să mă abţin astăzi să dau cine ştie ce exemple. Nu de alta, dar cotropit de scârbă aş putea să dau în vileag tâmpenii de genul înscrierii pe rezultatele analizelor unei septuagenare existenţa HIV-ului (!?!...), falsuri sau uzuri de falsuri în acte publice la care se fac cel puţin complici oameni care ar trebui să vegheze ca aşa ceva să nu se poată întâmpla nici măcar teoretic. Dar la noi merge, pentru că numărul neinformaţilor cu pretenţii de multilateral dezvoltaţi este în creştere permanentă. Tot felul de plictisiţi se înghesuie să se facă de râs şi ies ca musca pe rahat comentând pe unde pot lucruri care-i depăşesc total. Unor concitadini le-a stat în gât faptul că la Tigveni s-a modernizat şi asfaltat un drum agricol. Şi au bătut cu pumnul în masă că nu s-a reabilitat DN 73C, pe segmentul Curtea de Argeş-Tigveni. Ţinta criticilor a devenit primarul Doru Dumitru Slătineanu, acuzat aiurea că ar fi băgat peste 900.000 euro într-un Drum Agricol, nu în Drumul Naţional 73C. Haideţi să lămurim lucrurile: banii europeni s-au accesat pe baza unui proiect considerat de necesitate pentru comunitatea locală şi nu li se putea schimba destinaţia! DN 73C aparţine de Ministerul Transporturilor, mai precis de CNAIR, deci de cu totul altă entitate decât UAT Tigveni. Aşa că acei comentatori s-au făcut de râs, vorbind ca să nu adoarmă!... Asta dacă nu sunt - cu sau fără voie - parte a unei conspiraţii menite să stârnească şi mai multă confuzie printre oamenii de bună credinţă. Clar este numai că fiecare dintre noi ar trebui să ne aplecăm cu sârguinţă asupra studiului, pentru a limita posibilitatea de a fi duşi de nas de către impostori sau de diversionişti de meserie plătiţi cu mulţi bani ca să facă tot felul de jocuri dubioase.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
