Punctul pe Y - Banda celor opt şi cu Livia Stanciu nouă
Cei opt judecători constituţionali (pe cea de-a noua, Livia Stanciu, n-are rost să o mai punem la socoteală din cauză evidentă de incompetenţă) au decis cu majoritate de voturi că Iohannis a provocat un conflict instituţional nerevocând-o pe Kovesi. Este o sentinţă definitivă şi irevocabilă, a celei mai înalte autorităţi juridice la care nu există instituţia recursului, pentru că nu are deasupra sa decât Sfânta Constituţie, iar deciziile sale sunt obligatorii, în caz de nerespectare ele constituind infracţiuni grave. Partea asta, plus aceea că judecătorii au ajuns acolo unde sunt printr-un algoritm politic pentru a deveni apolitici, este cel mai greu de înţeles de publicul radical confuzionat de agitatorii de profesie din stradă. Protestele lor n-au nicio noimă practică, rămân doar de dragul de a se vedea la TV, pentru că nimic şi nimeni nu mai poate modifica o situaţie ajunsă la acest punct. Nici măcar teoretica luare cu asalt a C.C.R. şi ruşinarea publică a membrilor săi.
Dacă politicienii - şi cei pro şi cei contra - mai au vreo justificare "strategică", un personaj precum jurisconsultul de meserie Augustin Zegrean, ajuns din întâmplare la conducerea instituţiei, şi acoperindu-se de ridicol - cel puţin - prin celebra "erată" prin care Curtea din 2012 l-a "spălat" pe Băsescu de verdictul referendumului, cu mesajele sale agitatorice au doar darul să reamintească cine a fost şi câte parale a făcut. Nu a fost o decizie luată în unanimitate, dar a fost una majoritară, în perfect acord cu principiile de funcţionare ale celei mai înalte instanţe juridice, iar tevatura care se face nu are alt rol decât să asigure supravieţuirea notorietăţii dubioase a agitatorilor stradali.
Este, desigur, o lovitură serioasă pentru preşedinte, poate cea mai dură pe care o încasează în actualul mandat (în perspectiva eventualităţii unui al doilea), care se vede în situaţia dezagreabilă de a deveni un penal curat dacă nu dă curs sentinţei, expunându-se unei previzibile şi justificate acţiuni de suspendare. Că aceasta nu este o soluţie, să mori cu Codruţa în braţe (mai ales când aceasta şi-a epuizat întregul stoc de credibilitate) - este evident, iar camarila cotroceană caută subterfugii prin care să poată da senzaţia că preşedintele n-a fost îngenuncheat chiar de tot. Dar acestea sunt destul de greu de găsit.
Nu este deloc confortabilă nici situaţia în care se află ambasadorul Klemm, cel care pe ultimii metri ai unui mandat dezastruos primeşte şi el o lovitură dură ce arată că tot ce-a făcut a fost nepotrivit şi contra cursului democraţiei care la el acasă este văzut şi aplicat diferit. Chiar dacă Curtea Constituţională nu este Curtea Supremă - cum credea predecesorul său Gitenstein când îi mustra pe cei care contestau decizia de "albire" a lui Băsescu - ea are un rol asemănător. Iar membrii săi, cu excepţia celui de-al nouălea, deja pomenit, nu au dat până acum semne evidente şi contestabile de partizanat, chiar dacă o decizie contrară opiniei unui eşantion public poate şi chiar este interpretată astfel.
Până la urmă, această rezolvare este oarecum inutilă, pentru că mandatul restant al lui Kovesi nu mai înseamnă nimic pe tărâmul unei anticorupţii grav compromise, atâta timp cât mult prea numeroase dosare sunt lovite în serie de nulitate procedurală sau de achitări. Ar fi fost o agonie, preferabil de evitat printr-o retragere strategică pe undeva pe unde lumea naivă mai crede în legenda sa. Iar Iohannis poate şi trebuie să o ajute să facă pasul necesar. Spre binele său...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
