Editorial LA ŢINTĂ - Mr. Bean a dat cu mucii-n fasole!
Asta a fost caracterizarea cea mai plastică pe care am auzit-o vizavi de decizia prefectului de Argeş, Emilian Dragnea, de a-i exclude pe primari de la colegiile prefecturale. Atunci când am primit informaţia - în primă fază - nu mi-am crezut urechilor. Dar mai apoi, după câteva confirmări, am acceptat filozofic concluzia acelui scriitor interbelic potrivit căreia "lumea asta nu este cea mai bună cu putinţă". Mărturisesc că n-am fost - şi de-acum cu atât mai puţin - nu am cum să fiu fanul unui tip ca dl. Dragnea. Şi asta nu pentru că şi unii dintre cei ce-i sunt mai aproape decât mine îl ridiculizează pentru asemănarea cu comicul personaj englez. Fie vorba între noi, actorul vizat este un tip cu un IQ superior, dacă-l judecăm după diplomele eliberate de instituţii respectabile care-l legitimează. Personal apreciez că numai oamenii foarte deştepţi pot juca pe scenă sau în film, convingător, roluri de proşti. Iar atunci când din gafele animate potrivit scenariului răzbate şi o căldură umană, nu ai cum să nu-l simpatizezi pe artizanul care le dă viaţă! În realitate, lucrurile se schimbă radical, mai ales atunci când se presupune că totul se întâmplă spontan, fără respectarea unor scenarii prestabilite sau a unor indicaţii regizorale mai mult sau mai puţin inspirate. Asta ca să nu le caracterizăm - direct - tâmpite!
Ţin să precizez foarte clar faptul că pe mine mă interesează mai puţin înalţii funcţionari numiţi de la centru. Ca unul care trăieşte la firul ierbii, sunt atras de practicienii ce se zbat cu disperare să obţină prin voturile oamenilor dreptul de a-şi băga voluntar gâturile în jugul dracului, ca să îmbunătăţească pe cât posibil standardul de viaţă al semenilor. Aleşii, pentru că despre ei vorbesc, sunt mai importanţi pentru mine decât numiţii în funcţii pe criterii despre care azi prefer să nu vorbesc, deşi nu-mi prea scapă...
În mintea mea de băiat crescut la ţară, de provincial care nu trăieşte şi nu respiră măcar aerul tăricel al capitalei de judeţ, prefectul este reprezentantul guvernului în teritoriu. Când l-am văzut pentru prima dată pe actualul titular al funcţiei, m-am întrebat cine-o fi nenea ăla cu priviri de vizionar pierdute într-un univers personal oniric, care părea teleportat la o masă de prezidiu în care dădea impresia că nu-şi prea găsea locul. Când a deschis gura să cuvânteze, am uitat ce-a zis înainte să-şi termine alocuţiunea. Nu ştiu de ce, dar nu m-am putut ţine de logica zdrăncănită de căruţă hodorogită prin care i se bolovăneau lozinci vechi, total demonetizate, cu rol de somnifer pentru fraieri. Un confrate care deţinea mai multe informaţii decât ar fi fost normal pentru cineva care nu era ştiţi dvs. ce mi l-a lăudat din prima, de parcă ar fi fost un soi de Machiavelli. Acum înclin să-i dau dreptate dacă a vrut să spună că respectivul este un acoperit al nu ştiu cui. Mai precis, dacă şi-a asumat o anumită misiune pe partea care ţine de sabotarea relaţiilor normale pe care ar trebui să le aibă guvernul cu cetăţenii de la baza ţării, de unde se obţin voturile pe baza cărora se obţine instalarea în palatele puterii de la Bucureşti. Refuz însă să merg cu gândul până acolo şi sunt tot mai tentat să cred că nu are talent pentru rolul ce i s-a atribuit. Chiar şi-aşa, mă cam trec fiorii când mă gândesc ce penurie de valori poate fi şi într-o formaţiune mare ca PSD-ul, dacă nu s-a găsit cineva care să-l fi scutit pe Mr. Dragnea (Emilian, nu Liviu - să fie clar!) să se transforme într-un soi de satrap comunist de tristă amintire, ca acel prim secretar PCR care-i convoca pe primari la miezul nopţii ca să-şi dea raporturile şi să nu uite cine e stăpânul.
Ca jurnalist, am avut ocazia să mă conving că, de cele mai multe ori, colegiile prefecturale erau un calvar pentru principalul reprezentant al guvernului în teritoriu. Şi asta pentru că informaţi cu adevărat asupra problemelor reale cu care se confruntau UAT-urile erau doar reprezentanţii Consiliului Judeţean. Ei - şi mai ales preşedintele Dan Manu sau vicepreşedintele Ion Mînzînă - puteau oferi şi soluţii practice de rezolvare. Prefectul se bălăcea în generalităţi şi, foarte probabil, în timp a fost deranjat de unii dintre primarii extrem de vocali şi de revoluţionari, care-şi permiteau să ceară şi fapte, plictisiţi de prea multe vorbe goale! Şi-atunci s-a decis să-i excludă de la aceste reuniuni, acceptându-i doar pe cei din conducerea filialei argeşene a ACOR. Astfel, Colegiul Prefectural a devenit un soi de club al elitelor, ca să nu-l caracterizez aşa cum spunea cineva dintre cei revoltaţi. Gafa prefectului Dragnea este evidentă, pentru că voturile pentru partidul care l-a propulsat în acest post de înalt funcţionar public se iau din UAT-uri, nu din biroul său din Piteşti!
Pentru liberali se iveşte posibilitatea să ceară revenirea la post a lui Cristian Soare. Sper să nu-l expună şi să tragă învăţămintele de rigoare din trecutul istoric recent. Şi când spun asta mă refer la legislatura 1996-2000. Atunci conducea CDR-ul, care-l numise prefect pe prof. Aurel Teodorescu, un anonim inodor şi incolor, care ieşea în evidenţă numai în rarele ocazii când gafa. PDSR-ul, predecesorul PSD-ului actual, aflat în opoziţie, ajunsese să-l considere cel mai bun agent electoral al său şi se ruga de cei de la CDR să nu-l schimbe din post. Prin 1999, dom' prefecţelu' a fost retrimis la catedră în comuna din unde venise, fiind înlocuit cu cumnatul preşedintelui Emil Constantinescu. Onorabilul Toader - dacă nu mă înşel asupra numelui - putea să-i dea clasă predecesorului la dat cu bâta-n baltă. Aşa că PDSR-ul n-a avut ceva de pierdut, dovadă că şi-a păstrat hegemonia judeţeană, iar la nivel naţional, a revenit la putere în 2000. "Cumnatul" Toader şi-a încheiat mandatul ieşind din scena politică mare odată cu PNŢCD. Este o pildă care n-ar trebui ignorată, d-le Miuţescu, căci vorba ceea - cât timp e fasole, de ce s-ar plânge cineva de nişte muci ce se pot transforma în muniţie electorală la vremea potrivită?...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
