Editorial LA ŢINTĂ - Sub blestemul păcănelelor
Aşa pare să fi trecut viaţa pe lângă cei mai mulţi dintre noi în ultimii treizeci de ani. Cei care aveam capacitatea de a raţiona cât de cât în amurgul "iepocii de aur" care trăgea să moară în ultimii ani ai ceauşismului securist visam la raiul capitalist. Stăteam cu urechea ciulită la "Vocea Americii", şi mai ales la "Europa Liberă", unde cartea lui I.M. Pacepa, "Orizonturi roşii", făcea furori pe undele hertziene. Executarea lui nea Nicu şi a ţaţei Leana tocmai în ziua de Crăciun a lui 1989 a fost un mesaj clar trimis poporului de către Ion Iliescu în numele găştii care purta acele pulovăre pe gât ca semn de recunoaştere a tainicei camaraderii kaghebiste ce-i lega. Cine a avut un dram de luciditate a înţeles că, după o conducere declarată atee, urma o alta fără frică de Dumnezeu şi lipsită de dragoste de semeni. Perversitatea lui Iliescu s-a dat pe faţă încă de la primele declaraţii, prin care deplângea alterarea spiritului comunist de guvernare de către foştii conducători şi se angaja să-i pedepsească exemplar. Şi chiar aşa s-a întâmplat în timpul simulacrului de proces de la Târgovişte, urmat de o execuţie grăbită ca să li se închidă gura Ceauşeştilor. Neocomuniştii au mizat pe ura şi dorinţa de răzbunare a vulgului, care a acceptat asasinatul ca pe un act de dreptate. Şi uite-aşa, din diversiune în diversiune, "emanaţii" au scăpat de rebeliune, respingând cu mânie proletară punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara ce le interzicea comuniştilor cu funcţii în regimul ceauşist să candideze la "Duminica orbului", în 20 mai 1990. Contestatarilor li s-a închis gura apoi la mineriada din 13-15 iunie 1990 şi cine a avut mintea limpede a priceput că marele premiu nu putea fi câştigat de oricine, ci numai de casta privilegiaţilor "emanaţi", care-şi conserva poziţiile pe mormane de morţi, răniţi, schilodiţi şi jefuiţi de speranţe.
Aşa am intrat în "capitalismul de cumetrie" denunţat de cel ce se voia "despot luminat". Ivan Ilici Iliescu ne-a băgat pe gât democraţia lui originală, care a permis generalizarea corupţiei şi ticăloşiei şi infestarea cu morbul distrugerii a tuturor instituţiilor ce trebuiau să protejeze cetăţenii, dar care în fapt scuipau pe principiul înscris în Constituţie "Nimeni nu e mai presus de lege". După 1990, toate premiile cele mari au fost apanajul celor puternici, pe când oamenii de rând au trebuit să se mulţumească strict cu ce pica, ca şi cum ar fi jucat prosteşte numai la păcănele. Ceea ce s-a întâmplat în anii care au urmat până în vremurile pe care le trăim noi, cei de la baza societăţii, cu dinţii strânşi şi teama zilei de azi şi de mâine, îndreptăţesc pe deplin disperarea celor ce se cred blestemaţi să fie veşnic victimele sistemului. Mai nou, guvernanţii care declarativ sunt trup şi suflet cu poporenii i-au favorizat cu pensii şi salarii pe cei de care au nevoie să le dea stabilitate, armate de funcţionari, magistraţi, procurori şi alte câteva categorii sociale din structurile bugetare, subordonate puterii de stat. Sacrificat a fost încă o dată mediul privat, cu puhoaiele sale de angajaţi prost plătiţi, în ciuda faptului că prin taxele şi impozitele pe care le achită "ung" rotiţele mecanismului birocratic. Tâmpenia guvernanţilor vine din lăcomia cu care strangulează prin măsuri ilogice mediul privat, silindu-l practic să-şi facă harakiri, în loc să-i dea posibilitatea să se dezvolte. Iată că temele dezbaterilor publice care au devenit obsedante de mai bine de un an de zile se axează strict pe pensii şi salarii. Majorările anunţate de ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, s-au dovedit a fi nişte păcăleli atât pentru majoritatea cetăţenilor, cât şi pentru UAT-urile ce s-au văzut văduvite de nişte venituri pe care contau. Iar atâta timp cât nu se prea văd strategii de perspectivă pentru crearea unor oportunităţi de dezvoltare care să-i convingă pe tineri să rămână în ţară, degeaba ne focusăm pe pensii. Este, dacă vreţi, altă mostră de dat cu mucii-n fasole de la nivel înalt: în anul Centenarului se doreşte să-i aducem lângă noi pe fraţii din Moldova de peste Prut. Dar e greu de spus ce le oferim ca să-i atragem... Poate nişte salarii un pic mai mari decât la ei, nişte pensii tot ca vai de lume, precum şi perpetuarea stării de nesiguranţă generată de lipsa de perspective chiar şi pentru cei tineri. Care, însă, în plus, ar avea posibilitatea să-şi ia mai uşor zborul spre Occident!...
Liberalii noştri tocmai au declanşat o acţiune de apărare a Pilonului II de pensii private, acuzând guvernarea PSD+ALDE de intenţia de a le jefui pur şi simplu. Unii fac aluzii străvezii la aniversarea împlinirii a 70 ani de când comuniştii au naţionalizat principalele mijloace de producţie capitaliste şi au pus bazele economiei lor pentru următoarele decenii la 11 iunie 1948. Analizând pragmatic ceea ce se întâmplă în lumea reală, ne vedem siliţi să constatăm că şi actualii guvernanţi au intrat sub blestemul păcănelelor. Din punctul meu de vedere, nu mai au cum câştiga vreun mare premiu, dacă marile pariuri ale anilor trecuţi - intrarea în Spaţiul Schengen şi adoptarea monedei euro - s-au pierdut deja în prea multe amânări. Oricât ar părea de incredibil, Bulgaria ne-a luat faţa şi în această cursă şi va avea mai multă protecţie economică în perioada următoare. Irlanda, Spania sau Grecia, când au avut perioade de criză, au adoptat măsurile impuse de UE, căreia nu-i convenea ca o ţară din zona euro să clacheze, semnal dezastruos pe pieţele valutare. Ţările în cauză au fost ajutate să iasă din marasm, dar tare mi-e teamă că România va fi abandonată încă o dată ori sacrificată - dacă vă place mai mult termenul. Şi asta nu va fi din cauza ticăloşiei străinilor, ci a noastră, cei care ne-am jucat la toate alegerile soarta ca la ruleta rusească!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
