Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 30 aprilie 2026 12:46

Editorial LA ŢINTĂ - Hristos a Înviat!

Ca nişte buni creştini - ce ne credem - am luat Lumină în Noaptea Învierii şi am revenit la casele noastre. Nu ştiu dacă am devenit mai buni pentru că unii dintre noi am ţinut Postul cel Mare ori dacă am înţeles simbolul acestei taine a creştinătăţii. Fără să fiu un fan al lui Toma Necredinciosul, înclin să cred că nu. Şi o spun ca acela care a ajuns la o vârstă şi a văzut destule la viaţa lui pentru a se feri să se mai păcălească singur, ca să nu cânte fals în corul fariseilor. Ştiu destule cazuri de fals bigotism în care unii se dau mari cu reţinerile impuse de post, dar continuă să bârfească, să invidieze, să înşele şi atunci n-am cum să le acord nici măcar circumstanţe atenuante perversei ticăloşii de care dau dovadă. N-o să mă pierd acum în amănunte şi exemple, dar nu pot trece cu vederea nişte fapte banale, la prima vedere, dar care spun multe celor dispuşi să le înţeleagă. De pildă, în Noaptea Învierii, străzile din Curtea de Argeş au viermuit de mulţimea maşinilor ce le străbăteau în viteză. Mai toate erau conduse spre bisericile oraşului şi nu ştiu câţi dintre pasageri erau în imposibilitate fizică de a se deplasa câteva sute de metri. Mai mult, un şofer teribilist a venit în curtea Spitalului Municipal până aproape de uşa altarului bisericii şi imediat după ce tinerii pasageri au auzit rostindu-se formula sacră "Hristos a Înviat!", au plecat fără să-şi facă vreo problemă că ar putea să deranjeze slujba religioasă oficiată de un sobor de preoţi. A doua zi, nişte găşti de tineri localnici şi oaspeţi veniţi de la Bucureşti pe la rude dădeau semne că s-ar fi înstăpânit pe domeniul public şi aruncau cu mizerii, chiştoace de ţigări şi injurii în stânga şi în dreapta. Habar n-am dacă aşteptau aplauze, dar cert este faptul că se aflau după un post negru în ceea ce priveşte educaţia. Cât despre civilizaţie, ar fi de-a dreptul o blasfemie să vorbim când avem în vizor asemenea troglodiţi. Iar cel mai îngrijorător lucru este acela că într-un viitor poate destul de apropiat, asemenea tineri vor avea pretenţia să ne conducă. Şi nu fac previziuni scandaloase la modul gratuit, pentru că printre ei am identificat câţiva membri ai unor organizaţii de tineret ale partidelor politice. Lipsa lor de bun simţ este compensată de prisosul de ambiţii, pentru că altfel probabil nu s-ar fi angrenat în nişte chestii politice care-i depăşesc, cât timp s-a dovedit că fac varză nu numai doctrinele, dar şi tot ce se depărtează cu un pas de narcisism sau de patima parvenitismului. Dac-aş fi fost vreun fanatic religios, m-aş fi întrebat cine s-ar sacrifica pentru astfel de specimene care n-au minim de respect faţă de ei înşişi şi-şi dezvăluie la fiecare pas pornirile animalice, de parcă semenii lor n-ar fi coborât din copaci cu mii de ani înainte de apariţia creştinismului. Dar n-am făcut-o, pentru că nu agreez lupta pentru cauze pierdute...

Am remarcat însă faptul că oraşul şi zona au fost destul de liniştite în aceste zile şi că majoritatea oamenilor au dat dovadă de cumpătare. Iar această stare de normalitate m-a scos din ameninţarea scepticismului, mai ales că am evitat să aud sau să văd pe la posturile TV aventurile trecătoarelor VIP-uri, poveştile cu minuni ori tâmpeniile debitate de unii sau de alţii care-şi dau pe faţă neştiinţa pozând în cine n-ar putea fi vreodată. Şi nu vorbesc numai despre cineva anume care habar n-avea de "România de la Argeş" şi a avut ocazia să afle date de la  preoţii-profesori Sorescu şi Dumitrescu, din cadrul Arhiepiscopiei Argeşului Muscelului, ci şi de alţii, care se fac de râs cu prostiile debitate pe post, de parcă ar crede că astfel s-ar absolvi de păcate. Asta pentru că Mănăstirea Argeşului a fost din nou în atenţia întregii ţări în Noaptea Învierii Domnului. Personal prefer să cred că toţi cei ce avem minimul bun simţ ne-am recâştigat şi anul acesta tradiţionalul drept la speranţă, după ce am recunoscut public acest miracol biblic. Dar nu uit nici că, de cele mai multe ori, cine speră - moare disperat! Oare ce credeţi că ne aşteaptă în viitorul apropiat?...

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It