Editorial LA ŢINTĂ - In memoriam Al.Th. Ionescu
Doamne, cum mai trece timpul: se tot duce nebuneşte parcă pe coclauri şi ne lasă slăbiţi, îmbătrâniţi şi parcă tot mai fatalişti în faţa realităţilor halucinante ale vieţii. Nici nu mai ştim cum s-au dus aceşti 9 ani de când ne-a părăsit reputatul prof. Al.Th. Ionescu. Dascăl prin vocaţie, educator al multor generaţii cărora le dezvăluia tainele limbii române şi ale formării caracterului de om şi cetăţean, a mizat enorm pe generaţia tânără. Pe unii dintre ucenicii săi a pariat, dar au fost destule şi cazurile în care ar fi putut dovedi că a mizat greşit. Poate dac-ar mai fi trăit şi i-ar fi avut sub ochi, n-ar fi deraiat de pe calea cea dreaptă... A fost, de asemenea, senior redactor la acest unic cotidian din Curtea de Argeş, alături de alţi oameni de valoare. Subsemnatul a ajuns aici ascultându-i chemarea... Al.Th. Ionescu era omul care umplea redacţia cu prezenţa sa tonică, iar titlul A(L)TITUDINI, sub care-şi consemna luările de poziţie faţă de lumea politico-administrativă sau culturală, dădea greutate ziarului ce-şi căuta drumul. Verbul său muşcător deranja, pentru că nu se sfia să dea cu parul cuvântului în moalele capului celui ce păcătuia cumva, abătându-se de la normele morale la care ţinea atât de mult. Asta nu înseamnă că Al.Th. Ionescu era un radical, care voia ca aleşii noştri să fie nişte roboţei, fără sentimente şi trăiri omeneşti. Pentru că nu numai ştia, dar îşi şi asuma calitatea de om, căruia nimic din ceea ce era omenesc nu-i era străin. Dar ţinea foarte tare să nu se sară calul! Iar când se întâmpla, înfiera - poate cu o oarecare mânie nobiliară, nu proletară. Şi asta durea al dracului de rău! Dacă nu mă credeţi, întrebaţi-l pe fostul coleg de catedră, prof. Nicuţ, care a fost luat în vârful pixului lui Al.Th. de nenumărate ori atâta timp cât a fost primar... Spre lauda sa, fostul edil-şef i-a recunoscut mereu valoarea de jurnalist. Şi nu s-a înşelat, pentru că unele dintre previziunile senior-editorului nostru s-au dovedit a fi valabile şi după ce au trecut ani de zile de la plecarea sa intempestivă dintre noi.
Personal mi-aduc aminte cu nostalgie de un moment de prin vara lui 2002. Atunci scrisesem un editorial intitulat "Şi eu zic ca dom' primar!" în care-l luam în pleaznă pe unul dintre oamenii care-şi pierdea coloana vertebrală în faţa prof. Nicuţ. Deşi nu-i pomeneam numele, respectivul mă reclamase la directorul Gavrilă Moise acuzându-mă că-i distrusesem imaginea. "Extraordinar, dom'ne, dumneata erai, că eu nu mă prinsesem?!?..." Reacţia îl îngropase pe cel care era tare de tot în oraş atunci şi se prezenta în versuri cum că ar fi un om periculos. Fără să ştie despre ceea ce scrisesem eu, Al.Th. Ionescu a vizat acelaşi subiect, dar sub titlul "Bufonul regelui" şi numindu-l pe marele director. Modul în care se tulburaseră apele liniştite ale urbei cu aceste două editoriale l-a cam deranjat şi pe primarul Nicuţ. Dar i-a trecut repede, înţelegând că era mai bine să-i zică acelui nea Ion să fie om şi să facă - pe cât posibil - ciocu' mic.
Ce s-a schimbat însă în aceşti 9 ani?... Am rămas fără A(L)TITUDINI, dar n-am renunţat să luăm atitudini faţă de ceea ce ni s-a părut a fi nefiresc. Oraşul n-a rămas fără bufoni, s-a îmbogăţit cu un titlu regal şi cu o dilemă: nu cumva bufonii de ieri şi de azi şi-au ales un rege?... Teamă mi-e că aşa ar fi tratat Al.Th. Ionescu situaţia de faţă. Şi nu ştiu dacă ar fi putut da un răspuns cert. Dar mă rog la Dumnezeu să-l odihnească în pace alături de cei drepţi!...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
