Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 30 aprilie 2026 12:54

Editorial LA ŢINTĂ - Nervi de primăvară

Facem paşi tot mai hotărâţi spre anotimpul retrezirii la viaţă a lumii. Doar câteva zile ne mai despart de clipa în care vom păşi în ceea ce numim primăvara astronomică. Pentru că unele de la începutul acestei luni, tot trâmbiţează că ne-am afla deja în cea calendaristică. Dar, aşa cum s-au mai înşelat destule fiice ale Evei cu calendarul, vremea de afară ne dovedeşte că datul cu nuca în perete rămâne sportul preferat al prompteriţelor care sunt mai bine informate asupra cosmeticelor, reţetelor de slăbire sau în ceea ce priveşte bârfele despre viaţa secretă a rivalelor. Ceea ce rămâne însă valabil este faptul că vremea, dar mai ales vremurile, au influenţa lor - uneori apăsătoare - asupra comportamentului uman. Iar dacă vorbim despre politicienii care se cred mesianici, cu atât mai mult. Unii se umflă-n pene cu congrese alături de partenerele cu care-şi împart intimitatea şi, pentru a le lua ochii lor şi celorlalţi participanţi, confiscă microfonul şi-şi prezintă viziunile, fără a uita să se dea în spectacol ca nişte şefi de galerii de pe stadioanele de fotbal; alţii organizează adunări în care desemnează candidaţi la preşedinţie care preferă să se distreze la schi şi mai dau şi cu bâta-n baltă prin nişte declaraţii care pot lăsa blocate minţile raţionale. Într-un cuvânt, suntem într-o bălăcăreală naţională perpetuă, prin care cei ce anunţă raiul pământesc sunt contestaţi de cei ce le dau în cap cu iadul la fel de terestru, ca să nu spun rahatul în care ne bălăcim cu toţii. La modul cel mai fatalist cu putinţă toţi ne plângem într-un fel sau altul de milă. De pildă, învinşii de la congresul PSD se plâng că au ajuns să aibă parte de "dragostea de mamă vitregă" a lui "daddy" Liviu Dragnea, cel care i-a uitat pe foştii lideri ai partidului. Şi deplâng timpurile pe care le trăim, în care locul cuvenit patriarhului partidului, Ion Iliescu, a fost luat de stăpâna la zi a inimii şefului suprem, prima doamnă a lui, dar pentru ei - o oarecare Irina Tănase, lipsită de nume ilustru cu rădăcini dacă nu fanariote, cel puţin staliniste. Păi ce ilegalistă sau cadru de nădejde al partidului este domnişorica asta care are singura mare calitate de a fi mai tânără cu vreo 30 de primăveri decât "tati"?... Deşi nu-i numesc foarte apăsat pe Adrian Năstase, acum retras să-şi numere ouăle la ferma lui, după ce Traian Băsescu are lucruri mai importante de băgat în bilanţul rebuturilor umane pe care le-a promovat şi care l-au dezamăgit profund, pe Mircea Geoană, căruia "papaşa Ivan Ilici" i-a săpat mormântul carierei politice tocmai când era o stea în urcare, cioplindu-i un epitaf ce i-a marcat destinul, e clar că-l regretă şi pe Victor Ponta. Dar nu din cine ştie ce dragoste şi preţuire, ci pur şi simplu din nevoia de a nu mai fi singuri atunci când le rămâne în gât veninul frustrărilor. Ce vremuri au ajuns să trăiască Ecaterina Andronescu, Codrin Ştefănescu sau Nicolae Bănicioiu, ce par loviţi de paradontoză, nu altceva, comparativ cu Gabriela Firea, Carmen Dan, Lia Olguţa Vasilescu ori marea speranţă Viorica Dăncilă!...

La fel de greu de înţeles este şi decizia liberalilor, care l-au desemnat pe Iohannis candidatul lor la prezidenţialele de anul viitor. Ludovic Orban, scăpat de acuzaţiile de corupţie din dosarul cu mita pentru PNL, va fi silit să urmeze exemplul lui Liviu Dragnea şi să facă şi el curăţenie în partidul în care mai sunt destule uscături. Intuind că ieşirea din matriarhatul politic care a târât partidul în opoziţie după ultimele alegeri va fi tare migălos, a decis să facă paşi mici, dar siguri pentru a obţine revanşa în 2020 sau când o fi... Deocamdată s-a mulţumit să facă acea nominalizare a candidatului pe care-l vor susţine liberalii lui la preşedinţie, deşi Klaus - după ce i-a scăpat de "Micky Mouse" Ponta pe liberali şi pe ceilalţi români - nu prea mai defineşte echipa care l-a propulsat la Cotroceni cu formula "partidul meu". Orban nu prea pare deranjat de asta câtă vreme a ţinut să ia faţa altora prin nominalizare şi a dat pe faţă şi preţul: postul de premier pentru dumnealui, dacă PNL va face rocada cu PSD şi va câştiga viitoarele alegeri naţionale. Numai că asemenea calcule în politică seamănă cu promisiunea că mâine toţi românii vor mânca pepeni din recolta proprie, chiar dacă nu sunt proprietari nici măcar pe găurile făcute în pământ de tocurile ascuţite ale femeilor lor duse la picnic de alţii.

Toate astea sunt manifestări evidente de nervi de primăvară lăsaţi să iasă la iveală de tipi care şi-au cam pierdut dacă nu simţul măsurii, cel puţin au rămas sărăciţi de cel al umorului. În inteligenţa sa greu de consumat de cei mai puţin dotaţi în această direcţie, fostul primar pesedist al Sectorului 5, Marian Vanghelie, s-a prezentat luni la sediul DNA. Din ceea ce s-a auzit, cică ar fi fost convocat în legătură cu un dosar de corupţie. Până aici totul este normal, căci doar nu era să fie chemat să depună mărturie în procesul în care a fost condamnat la crucificare Iisus Hristos! Chestionat asupra prezenţei acolo, "dom' Marean" a răspuns că în calitate de "om talentat". Şi ca unul care este încă înfipt în miezul multor lucruri, a anunţat nişte chestii foarte frumoase pentru următoarele zile. Ce mai "mo(n)stră" de umor negru, tăticu'!..." 

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It