Editorial LA ŢINTĂ: Administraţia publică argeşeană - la reanimare!
Miercuri am asistat la o întâlnire a conducerii Consiliului Judeţean cu primarii din zona noastră şi nu numai. Preşedintele Dan Manu a impus un stil al discuţiilor de-a dreptul chirurgical. Procedeul a fost unul cât se poate de corect, câtă vreme numai ipocriţii pot spune că totul e bine în acest domeniu. Administraţiile publice locale din UAT-uri trag să moară infestate de vechile boli ale delăsării sau gospodăririi după ureche, prin metode de cele mai multe ori haiduceşti. Pentru că n-are rost să ne minţim, în destule cazuri se poate descoperi adevărul incontestabil al înţelepciunii populare conform căreia "stăpânul zgârcit învaţă sluga hoaţă". Iar stăpânul zgârcit a fost mereu statul, conducerea centrală, care a acţionat de cele mai multe ori conform unor interese mărunte, partinice sau de gaşcă. Iar această strategie s-a răspândit ca un cancer de sus până la bază. Primarii ajunşi robi ai propriilor angajamente electorale, puşi în imposibilitate de a şi le ţine, au forţat limitele legii, dacă nu chiar le-au călcat, fără să se mai gândească prea mult la consecinţe. Şi aşa s-a ajuns la angajarea unor lucrări de investiţii care nu aveau finanţări şi la acumularea unor datorii către firmele executante ce nu mai pot fi plătite. Astfel, faptele lor au devenit penale şi, mai devreme sau mai târziu, vor da socoteală pentru ceea ce au făcut. Şi totul deoarece s-a ajuns la subfinanţări, care n-au mai permis plata arieratelor. Chiar dacă unii primari au ajuns după gratii, UAT-urile pe care le-au condus rămân în nişte prăpăstii ale datoriilor, astfel că riscă să li se pună lacătele pe uşi.
Miercuri, la Curtea de Argeş, dr. Dan Manu a venit pentru a pune cărţile pe faţă cu primarii. Subfinanţarea este cea mai gravă boală de care se plâng toţi şefii executivelor locale. Unii dintre ei s-au învăţat să stea cu mâna întinsă la judeţ sau la guvern ca să primească banii necesari pentru a putea să zacă în letargia în care se complac. Şi spun asta după lecţiile date de unii dintre nebunii care s-au prins în hora administrativă şi au dovedit că imposibilul invocat de predecesori era o scuză penibilă pentru puturoşenia proprie. Localităţile pe care au ajuns să le conducă au anulat într-un mandat sau două decalajele faţă de cele care luaseră startul dezvoltării la timp. Şi, pe alocuri, chiar le-au depăşit! N-am să dau acum nume, pentru că acela care nu analizează situaţia din birou o ştie perfect. A dovedit-o şi Dan Manu zilele trecute la Curtea de Argeş, unde a venit însoţit de colegii săi, care cunoşteau situaţiile punctuale de la fiecare primărie - în măsura în care li se comunicaseră. Pentru că trebuie să spunem că unii au ignorat invitaţia/ordinul primit şi nu şi-au justificat cheltuielile făcute bănuit după ureche de ani de zile. Iar alţii, chiar primari, nu substituţi trimişi să-i reprezinte, nu prea aveau o prioritizare a obiectivelor pentru acest an. Aceştia veniseră să se plângă că n-au bani de funcţionare decât până la începutul toamnei, pentru că n-au mai primit sumele defalcate din TVA aşteptate pentru echilibrarea bugetelor proprii. Adevărul scos la iveală de către preşedintele Consiliului Judeţean a fost cu totul altul. La nivel de ţară au mucegăit prin excedente bugetare mii şi mii de miliarde de lei, păstraţi acolo pentru cofinanţări şi alte probleme neprevăzute. Comunicarea între eşaloanele puterii administrative a fost la fel de strangulată ca şi aceea deintre cele de partid, de care se tot plânge Liviu Dragnea, de parcă ar fi vinovat de această situaţie Sfântul Duh. Guvernul a încercat să scoată banii administraţiilor publice de sub salteaua unde-i ascunseseră edilii locali forţându-le mâna prin neacordarea sumelor aşteptate. Metoda haiducească pentru unii, tâlhărească pentru cei loviţi direct, are însă o mare hibă: nu s-au cerut cerut clarificări, pentru a se evita greşelile. Consecinţa: s-a ajuns la situaţii absurde în care au de suferit şi unii ce n-au vreo vină! Iar anunţul făcut de preşedintele Manu că nici Consiliul Judeţean Argeş nu are finanţare pentru funcţionare decât până maxim la începutul verii este de-a dreptul uluitor pentru mulţi dintre noi. Şi asta în condiţiile în care i-a asigurat pe primari că vor primi cofinanţările pentru proiectele aprobate la execuţii. Dumnealui se bazează însă pe rectificările bugetare, şi nu la modul de a se agăţa disperat de un pai de speranţă ca să nu fie înghiţit de mlaştina sau nisipurile mişcătoare ale incompetenţei. Miercuri i-a informat pe primari că urma ca a doua zi să meargă la o întâlnire cu premierul Viorica Dăncilă. Numai un inconştient ar putea crede că aceea urma să fie o vizită de complezenţă, după ce a cerut fiecărui edil şef prezent să indice principala prioritate investiţională din 2018. Şi n-a uitat să-i avertizeze că dumnealui cu actuala echipă din instituţia pe care o conduce face administraţie, nu politică. Aşa că primarii PSD care se considerau avantajaţi de apartenenţa politică trebuie să-şi reconsidere poziţiile şi să înveţe să spună ce-i doare clar, lămurit, comunicând corect şi bine, fără a se mai da după copac în numele unei secretomanii păguboase pentru toţi, inclusiv pentru cetăţeni. Şi pentru că tot se aşteaptă să iasă Hotărârea de Guvern pentru alegerile anticipate parţiale de la Aninoasa şi Mălureni, i-a avertizat pe cei în cauză că dumnealui nu va face parte din filmul electoral al candidaţilor!
Soluţia - în concepţia exprimată deschis de dumnealui - este comunicarea deschisă în cadrul unei echipe alcătuite din toţi edilii din Argeş. Pentru că probleme sunt şi cu Învăţământul, şi cu Salubritatea, astfel că lucrurile trebuie puse pe tapet, iar soluţiile sau strategiile stabilite trebuie să fie puse în aplicare fără şovăire. Cine poate s-o facă, bine, cine nu, adio şi n-am cuvinte. La vremuri de criză se impun soluţii radicale, care nu pot fi puse în operă de nişte adormiţi!
Am scris aceste rânduri miercuri seara, urmărind cu coada ochiului demonstraţia din faţa Palatului Cotroceni, unde lumea îi cerea preşedintelui Klaus Iohannis demisia Laurei Codruţa Kovesi. Şi mă cruceam auzind nişte falocraţi care făceau spume la un post TV, lansând supoziţii potrivit cărora Liviu Dragnea ar fi făcut bara-bara cu şefa DNA: ea să lase baltă Belina şi Tel Drum-ul şi dumnealui, cu partidul forte de la guvernare, s-o lase-n pace să-şi încheie triumfal mandatul. Nu vom şti deocamdată care este diversiunea, dar dacă se va ajunge ca preşedintele Iohannis să candideze din partea PSD pentru al doilea mandat la Cotroceni, Dragnea va ajunge premier şi Kovesi preşedinte al viitorului Senat al României, înseamnă că trăim într-o realitate halucinantă! Pe care chiar şi specialistul Dan Manu va evita să ne explice, după autopsiere, cum s-a ajuns la un asemenea final. Asta ca să nu murim proşti, pentru că numai nebunii ar mai putea spera într-o revitalizare a societăţii în care trăim şi pe care am condamnat-o la moarte prin voturile noastre!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
