Editorial LA ŢINTĂ - Partea proastă a veştilor bune
Noi, fataliştii care trăim pe binecuvântatele meleaguri mioritice, acceptăm fără discuţii că în spatele oricărei veşti bune se ascunde şi o consecinţă rea. Nu teama de necunoscut sau preţuirea peste măsură a timpului pe care l-am putea pierde ne determină asemenea atitudine, ci înţelepciunea generată de precedente. Probabil că vă amintiţi bancul acela cu şoferul de TIR care era extaziat că va fi făcut tătic de către nevastă. Numai că bucuria i s-a transformat în scârbă atunci când a fost anunţat că trebuia să treacă pe foaia de parcurs a vieţii doi gemeni - unul alb şi altul negru!... Iar realitatea, de cele mai multe ori, bate bancurile. Bunăoară, Elena Udrea, care deşi nu mai este ministru al Turismului băsescian, nu şi-a ieşit din mână şi a ajuns tocmai în Costa Rica. Acum nu este clar dacă a ţinut s-o viziteze pe amica Alina Bica, transformată în fermieră prin America Latină sau i-a luat urma, înţelegând că mai bine creşti ananas sau crocodili decât să lupţi cu procurorii DNA. Şi d-na Nuţy i-a transmis de acolo d-nei Laura Codruţa şi întregii naţiuni că este purtătoarea unei sarcini gemelare. Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, nu s-a dus la Puerto Rico, dar se va îmbogăţi cu un nou nepot dăruit de fiica EBA, care-l va face bunic pentru a patra oară. Greu de spus care e partea bună şi care cea mai puţin bună din veştile astea despre creşterea numărului beizadelelor noastre, care mâine vor putea ridica pretenţii la tronurile pe care le-au ocupat neamurile lor. Trist poate fi, pentru unii, faptul că Radu Mazăre nu face prin Madagascar copii, ci sporturi extreme, dând cu tifla de la înălţime urmăritorilor săi. Sebastian Ghiţă e şi mai tare: din Serbia a lansat noi acuzaţii la adresa foştilor acoliţi care l-au prigonit şi l-au făcut să fugă din România tocmai în ţara unde amicul Victor Ponta e mare consilier al şefului statului. Vestea proastă pentru ţara pe care a condus-o fostul premier poate fi aceea că este şi cetăţean sârb. Asta până la un punct, că şi Băsescu a fost cetăţean moldovean, până s-a prins cine trebuia că păcălise legea care-i impunea să trăiască mai întâi vreo 10 ani "pisti Prut, care va sî zicî" şi-i fusese retras paşaportul eliberat de Chişinău.
Vestea bună a fost că PSD a câştigat alegerile generale din 2016 cu promisiuni electorale ultrageneroase. Şi de-atunci nu mai prididesc să guverneze Liviu Dragnea cu ALDE Călin Popescu Tăriceanu. Livache nu-şi lasă premierii să ruginească în funcţie şi-i schimbă la fiecare şase luni, de parcă el şi nu predecesorul Ponta ar fi jucat baschet, unde liniile se schimbă cu mare rapiditate, după cum îi vine inspiraţia antrenorului. Călin e ceva mai conservator de când a înaintat în vârstă şi nu-şi mai schimbă nici nevestele, d-apoi miniştrii! O fi bine, o fi rău, dracu' ştie... Bine este că guvernarea s-a ţinut de cuvânt şi a majorat salariile. Majoritatea beneficiarilor, mai puţin birocraţii din slujba statului, s-au ales însă cu praful de pe tobă: unii au pierdut din creşteri, iar alţii au constatat că mare parte din plusul teoretic se transformă în minus practic, ducându-se în taxe şi impozite mărite ca să se susţină salariile angajaţilor din primării. Iar restul se topeşte în costul vieţii, care devine un lux pentru cei cu salarii minime pe economie! Vorba ceea: ce-am avut şi ce-am pierdut?... D-na Lia Olguţa Vasilescu nu mai pridideşte să explice în seriale nesfârşite cum devine chestiunea cu salariile, cu pensiile şi cu modificările de ultimă oră. Noroc că n-aude înjurăturile celor pe care-i abureşte privindu-i din spatele camerelor de luat vederi, de unde le vorbeşte aşa de frumos despre Nirvana social-democrată încât ajungi să te întrebi ca prostul de ce nu şi-o păstrează pentru dumneaei. Partea proastă ar fi aceea că tov. Codrin Ştefănescu nu vede în L.O.V. cel mai bun comunicator al PSD, ci în colega Ecaterina Andronescu. Iar cea bună ţine de faptul că Liviu Dragnea s-a supărat pe secretarul general adjunct al partidului şi i-a pus frână la apariţiile publice până când îşi reconsideră lungimea nasului - ierarhic vorbind. Dar nu trebuie să ne mire ceva în ţara asta în care se consumă în prostie ciorba reîncălzită în toate domeniile, începând cu dragostea şi terminând cu politica. Numai că peste tot rezultatul este că s-a majorat numărul avortonilor şi al accidentelor genetice. Ceea ce oferă, totuşi, posibilităţi sporite de extindere a protecţiei sociale asupra "alor noştri".
Păi asta e dreptate, nene?... Păi e, că prin ţinuturile carpato-danubiano-pontice dreptatea umblă cu capul spart şi ia lovituri cu portocale în fund în faţa palatelor puterii. Preşedintele Klaus Iohannis rămâne fan Kovesi şi e convins că scandalurile iscate de denunţarea falsificării probelor de către procurori se vor stinge de la sine. Întâi pentru că spre cavalerii Justiţiei arată cu degete murdare infractorii cercetaţi şi condamnaţii în primă instanţă. Cei din sistem nu contează, mai ales după ce au trecut de partea celor vizaţi de Beciul Domnesc. Societatea este divizată, căţeleala naţională e în toi şi proştii se entuziasmează când văd emisiuni cu Nicolae Guţă şi amantele lui tunate, cu Leo de la Strehaia şi vedetele lui de tăvăleală şi învaţă pe de rost textele manelelor, picându-le greu la lingurică cele ale lui Eminescu, Blaga, Bacovia, Iorga, Noica şi ale celorlalţi care nu obişnuiau să danseze din buric prin baruri de fiţe. Dar ne mândrim că suntem integraţi în Europa, unde am intrat cu fundul înainte şi în patru labe. Acum avem diversitate politică, de opinii, sexuală şi tot ce ne mai poate da prin minte. Traian Băsescu a dat sentinţa definitivă şi irevocabilă conform căreia trăim într-o ţară de mafioţi. Eu n-am cum să-l contrazic tocmai pe cel care a modernizat "sistemul ticăloşit" al lui Adrian Năstase şi l-a făcut să funcţioneze cu o eficienţă de invidiat. Ca animal politic se înscrie în definiţiile date de clasici, deoarece oricine n-are orbul găinilor vede cum s-au unit mafioţii economici cu cei politici şi cum sunt călăriţi de cei din sistemul de împărţire a dreptăţii. În paralel, omul de rând, rupt de toate jocurile de putere, se agaţă cu dinţii de viaţă şi e fericit când mai apucă o nouă zi amărâtă. El nici nu îndrăzneşte să viseze la posibilitatea că într-o zi România noastră ar putea fi un liman al fericirii, oferind siguranţă prigoniţilor de rele din toată lumea. Şi n-o face, pentru că ştie că nu are cum aştepta sute sau mii de ani. Dac-o fi bine aşa ori dac-o fi rău, judecaţi, deliberaţi şi pronunţaţi dvs., iubiţi cititori, sentinţa de rigoare!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
