Editorial LA ŢINTĂ: Aleşilor noştri - "cu toată dragostea..."
Pe 14 februarie se sărbătoreşte Valentine's Day. Mie nu-mi sugerează neapărat dragoste, ci mai degrabă mână cu gândul spre masacrul mafiot din 1929, de la Chicago. Atunci lupta pentru supremaţie se dădea între clanurile aparţinând lui Al Capone şi Bugs Moran. Un comando al morţii alcătuit din gangsteri italieni au surprins 5 concurenţi irlandezi şi alţi doi indivizi într-un garaj. Păcăliţi de uniformele de poliţişti purtate de doi dintre oamenii lui Capone, oamenii lui Moran au fost surprinşi, aliniaţi la zid şi executaţi cu sânge rece cu rafale de mitraliere. Astfel, "Scarface" - cum era poreclit gangsterul italian care avea să devină un adevărat simbol al lumii interlope - şi-a dovedit supremaţia asupra celui mai important oraş din statul Illinois. Bugs Moran a scăpat, pe moment, iar Al Capone n-a putut fi încriminat, deoarece la momentul asasinatului se afla în vacanţă, în Florida, în văzul publicului. Marele bandit a fost atât de abil încât n-a putut fi acuzat decât de fraudă fiscală şi numai aşa a ajuns în puşcărie, unde avea să-şi încheie socotelile cu viaţa.
Extrapolând, se poate spune că şi acel masacru este o dovadă de dragoste, dar de putere. Cei ce se mărginesc numai la vise erotice n-ar trebui să uite că în iubire şi la război, totul - cică! - ar fi permis. De altfel, s-a dovedit că nu este tras vreodată la răspundere învingătorul, ci numai învinsul. Exemple putem găsi fiecare în viaţa de zi cu zi, indiferent dacă sărbătorim Ziua Dragostei mâine sau peste 10 zile, de Dragobetele românesc. Pentru tinerii noştri e trendy să se dea în spectacol de Valentine's Day, nu de sărbătoarea mioritică veche de când lumea şi pământul nostru strămoşesc. Şi e trist că se întâmplă aşa... Personal le respect opţiunile şi mă crucesc atunci când constat cât de tari sunt legăturile ce-i ţin strânşi pe unii dintre aleşii noştri sau ai altora, indiferent dacă sunt generate de iubire sau de ură.
Iată, acum câteva zile, a revenit în actualitate Sebastian Ghiţă. De dincolo de graniţă i s-a auzit vocea ca să-i acuze pe cei ce l-au făcut să fugă din ţară. N-am să analizez cu ce vorbe sau dovezi i-a mitraliat, pentru că eu am avut timp să mă conving la vârsta mea că mai degrabă naşte dragostea ură decât invers. Dar chestia cu procurorul căruia înainte să i se dea supranume de fruct citric i se spunea Zdreanţă, care o şantaja pe fiica şi sora unora pe care-i inculpa, ca să-i cadă la aşternut, mi se pare declasantă. Iată, mai nou, am fost martor la nişte războaie ale nervilor purtate în şedinţele de legislativ de la Valea Iaşului. Acestea, se pare că au rădăcini mai vechi, dar nu e greu de bănuit cui folosesc. Deranjant este cinismul cu care se poate bloca activitatea administraţiei publice locale pentru că avem legi interpretabile, pe care fiecare le foloseşte cum îi convine mai mult, violându-le din toate poziţiile şi cu toată dragostea.
Spuneam zilele trecute că în această perioadă se iau la bani mărunţi bugetele locale. Ele au devenit veritabile motive de luptă politică, cu atât mai vârtos cu cât salariile bugetarilor din primării au crescut destul de frumuşel. Iar cele ale primarilor şi viceprimarilor sunt privite de restul lumii, între care pot fi identificaţi o sumedenie de potenţiali contracandidaţi, ca nişte prăzi. Şi cu cât e halca mai mare, cu atât sfâşierea este mai nemiloasă! Asta şi fără a mai lua în calcul truismul potrivit căruia cei mai mulţi se conduc după deviza "Decât la oraş codaş, mai bine în satul tău fruntaş". Acum vă rog să notaţi faptul că am evitat să-l citez pe Caragiale, în comedia "O scrisoare pierdută", pentru că situaţia este mai degrabă tragică acolo unde nişte incapabili, ca să nu-i categorisesc altfel, vizează postul suprem în comunitate. Eu îi privesc pe toţi cu dragoste creştină, încercând să-i accept, indiferent dacă sunt consilieri locali, parlamentari, eurodeputaţi sau miniştri, judecându-i strict prin prisma faptelor lor. Dar după ce m-am lămurit câte parale fac, puteţi fi siguri că n-aş mai vota lista de candidaţi pe care s-ar afla la viitoarele alegeri. Şi asta pentru simplul motiv că m-am săturat de papagali semidocţi şi pentru că am încredere în înţelepciunea populară, potrivit căreia, decât să ai câştig cu un prost, mai bine să pierzi cu un deştept! Nu de alta, dar în viaţă totul este relativ şi câştigul de astăzi se poate transforma mâine într-o catastrofă, mai ales dacă ai mizat pe mincinoşi. Iar pierderea poate căpăta valenţe de câştig atunci când situaţia, chiar disperată, este gestionată corect, acceptând adevărul şi luând în piept greutăţile vieţii. Concluzionând, membrii fiecărei comunităţi au datoria de a analiza proiectele de buget şi a uza de dreptul de a avansa propuneri de amendare, susţinându-le eventual la dezbaterile publice sau cerându-le celor pe care i-au ales să le reprezinte cu adevărat şi cu "toată dragostea" interesele!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
