Editorial LA ŢINTĂ - Poveşti de viaţă dintr-o absurdă lume muribundă
Astăzi mi s-a năzărit să fac pe Şeherezada. Aşa că am să vă povestesc nişte lucruri pe care unii le ştiţi. Dar care s-au banalizat atât de mult, încât nici nu le mai băgaţi în seamă şi treceţi pe lângă ele ca şi când n-ar fi. Unele par scrise de Eugen Ionesco, numai că părintele teatrului absurd a părăsit lumea asta păcătoasă a noastră de aproape un sfert de veac. Însă are nişte urmaşi ori copii - mamă, mamă! - poate nu atât de talentaţi la scris, dar creatori de situaţii ce te lasă cu ochii crăcănaţi, nu altceva. Iată un prim exemplu: Poliţia noastră pregătise din 17 ianuarie nişte recomandări pentru petrecerea vacanţei elevilor în siguranţă. Ea a început la 1 februarie, dar s-ar părea că amnezia l-a lovit pe responsabilul cu e-mailurile, astfel că l-a transmis pe cel în cauză abia în data de 6, când relache-ul era pe sfârşite! Asta este o chestie de-a dreptul banală, dacă o analizăm în paralel cu gafele pe care le comit unii dintre miniştri. Şi am să mă refer strict la cel al Muncii. Lia Olguţa Vasilescu a făcut scurtă la limbă ca să aburească luni de zile la rând naţiunea cum că prin noua Lege a salarizării nu va avea cineva de pierdut un leuţ, dimpotrivă, va câştiga. Şi a făcut naveta între posturile de televiziune cu vizibilitate naţională anunţând aproape seară de seară noi modificări la Legea salarizării, la Legea pensiilor, de n-a mai înţeles cineva ceva din tot ghiveciul ăsta. Misionarismul frumoasei doamne a atins culmile, pe care nici nu ştiu cum să le denumesc, în 6 februarie. Atunci a apărut din nou, telegenică aşa cum o ştiam şi a admis senină că vreo 5 categorii de bugetari vor avea salarii mai mici, dar că ar fi vorba numai de 3%, după ce s-au transferat obligaţiile de la angajator la angajat. Sindicaliştii urlă că vreo 50.000 bugetari vor primi salarii mai mici. Şi ameninţă cu greve şi demonstraţii de protest. Eu nu-mi permit s-o fac mincinoasă pe d-na Olguţa, pentru că are centură neagră la arte marţiale de nu ştiu câţi dani şi, personal nu văd cum i-aş putea face faţă cu cureaua de la nădragii proprii, cu care mă mândream cândva, la anii mai tineri, în faţa unor Dane şi a suratelor ei. Şi n-o fac şi pentru că, rătăcind prin mediul virtual, văd cam prin ce locuri exotice îşi petrec vacanţele de iarnă bugetarii noştri de lux. Asta nu-i stopează din critici nici pe parlamentari. Şi nu este vorba numai despre cei din opoziţie, care au datoria să critice guvernul. Cei din arcul puterii o comit şi ei vârtos, dar în particular, pentru că altfel au ordin să facă ciocu' mic. Ăia mai mici în grad, de la eşaloanele inferioare, mai ales dacă lucrează prin domenii străine de birocraţie, cum ar fi cultura, nu au aceleaşi reţineri: cu cât sunt mai departe de Bucureşti, pierduţi printr-un fund de ţară, cu atât o muşcă mai adânc pe cea care la învestitură le popula universul oniric, provocându-le grave poluţii nocturne, generatoare de creşteri substanţiale ale vânzărilor de detergenţi. Astfel îşi făceau datoria contribuind la creşterea economică pe bază de consum, pilon de bază al laudelor privind buna administrare a treburilor naţiunii. Concluzia: pot sta liniştit, pe post de observator şi cel mult să regret că nu am ochiul de artist al amicului Cucu Ureche, ca să-i croiesc d-nei L.O.V. un portret pe măsură! Atenţie: nu mi l-am dorit pe cel al maestrului Ion Aurel Gîrjoabă, cel ce reuşeşte să ne însufleţească amorelul simţitor şi prin tablourile sale greu de egalat cu natură moartă, dar nici pe cel al lui Traian Duţă, cel atât de talentat să transforme o natură vie într-o chestie cubistă ori frântă în nişte curbe care-ţi pot tăia răsuflarea! Altfel spus, adio târg, adio motocicletă, pa şi pusi motoretă, bicicletă, tricicletă sau trotinetă!
N-am să închei înainte de a vă mai spune altă poveste pilduitoare. Un primar care se decisese să nu mai candideze, auzind la scurt timp după alegeri că venise Curtea de Conturi, n-a găsit ceva mai bun de făcut decât să se ducă fuga-fuguţa să le dea "indicaţii preţioase" inspectorilor despre documentele prin care puteau proba nişte nereguli în administrarea UAT-ului. Oamenii i-au mulţumit şi, de milă, de silă, din curiozitate profesională - de fapt nici nu mai contează din ce cauză - au urmat direcţiile indicate. Controlul a evidenţiat nişte prostii făcute şi s-a soldat cu o amendă usturătoare. Pe care a primit-o tocmai informatorul, căruia îi scăpase din vedere faptul că lui i se controla gestiunea, nu urmaşului în funcţie! Lucrul dracului în casa popii, nu-i aşa dragilor şi iubiţilor ai noştri prieteni?... Care casă poate fi a fiecăruia dintre noi, câtă vreme sunt încă destui cei care nu ezită să ne bage mortul în ea!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
