Editorial LA ŢINTĂ - Sărutul lui Iuda
Cam aşa a părut a fi îmbrăţişarea dintre fiica Regelui Mihai, Margareta şi nepotul Nicolae. Consumată sâmbătă, la parastasul de 40 zile pentru fostul suveran al României în Catedrala Mănăstirii Argeşului, a fost interpretată în fel şi chip de mass-media. Reprezentanţii Bisericii Ortodoxe, la modul arhicunoscut, au pomenit despre împăcarea creştinească lângă mormintele primilor monarhi - Carol I şi Elisabeta, respectiv Ferdinand I şi Maria. Pentru mine şi probabil pentru destui români, gestul a fost unul de faţadă. N-aş zice fariseic, pentru că s-ar putea să greşesc, cel puţin în privinţa unuia. Însă, judecând după precedentele de la înmormântare, când nepotul n-a avut loc cu logodnica în Trenul Regal, nu văd argumente pentru a crede că n-a fost ceva absolut formal, de ochii lumii. Asta pentru că toţi ştim că războiul din Familia Regală va continua. Nicolae contestă modul în care a fost alungat din Casa Regală şi este decis să-şi caute dreptatea în Justiţie. Oricare ar fi decizia finală, Margareta nu va avea ceva de câştigat, ci mai degrabă de pierdut. Chiar şi înainte de episodul cu drumul de la Bucureşti la Curtea de Argeş a contabilizat destule pierderi de imagine în Elveţia, atunci când Regele Mihai îşi trăia ultimele zile. Modul în care l-au întâmpinat românii pe nepot, ocolind-o pe mătuşă, ar trebui să-i dea de gândit. Chiar şi sâmbătă, la Curtea de Argeş, comportamentul principeselor Margareta şi Maria a fost diametral opus celui afişat de Nicolae. Iar răceala de statuie celestă asumată de custodele coroanei şi de sora ei a ridicat nişte baricade de indiferenţă şi gheaţă între dumnealor şi poporenii încântaţi de căldura umană a micului prinţ. Care nu s-a grăbit să plece din Oraşul Regal la încheierea ceremoniilor şi formalităţilor protocolare obligatorii. Dar astea sunt amănunte asupra cărora strategii celor două părţi se vor apleca, probabil, cu mare atenţie, mai ales după ofensiva declanşată de tot felul de moştenitori ce se vor parte la moştenirea răposatului nostru monarh.
Familia Regală rămâne încă sub ochii şi atenţia cetăţenilor români, deşi ideea restaurării monarhiei ar avea nevoie urgentă de resuscitare. Politicienii au intuit cu instinctul de fiare care-i animă această necesitate şi şi-au dat în stambă fără ruşine chiar şi după ce "unsul lui Dumnezeu" ne-a părăsit. Sau, cine ştie, poate tocmai de aceea... S-a încercat şi nu se va renunţa la gândul confiscării regalităţii cu scopul contorizării unor voturi. În campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din 2014, subsemnatul l-a întrebat direct pe candidatul PSD, Victor Ponta, în conferinţa de presă organizată ad-hoc la ieşirea din Spitalul Municipal, dacă ar organiza un referendum pe tema restaurării monarhiei. Fără ezitări, cu mitomania politică indispensabilă unui candidat la cea mai înaltă funcţie din statul român, "micul Titulescu" - aşa cum era cândva alintat - a răspuns pozitiv. Am avut atunci îndoielile mele şi le am şi acum. Atunci nu l-am crezut, pentru că şi Emil Constantinescu pomenea despre asemenea posibilitate prin 1996, dar după ce a ajuns chiriaş la Palatul Cotroceni, s-a dovedit că a devenit amnezic. Deci, de ce l-aş fi crezut pe Ponta sau pe cine ştie ce VIP politic actual că ar face aşa ceva, când există o Constituţie care stabileşte actuala formă de conducere a statului şi când cel ce câştigă alegerile prezidenţiale n-ar pleca de la palat decât cu picioarele înainte! Perdantul, cu siguranţă, s-ar bate cu pumnii-n piept că el ar fi făcut şi-ar fi dres. Toţi politicienii de frunte resimt o criză de popularitate de-a dreptul distrugătoare. Unii consideră că au în spate legitimitatea voturilor, dar cu toţii sunt conştienţi de pericolul permanent în care s-ar afla cei care-i dezamăgesc pe oameni. Mai departe n-are rost să mai ducem discuţia. Uitaţi-vă cam ce se întâmplă prin partide, prin instituţiile statului şi prin familiile românilor, în care a intrat dihonia fie cu chipul hâd al sărăciei, fie cu cel şi mai de coşmar al corupţiei generalizate. Şi asta în condiţiile în care ducem o lipsă acută de repere morale. Regele Mihai a fost un astfel de idol - dacă vreţi. Ce-a lăsat în urmă, e prea puţin de laudă. Şi, mai devreme sau mai târziu, toţi cei ce vânează ciolanul puterii se vor confrunta cu o cumplită criză de legitimitate. Oricare dintre mahării momentului se poate trezi întrebat: "Ce pofteşti, mă', musiu?..." Asta cu atât mai mult după ce stema României de la ambasada din Budapesta a fost acoperită cu un steag al aşa-zisului Ţinut Secuiesc şi ministrul de Externe de la Bucureşti pare să doarmă pe el. Au trecut câteva zile şi n-a avut vreo reacţie, deşi simbolul statului nostru, care trebuia apărat de autorităţile ungureşti, a fost lăsat la dispoziţia unor spirite inflamate. Nu voi săpa mai adânc, dar dacă s-ar fi întâmplat aşa ceva cu alt stat, ar fi ieşit un scandal diplomatic imens. În mod clar, ceea ce s-a întâmplat la Cluj, când formaţiunile maghiare şi-au dat mâna să boicoteze centenarul Marii Uniri şi în weekend-ul trecut, la Budapesta, fac parte dintr-un plan de acţiuni ce se vor desfăşura pe parcursul acestui an. Scopul final este revendicarea Transilvaniei de către statul maghiar, în total dispreţ faţă de tratatele internaţionale, profitându-se de impotenţa politicienilor români care, pentru a păstra puterea, schimbă săruturi ale lui Iuda cu revizioniştii strecuraţi în parlamentul de la Bucureşti. Cu scuzele de rigoare, instabilitatea guvernării, sărăcirea majorităţii populaţiei şi, mai nou, tolerarea mişcărilor autonomiste ungureşti ce pot afecta graniţele României pot fi priorităţile naţionale, şi nu cearta dintre nişte principi fără principate, care poate visează să domnească peste mulţimi disperate!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
