Editorial LA ŢINTĂ - Cât mai costă un post de şofer la un boss bugetar?...
Asta este una dintre marile dileme ale zilei. Mi-a demonstrat-o un amic, cu care am stat de vorbă zilele acestea. Faptul că a crescut costul vieţii prin scumpirea gazelor şi nu numai pune câştigurile salariale muncite din greu pe primul plan al preocupărilor multora dintre cei care trăiesc cu pomana salariilor minime pe economie. Care au crescut prin mila guvernului, ca să aducă mai mulţi bani la bugetul din care sunt plătiţi simbriaşii statului, lăsându-i de izbelişte pe ceilalţi! Adică pe cei care se cutremură când le vin facturile de achitat şi se întreabă prin ce scamatorii le-ar putea achita. Amărâţii ăştia ar da cu parul în televizoarele din care simbriaşii guvernamentali le zic neobosiţi că economia noastră minunată duduie, lăsând o lume-ntreagă cu gura căscată. Şi nu-i cred nici în ruptul capului că ar avea o nemaipomenită creştere, atâta timp cât ei nu simt reflectarea vreunui efect cât de cât benefic în traiul de zi cu zi! Fiecare om de rând se simte o victimă a regimului cinic, putred de corupţie. Iar ceea ce se întâmplă zilnic la noi îi aduce noi şi noi dovezi în sprijinul unei astfel de credinţe.
Cât de mult a degenerat societatea nu trebuie să afle de la televizor. Dar nu poate ignora tot ceea ce află de acolo. Şi printre altele nu-i scapă informaţii de genul celor ce ţin de modul în care-şi fac datoria salariaţii statului, care încasează obligaţiile către bugetul de la care sunt plătiţi doar de la amărâţi, în timp ce "peştii" cei mari sunt protejaţi politic sau dracu' mai ştie cum. Dovadă este faptul că datoriile cele mai mari le au nu oamenii simpli, ci "băieţii deştepţi". Anormalitatea vine din tradiţia ca guvernanţii pe care i-au ales proştii să aibă grijă să-i premieze tocmai pe puturoşii sistemului, pentru că nu-i deranjează pe cei ce nu trebuie supăraţi. Pupincuriştilor regimurilor trecute sau actuale li se cumpără tăcerea complice prin cei 30 arginţi ai lui Iuda. Nu-i ceva nou, dacă excludem protecţia colegială pe care o acordă - spre exemplu - poliţiştii colegilor pe care-i ştiu şpăgari, violatori sau pedofili. Cazul lui Eugen Stan, şofer al unui boss bugetar din Poliţia care ar trebui să protejeze populaţia de ticăloşi, începe să devină simptomatic pentru starea jalnică în care se află această structură a ordinii publice. După 1990 au fost numeroase scandalurile în care au fost puse sub semnul întrebării destule nume grele din conducerea ministerelor sau chiar a statului. Au intrat în istorie afacerile cu ţigarete, cu droguri sau cele în care curvăsăria şi perversiunile sexuale erau cele mai mici păcate comise de cei ce făceau într-o veselie cumetrii cu lumea interlopă. Complicitatea vinovăţiilor lor şi masochismul cetăţenilor de rând care s-au împăcat cu anormalitatea au asigurat imunitatea infractorilor cu gulere albe, plasaţi deasupra legilor omeneşti şi ale bunului simţ, ca să nu spun ale firii. Despre deviaţiile comportamentale ale fostului jandarm şi apoi poliţist Eugen Stan se ştia de ani buni, dar mizeria faptelor sale a fost acoperită de solidaritatea mârşavă a colegilor şi şefilor lui, a unor procurori şi a altor factori de decizie. Ceea ce nu s-a elucidat este de ce a beneficiat de un tratament special. Dar este uşor de bănuit cauza, nu credeţi?... Cercetările asupra cazului său au fost declanşate de mai mulţi ani, dar la modul serios se fac doar acum, sub presiunea evenimentelor recente. Se afirmă că presupusul pedofil - folosesc acest termen ca să nu dau de belea pentru că n-a fost condamnat, deşi a recunoscut mai multe fapte care ar trebui să-l ţină departe de lumea noastră mult timp de-acum înainte - ar fi recunoscut şi nişte tentative de viol, dintre care în una a fost prins în flagrant şi apoi cazul a fost "mermelit". Inutil să mai reamintesc cuiva faptul că reţinutul a fost decorat acum câţiva ani de către preşedintele Traian Băsescu cu "Bărbăţie şi Credinţă". Iar acelaşi fost şef al statului susţine acum cu tăria ctitorului că trăim într-un stat mafiot, fără a se teme că ar putea fi luat la întrebări de cineva. Nu ştiu dacă urmaşul său la Cotroceni îl va decora pentru curajul civic, dar nu m-ar mira prea mult, dacă judecăm după cursul evenimentelor pe care le trăim.
N-o să mai contabilizez acum alte fapte de genul intrării şefei de la DNA, Laura Codruţa Kovesi, în vizorul cercetărilor ordonate de Consiliul Suprem al Magistraturii pentru că a interpretat legea cum i-a convenit. N-o să mai pomenesc despre acuzaţiile care au dus la caterisirea unui popă care se folosea de veşmintele bisericeşti ca să-şi satisfacă poftele lumeşti nefireşti. Şi nici despre faptul că păcătoşenia sa şi-a câştigat o sumedenie de fani, ajungând să fie invitat ca gurist folcloric şi pe la ziua unei comune din Argeşul nostru. Este treaba primarului un pic cam orginal - cel puţin în declaraţii - rămas aninat între lumea reală şi cea onirică. Revenind la întrebarea din titlu, iscată de frustrarea unui tânăr care a ajuns să se oftice că are diplomă de absolvire a unei facultăţi şi încasează un salariu mai mic decât al şoferului cuiva - nu spun cine, ca să nu se interpreteze partinic - probabil că este una care ne frământă pe mulţi dintre noi. Eu i-am răspuns cu priceperea mea, pornind de la faptul că legiuitorii, ca şi Băsescu în cazul poliţistului Stan ori al şefilor lui şi nu numai, s-au gândit să-i recompenseze cumva pe cei ce-i duc şi-i aduc în siguranţă acasă chiar şi când sunt rupţi de beţi. Aceşti "oameni de bine" care fac comisioane familiei şefului, soţiei, copiilor, amantei, le plimbă câinii, le mângâie pisicile, care li se substituie când e cazul de chestii mai delicate de genul transmiterii unor mesaje confidenţiale sau de încasare a unor biruri şi tributuri ş.a.m.d. sunt - în fapt - un soi de alter ego. Cândva, un împărat spunea că fiecare om îşi are preţul lui şi admitea că nici el nu face excepţie. De ce să nu credem că şi tăcerea unui şofer se poate cumpăra?... Iar nivelul salarial de pe cartea de muncă, chiar după recentele măriri, mie mi se pare că este - comparativ cu secretele depozitate - de nivelul bacşişului scăpat în decolteul unei picoliţe pe care şeful nu se stăpâneşte s-o ciupească de fundul ce i se pare apetisant, când e un pic "afumat". Aşa că l-am liniştit pe amicul frământat de dileme spunându-i că şoferul şefului este "baza fundandamentului instituţiei" şi că mai primeşte destui bănuţi şi pe sub masă. Iar el, dacă nu intră în politică, şi nu-l dau euroii afară din casă, mai bine să-şi vadă de treabă şi să nu mai viseze cai verzi pe pereţi. Nu de alta, dar dacă nu te recomandă gaşca, eşti condamnat să tragi din greu ca să nu mori de foame!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
