Editorial LA ŢINTĂ - Starea de incertitudine
Aleşii noştri de la toate nivelurile sunt destul de derutaţi de ceea ce se întâmplă la nivel naţional în aceste zile de sfârşit de an. Dacă la finalul lui 2016 erau destul de optimişti, acum sunt mult mai reticenţi. Motivul este simplu: au sperat mult şi cei mai mulţi au cam căzut în disperare! Şi asta pentru că sunt derutaţi, după ce au ajuns să mărească salariile subordonaţilor, pentru a respecta legea făcută de ministrul Lia Olguţa Vasilescu, pe care apoi au votat-o într-o veselie parlamentarii puterii. După toate calculele, măririle de 25% atât de clamate, dacă sunt puse în balanţa creşterilor de preţuri la produsele de larg consum, transferul plăţilor obligaţiilor de la angajator la angajat şi cumulul de probleme ridicate de aşa-zisa revoluţie fiscală, se ajunge la pierderi în buzunarele majorităţii românilor. Firmele particulare - între care destule sunt acuzate că nu şi-au onorat obligaţiile de plată nici pentru asigurările de sănătate sau pentru pensii - nu sunt încurajate să mai angajeze, cât timp iau în calcul la modul cel mai serios reducerea personalului şi, efectiv, a cheltuielilor. Nu pomeneşte însă cineva despre obligaţia morală ca aceia care au permis întârzierile la plată să suporte vreo penalizare. Mai mult, bugetarii din administraţiile publice, cei care au permis producerea de pagube, au fost primii premiaţi prin creşterile salariale. Practic, o astfel de perspectivă se traduce prin minusuri la încasările ce vor intra la bugetele locale şi, implicit, la cel consolidat al statului. Iar dacă mai luăm în calcul şi posibilitatea ca guvernanţii să ţină şi la respectarea promisiunii electorale de scădere a impozitului pe profit de la 16 la 10% ori a TVA-ului, jalea din administraţiile publice locale va fi totală. Unele - mai ales cele din oraşele mari - vor avea pierderi la încasările pentru bugetele proprii cifrate la zeci de milioane de euro. Curat dezastru! - spun cei mai mulţi dintre primari, care se întreabă cu cât ar trebui să crească taxele şi impozitele locale pentru anul viitor ca să poată spera măcar să asigure supravieţuirea sistemului. Despre investiţii în dezvoltare, nici nu mai poate fi vorba! Asta ca să nu mai punem în balanţă primejdia pierderii simpatiei electorale, care nu prea poate fi recuperată în cei doi ani şi jumătate care mai rămân până la viitoarele alegeri. Iar a risca, păstrând nivelurile actuale ale taxelor şi impozitelor, poate fi similar cu punerea unor lacăte uriaşe pe uşile primăriilor! Păi cum să nu plângă angajaţii care s-au bucurat până acum de prime de sărbători, în cazul în care vor ajunge să frigă anul viitor ciulinii de pe marginea şanţului?...
Trebuie să recunoaştem aici perversitatea celor care au manufacturat Legea salarizării unice, care este departe de a aduce măcar o speranţă de justiţie socială câtă vreme se păstrează câştigurile categorisite anterior la modul cel mai populist cu putinţă drept nesimţite, indiferent dacă este vorba despre salarii sau despre pensii. Deruta la nivel înalt este dovedită de bâlbâielile şi schimbările de la zi la zi, dacă nu chiar de la oră la oră anunţate "pe sticlă" de persoane care, în mod cert, dau impresia că ar fi nişte habarniste de cea mai joasă speţă, care şi-au prins urechile sau alte componente ale inventarului propriu prin cine ştie ce găuri negre ale nepriceperii. Iar pentru ca haosul să fie complet, în aceste ape tulburi pescuiesc tot felul de derutaţi care nu urmăresc altceva decât avantaje electorale pe termen mediu şi lung. Faptul este dovedit prin lipsa lor de soluţii şi prin ticăloşia de care dau dovadă plângându-le de milă celor ce n-au după ce bea apă, în timp ce ei dorm liniştiţi şi scutiţi de lipsuri. Toţi ştim foarte clar un lucru: un drept câştigat de angajaţi nu poate fi anulat! Deci, ne place sau nu, la nevoie, se va da din nou vina pe "greaua moştenire". Salariile bugetarilor s-au cam stabilit "la mica înţelegere", fără a se calcula exact cam cât se poate da cu adevărat. Puţini au fost şefii de administraţii publice care nu s-au lăsat duşi de val... Celorlalţi, guvernanţii le-au dat cu firma-n cap când le-au spus clar că trebuie să-şi asume prostiile făcute! Totuşi, românul - care prin definiţie este un supravieţuitor - se vaită, dar nu disperă, pentru că nu uită învăţătura veche care spune că "la barza chioară îi face Dumnezeu cuib". Aşa că, deşi cam dă din colţ în colţ, o ţine langa cu chestia aia mucegăită - "Morţii cu morţii, viii cu viii!" Deşi se poate presupune cine sunt unii şi cine alţii, consideră că ar fi mai bine să nu se hazardeze. Aşa că, deocamdată, se gândeşte mai mult la meniul pentru mesele de sărbători. Asta nu înseamnă că nu-l muşcă de inimă frica de a nu da ochii cu Ucigă-L Toaca încă din primele luni ale anului viitor...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
