Editorial LA ŢINTĂ - Ţara plânge de durere şi unii o "ard" din plăcere!...
Cam asta este situaţia în care ne aflăm parcă dintotdeauna. Iar decesul Regelui Mihai ne-a adus argumente de nerespins pentru acest truism. Faptul că s-au decretat trei zile de doliu naţional, în 14, 15 şi 16 decembrie, nu pare să-i fi impresionat cu ceva pe unii dintre cei lipsiţi de respect faţă de ei înşişi, în primul rând. Şi spun asta pentru că, oricine cere să-i fie respectat drepturile de om, trebuie mai întâi să le respecte pe ale celorlalţi până să le ia în calcul pe cele proprii. Iar repectul durerii altora pricinuit de moartea care nu ocoleşte vreo fiinţă de pe pământ este o obligaţie morală de la care nu se poate abdica în mod normal. În anormalitatea în care trăim, unii găsesc însă de cuviinţă să-şi facă de cap şi în asemenea momente. Şi când spun asta mă gândesc în primul rând la cei ce sfidează pur şi simplu bunul simţ, începând cu parlamentarii care continuă discuţiile pe un pachet de legi controversat până la punctul în care sunt pe cale să stârnească un război politic, continuând cu protestatarii de meserie, cei mai mulţi paraleli cu realitatea şi sfârşind cu ticăloşii de cea mai joasă speţă, ce nu se sfiesc să ucidă chiar! Între ei îşi găsesc locul şi nişte lăutari, precum acel jalnic imitator al lui Elvis Presley, acel Prâslea considerat idol al urmaşelor Evei, care confundă neuronii cu hormonii. Marele şi scumpul gurist nu poate respecta integral cele trei zile de doliu naţional decretate, pentru că îi încurcă socoteala cu încasările plănuite de sărbători. Şi dacă le-a reprogramat pe primele două, chiar în ziua înmormântării Regelui Mihai va dubla parangheliile, ca să nu rămână fără bănişori şi să nu aibă ce pune pe masă de Crăciun şi Revelion, mânca-ţi-aş!...
Ca om raţional, nu mă interesează cum îi va fi cinstită memoria acestui menestrel contemporan atunci când îi va veni vremea să se ducă după modelul pe care l-a imitat şi pe seama căruia şi-a construit aripile gloriei. Şi asta nu neapărat pentru că, în cazul în care totul va decurge firesc chiar şi în lumea noastră întoarsă cu fundul în sus, eu nu voi mai fi, ci pentru că moda - care este de genul feminin - va rămâne trecătoare şi lumea se va sătura cândva de imitatori. Inclusiv de cei care luni mimau pioşenia la şedinţa solemnă din Parlamentul României dedicată memoriei Regelui Mihai, pentru ca apoi, după bifarea obligaţiei, să se bălăcească în continuare în lăturile scârbei reciproce fie sub cupola forului legislativ, fie afară, sub îngăduitorul cer liber, în piaţă. Unde şi-au dat mâna partidele politice cu societatea civilă, cu nu ştiu ce ONG-uri care visează puterea politică, personaje expirate, teribilişti, dar şi oameni care sunt de bună credinţă, dar preferă să caute în jurul lor tot soiul de profeţi. Nu ştiu cine şi cât greşeşte în toată nebunia asta, dar aş fi preferat un armistiţiu între cei ce se sfâşie din vorbe şi nu numai măcar până când fostul suveran al ţării ar fi fost dus la locul odihnei de veci.
Ca locuitor al urbei Basarabilor, care la sfârşitul acestei săptămâni va fi sub ochii lumii bune din ţară şi din străinătate la funeraliile Regelui Mihai, sper ca autorităţile locale să-şi facă datoria exemplar, aşa cum s-a întâmplat în august trecut, când a fost condusă spre locul odihnei de veci Regina Ana. Comunitatea în care trăim este un pic altfel decât cele cu pretenţii din România. Şi aici, ca peste tot, există destule probleme de rezolvat, lupte politice şi tot tacâmul mizeriilor care ne scârbesc pe mulţi dintre noi de viaţă şi de alegerile pe care le-am făcut. Dar ne-a scutit Dumnezeu de manifestări aiurea în legislativul local, copiate după cele din Parlamentul României. La noi mi-e greu să cred că aş putea vedea opoziţia afişând nişte bucăţi de hârtie pe care să scrie cu majuscule HOŢII. Nişte parlamentari au făcut asta săptămâna trecută şi m-au indus în eroare: credeam că se adresează puterii, până în momentul în care l-am văzut pe unul dintre ei cum "şutea" un recipient cu apă de pe pupitrul pe care era microfonul de la care se adresa plenului. Atunci m-am lămurit cum stăteau lucrurile şi nici nu m-am mai întrebat cum de s-a ajuns ca în cel mai înalt for legislativ al ţării un senator s-o provoace sau s-o şantajeze ca să tacă pe o tipă de la alt partid, zicându-i că ar avea poze compromiţătoare în care respectiva făcea sex anal. Mă abţin să calific cumva atitudinile de acest gen, dar cred că am explicat de ce mi-e scârbă de democraţia asta originală, care ne-a adus într-o hazna. Vă las dvs., cititorilor, libertatea de a decide dacă aşa ceva ar fi fost posibil în cazul în care, după 1990, ţara ar fi fost condusă de Regele Mihai. Acum nu vom mai avea astfel de dileme, căci este clar, politica noastră va continua să trăiască în plin amor bizantin... Oricare ar fi răspunsul, însă, avem datoria ca măcar în faţa morţii să dăm dovadă de minima decenţă, pe care ar fi trebuit să ne-o impună educaţia. Dar de unde nu e, degeaba cerem!...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
