Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 30 aprilie 2026 15:22

Punctul pe Y - Regele a murit, trăiască Regina!

 

Regele a murit, trăiască Regina! - pot spune românii, precum francezii în vremurile în care nu-şi decapitau monarhii. Regulamentul Casei Regale spune că urmaşa la tron e Margareta, iar Radu Duda, doar prinţ consort, după moda britanică STOP TVR a transformat jurnalul de ştiri în "Ora Regelui", redactorii săi nemaicatadixind să-şi bată capul cu alte subiecte STOP Într-un fel, pe bună dreptate: în ultima jumătate de secol este primul şef de stat care moare de moarte bună! Doi au fost împuşcaţi, iar unul iradiat! STOP Guvernul a adoptat bugetul pe 2018 care prevede, bineînţeles, o creştere economică pe principiul mutării banilor dintr-un buzunar în altul: se măresc salarii şi alte venituri pentru ca statul să colecteze taxe mai mari de pe urma acestora STOP Cele mai mari alocaţii revin Ministerului Muncii (31,6 mld.), urmat de Educaţie (23,7 mld.) şi de Agricultură (23,5 mld.), Apărarea, cu cei 2% ai ei, venind abia pe locul 4 STOP Plutonul primilor zece beneficiari e încheiat de SRI, care încasează 2,3 mld. STOP Adică două treimi din tot ce primesc preţioasele servicii secrete - 3,1 mld., ale căror bugete au fost majorate în medie cu 17,50% STOP "Victimele" noului buget rămân, la fel ca şi până acum, Investiţiile. Transporturile (cu 9,1 mld.) şi Dezvoltarea (cu 6,2 mld.) nebeneficiind de sumele necesare unui reviriment real STOP A fost repusă pe tapet şi chestiunea "Cuminţeniei pământului", practic fără şanse de rezolvare atâta timp cât proprietarii vor 16 milioane de euro, iar Ministerul Culturii nu e dispus să dea mai mult de 5. Iar cum nu poate fi scoasă din ţară, soarta ei este să rămână sechestrată prin vreo colecţie privată, în cel mai bun caz STOP Dacă micul partid USR a adus ceva nou în politica românească, domeniul preferat rămâne invectiva şi pancartele agitatorice fluturate pentru camerele TV în plin Parlament, în loc de dezbatere. O jună useristă pe nume Chichirău (inspirată onomastică) l-a provocat la un schimb de replici pe pesedistul Şerban, fără să realizeze că acesta e mai versat în domeniu. A rezultat un spectacol nerecomandat minorilor...

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It