Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 30 aprilie 2026 15:14

Editorial LA ŢINTĂ - Liviu şi Hidra

Dac-aş fi o reîncarnare a lui Bogdan Petriceicu Haşdeu, aş scrie o capodoperă cu acest titlu, inspirată din realitatea zilelor noastre. Dacă vă amintiţi, ilustrul înaintaş şi-a asigurat nemurirea şi prin drama "Răzvan şi Vidra"... Dar nu sunt nici măcar aspirant la gloria Sandrei Brown, ca unul dintre foştii noştri preşedinţi de după 1990. Cei mai devreme născuţi nu l-au uitat pe patriarhul făcător de partide, Ivan Ilici - zis "Măi, dragă" - care ne bombarda cândva cu cărţile sale, de parcă ar fi încăput aiurea-n tramvai sub o avalanşă de orgasme intelectuale de sorginte proletcultist-stalinistă. Asta până când i s-a stins gloria politică din momentul în care nu i-a mai venit lumina inspiraţiei sau a ordinelor de la Răsărit, căci s-au schimbat şi pe-acolo stăpânii. Este mersul firesc al lumii, în care se înlocuiesc mai repede actorii decât scenariile care au adus beneficii autorilor, regizorilor şi producătorilor. Dovadă ar fi faptul că, în cinematografie, dacă e să facem referire la ceva concret, se poartă remake-urile. Iar la noi, mai vârtos decât oricând, cel puţin în politică se bucură de succes nebun bancurile vechi la proştii noi. Iar cel mai tare, în România zilelor noastre, este ăla cu curvăsăria. Marţi, de pildă, s-au aruncat pe piaţă două fumigene din categoria asta: cazul judecătoarei condamnate în dosarul cu mita la transferurile fotbaliştilor şi cel al unei violatoare în serie. Despre prima nu s-a insistat pe faptul că încasase acum vreo 5 ani aproape 200.000 euro de la fraţii Giovanni şi Victor Becali pentru a le da achitare, ci pe cei 10.000 vârâţi de Cristi Borcea în poşeta dumneaei, la o întâlnire de taină consumată undeva, departe de ochii lumii, noaptea, într-un apartament secret cu toate dotările menite să satisfacă gusturile rafinate ale utilizatorilor. Cu mijloacele lor, colegii din mass-media centrală ne-au dat de înţeles că macho-Borcea, costumat în Apollo, şi-ar fi depus euro(ic) ofrandele jertfei la picioarele numitei zeiţe Nemesis, fără să-i precizeze scopul. Iar întruparea Afroditei, aflată în afara orelor de serviciu, a priceput că scopul adoratorului era strict pământean şi nu urmărea decât s-o dea pe spate! Curios este faptul că, după, bebeluşa n-a returnat bănişorii, iar în lipsa încercării de a motiva public decizia, oricine poate crede acum ce vrea...  

În ceea ce-o priveşte pe cealaltă fiică a Evei, violatoarea în serie ori la foc automat - după cum preferaţi - s-a afirmat că ar fi rămas gravidă în arestul Poliţiei. Şi că de vitejia asta ar fi fost bănuiţi doi dintre angajaţii statului care ar fi întreţinut relaţii sexuale cu ea, probabil fără să ştie unul de celălalt. Şoc pentru tot sistemul penitenciar, nu credeţi?... Noroc că a apărut un lider de sindicat care i-a apărat pe oamenii sistemului, afirmând că testul de graviditate dăduse rezultat negativ. Lucru dracu-n casa popii, de nu mai înţelegi ceva din toată încurcătura asta de maţe, mai ales că nu s-a spus cu subiect şi predicat că în arestul cu pricina n-a funcţionat o montă!... 

Şi în timp ce jumătate din naţiune stătea cu ochii belerozaţi pe micul ecran, un sfert constata cât de isteaţă era diversiunea care abătea atenţia de la chemarea lui Liviu Dragnea la DNA, ca să-şi ia în primire sechestrul asigurator instituit în dosarele ce ţineau de Tel Drum, iar restul, cel puţin sufleteteşte, era alături de liderul PSD, dacă nu putea să fie unde şi-ar fi dorit. Adică în focul luptei cu Hidra invocată de senatorul Şerban Nicolae, care-şi apără şi dumnealui liderul pe la emisiunile televizate, după posibilităţi, prin metafore. Pentru cei mai puţin familiarizaţi cu mitologia antică, Hidra era balaurul cu şapte capete din poveştile noastre mioritice, care era aşa de afurisită încât dacă-i tăiai o căpăţână, îi creşteau altele în loc. Legendele Olimpului susţin că ar fi fost "rezolvată" de Hercules, cel care a avut inteligenţa de a-şi muia săgeţile în sângele bau-bau-lui, otrăvindu-l astfel cu propriul venin. În mod clar, în viziunea lui Şerban Nicolae, Liviu Dragnea este Hercules din PSD, neînfricatul luptător cu Hidra. Pe care - din motive uşor de înţeles - nu vrea s-o identifice, deşi toţi cei ce nu suntem săraci cu duhul putem bănui că ar fi vorba despre Laura Codruţa Kovesi. Se spune că între cei doi nu există cale de împăcare după ce Fătul Frumos din poveştile moderne vrea s-o "facă" pe numita. Şi cum? Promovând noi Legi ale Justiţiei care, practic, desfiinţează hegemonia procurorilor dacă le ia dreptul de a le mai face dosare judecătorilor. După ce a dat impresia că ar avea drept de viaţă şi de moarte asupra tuturor, dumneaei şi subordonaţii - mai ales cei care sunt pe departe de standardele presupuse de funcţiile ocupate - nu acceptă să fie puşi unde le este locul. Iar Liviu Dragnea este, într-adevăr, o ţintă tocmai pentru că are un trecut care poate fi exploatat de procurori. Iar aceştia n-au ezitat să-i instituie un sechestru asigurator în sumă de 127.547.366,34 lei. Fu haiul lumii, marţi, nu altceva! - vorba olteanului deştept, priceput la jocuri de cuvinte. Extrapolând pe ideea cu sexul armă social-politică şi administrativă, s-ar putea spune că Hercules de la PSD este - şi nu de azi, de ieri - victima preferată a Hidrei care l-ar viola la foc automat cu dosare şi cu tot arsenalul din dotare. Sigur că şi reciproca poate fi la fel de valabilă, dar, deocamdată, ar fi de-a dreptul hazardant să pariem pe cel ce va rămâne deasupra. Dar nici pe cel care va scrie viitoarele capodopere din "Beciul Domnesc"...

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It