Găşti politice
Au înflorit teii şi ne-am adus aminte de Eminescu, uşor vinovaţi că n-o facem mai des. N-avem timp şi nici chef pentru poezie, suntem prea împovăraţi de griji, ploile astea sâcâitoare par să nu se mai oprească, iar de la televizor aflăm doar despre nenorociri care se întâmplă peste tot în ţara noastră: mor oameni înecaţi în râu, în accidente pe şosele, înjunghiaţi ori spânzuraţi, ard case, cad copaci peste maşini şi aşa mai departe. Lângă noi, în Ucraina, e război în toată legea, ruşii le-au tăiat şi gazele, dacă o păţim la fel? Le-o mai zice Băsescu două-trei d-ale lui, marinăreşti, odată se supără Putin şi să vezi bucurie la iarnă! Să-ţi mai vină să te aşezi seara frumos în fotoliu, cu o carte în mână, după o zi în care ai fost literalmente bombardat cu veşti proaste? Aiurea! Dacă se întâmplă să răsară o ştire pozitivă (rar de tot), imediat apar consecinţele negative: creşte salariul minim de la 1 iulie, dar se măresc şi amenzile de circulaţie! Cum o dai, tot rău iese! Pentru omul de rând, pentru politician - numai de bine! Iată-l, de exemplu, pe Crin, la televizor, zicând că dacă se enervează, candidează şi el la toamnă! Nu contează ce-a zis până acum, se uită totul, dacă vrea el! La fel de minunată e iubirea asta mare care i-a cuprins brusc pe liberali şi pedelişti, ca şi când acum s-au văzut întâia oară şi s-au plăcut din prima. S-au uitat toate ocările ce şi le-au aruncat unii altora ani în şir, important e să n-ajungă Victor Ponta la Cotroceni. Care şi el pare lovit de amnezie, dintr-o dată Dan Diaconescu a devenit frecventabil, nu mai e amicul lui Băsescu, pus să nenorocească Oltchimul. Frumoasă schimbare, nu? În politică, doar boul e consecvent, spunea cineva, dar parcă e prea de tot! Adică, puţină seriozitate ar dăuna? L-am auzit într-o seară pe Viorel Cataramă numind partidele „găşti” şi mă gândesc că ştie el ce zice, a fost, poate mai e - nici nu ştiu - unul dintre ei. De la aceste găşti vin toate relele pe capul nostru, rivalităţile dintre ele, ca şi prieteniile, nu sunt altceva decât expresii ale intereselor ce-i animă pe aceşti oameni care n-au nici o legătură cu bunul mers al ţării. Accesul la putere şi la resurse e de fapt obiectivul, iar ca să-l atingă nu se dau în lături de la nimic. Restul e apă de ploaie, abureală pentru cetăţeanul alegător, veşnic pierzător. Aşa că de ce să ne mai pierdem vremea căscând gura la minciunile lor? O societate fără partide îşi imagina recent în revista „Curtea de la Argeş” academicianul Păun, o utopie, desigur, dar vă puteţi imagina o lume mai bună cu găştile care conduc astăzi ţara noastră? Eu nu reuşesc şi de aceea îmi pare atât de rău că găsesc tot mai rar răgazul de a mă întoarce la versurile nemuritoare ale lui Eminescu...
