LA ŢINTĂ: Catalizatorul

Acad. Gheorghe Păun este un om modest. Personaj complex, de factură renascentistă, cu o vastă cultură şi cunoştinţe în domenii diversificate, şi-a folosit extrem de raţional energia formidabilă de care dispune pentru a lăsa urme viabile ale trecerii sale prin viaţa fiecăruia dintre noi. Omul care a introdus jocul de Go în România ceauşistă, părintele Sistemelor P - care au făcut furori în lumea ştiinţifică prin modelul matematic a ceea ce s-a numit impropriu biocalculatoarele - ctitorul Clubului Iubitorilor de Cultură (CIC), din Curtea de Argeş, al unei reviste culturale aşteptate cu mare nerăbdare lună de lună în diaspora, autor de cărţi de poezie şi de proză, observator atent al vieţii de zi cu zi, acum a recidivat. Zilele trecute a provocat o întâlnire a argeşenilor care sunt atraşi de ideea susţinerii restaurării monarhiei constituţionale. Dumnealui a strâns semnăturile acestora într-un dosar şi a anunţat că misiunea sa de catalizator s-a încheiat prin predarea acestuia. Deşi este un om al unor proiecte duse la îndeplinire, nu este sclavul luminilor rampei. Cetăţeanul de onoare al municipiului a dovedit-o şi prin faptul că s-a ţinut mereu departe de politică. Asta nu l-a scutit de bârfe şi de răutăţi cu ani în urmă, când se spunea că ar viza postul de primar al urbei. Ca un om conştient de propria-i valoare, n-a dat importanţă unor astfel de tâmpenii, evitând să intre în troacă - aşa cum probabil şi-ar fi dorit unii dintre acei indivizi mici la suflet.
La amintita întâlnire a susţinătorilor ideii monarhiei constituţionale ca alternativă la actualul sistem de guvernare al ţării, acad. Păun şi-a asumat - după cum spuneam - numai rolul de catalizator. Şi asta nu neapărat pentru că ar fi fost speriat de ideea că promovarea acesteia n-ar fi tocmai constituţională. Într-o ţară ca a noastră, în care politicienii calcă în picioare totul, începând cu Constituţia, dumnealui este alături de aceia care caută alternative de normalizare a vieţii social-politice şi economice mai ales pentru oamenii de rând, care trăiesc strict din munca lor şi se tem de ziua de mâine. Acad. Păun a văzut multe ţări şi moduri de viaţă şi probabil îşi doreşte ca şi compatrioţii să trăiască omeneşte, în mileniul trei, nu în capitalismul de cumetrie actual. Sigur că dumnealui nu se teme de ceva, câtă vreme premierul Victor Ponta nu s-a sfiit să răspundă la o întrebare a subsemnatului că, în cazul în care va ajunge preşedinte al României, va declanşa un referendum pe tema stabilirii sistemului de guvernare - republican sau prin monarhie constituţională. Fiecare constatăm existenţa unor grave probleme, ne plângem, dar ne ferim să căutăm soluţii. Primul pas de rezolvare este recunoaşterea existenţei problemei. Iar atunci când oameni ca premierul sau academicianul se mulţumesc cu rolul de catalizatori, ne lasă fiecăruia dintre noi posibilitatea de a alege. Înainte de a încheia, mă simt nevoit să evoc figura unui om de la ţară, care acum vreo 40 ani, pe vremea adolescenţei mele, în timpul regimului ceauşist, îmi spunea că ţările şi popoarele puteau fi imaginate precum stupii. "Ştii de ce englezii o duc mai bine decât noi?" Am ridicat din umeri şi bătrânul, care fusese prizonier prin Rusia, revenind acasă după moartea lui Stalin, m-a luminat: "Pentru că au în frunte o regină, nu un trântor!"
