O bere pentru preşedinte

Se intră în linie dreaptă pentru prezidenţiale, iar bătălia politică se ascute. Dacă Iohannis a evitat atacul direct la Victor Ponta, lăsându-i pe ceilalţi de lângă el s-o facă, d-na Udrea nu s-a sfiit să-i mai tragă încă un perdaf premierului, chiar de sub balconul Palatului Victoria, după un marş prin Bucureşti. L-a deconspirat pe agentul 0-0-0, adică zero realizări, zero locuri de muncă, zero investiţii şi aşa mai departe, iar pe urmă s-a răcorit cu o bere, alături de preşedintele Băsescu. Dincolo de spectacolul din Piaţa Victoriei, cu mulţimea de zerouri vibrând la discursul şefei PMP, răzbat câteva întrebări. Mai întâi de toate, e pregătită România să fie condusă de o femeie, indiferent cum s-o chema ea? Fără a minimaliza cu ceva calităţile de lider ale d-nei Udrea, nu putem să ascundem preferinţa compatrioţilor pentru un preşedinte în pantaloni, în locul unuia în fustă. E atât de evidentă atitudinea asta în sondajele publicate până acum, în care Elena Udrea şi Monica Macovei sunt cotate modest, la mari diferenţe de Victor Ponta şi Klaus Iohannis, încât îţi vine neapărat să te întrebi de ce tocmai Traian Băsescu se preface că nu vede realitatea. A trecut foarte puţin timp de la dispariţia Elenei Ceauşescu şi rolul ei nefast în conducerea ţării e încă viu în conştiinţa publică, mai ales că mass-media îl tot readuce în prim plan. Ca urmare, e destul de greu de acceptat o altă Elenă în cea mai înaltă funcţie din stat. S-a speculat mult pe seama relaţiilor dintre Băsescu şi Udrea. Preşedintele şi-a depăşit clar atribuţiile susţinând-o pe faţă în toate acţiunile, şi de aici dilema: cui foloseşte să sprijine un candidat fără vreo şansă la câştig? Să pregătească el o lovitură care ar putea răsturna toată scena noastră politică?...
Astăzi ar urma să se pronunţe Înalta Curte asupra incompatibilităţii lui Iohannis şi un verdict nefavorabil va uşura şi mai mult ascensiunea lui Ponta. Şi de s-ar retrage Iohannis, ceea ce mie nu mi se pare posibil, ACL-ul îl va susţine mai degrabă pe Meleşcanu decât pe Udrea. Aşa că, la ce să ne mai aşteptăm de la Băsescu? Ceva, ceva pune el la cale - cred oamenii - ca să-şi salveze pielea după ce n-o mai fi la Cotroceni, când se presupune că va trebui să dea multe explicaţii procurorilor despre Bercea, case, flotă şi altele. Ce rol i-a destinat Elenei Udrea vom vedea peste o lună de zile, dar acela nu e cel de preşedinte....
