Naţionala nu joacă nimic!
Va începe peste doar câteva zile Campionatul Mondial de fotbal din Brazilia pe care naţionala României l-a ratat, dezamăgind încă o dată suporterii. Vestea cea mai proastă e că echipa nu joacă nimic şi are toate şansele să rateze şi europenele de peste doi ani. Cel puţin asta a arătat în ultimele meciuri de pregătire cu Albania şi Tunisia. Participarea la europene e principalul obiectiv al antrenorului Piţurcă, însă e greu de crezut astăzi că-l va atinge. Sigur că el poate invoca nivelul scăzut al campionatului intern, ceea ce este o realitate, însă la fel de adevărat e că şi jucătorii din străinătate rup mai mult banca de rezervă decât să lupte pe teren! Ultimele apariţii ale lui Chiricheş şi Pantilimon au fost de tot râsul, demonstrând că era mult mai nimerit să rămână acasă. În asemenea condiţii, nu e de mirare că lumea nu se mai duce pe stadioane, inclusiv la meciurile reprezentativei. Ce să vadă? Cum ne bat toţi? Nu sunt vreun microbist înfocat, însă recunosc că îmi place spectacolul fotbalistic de calitate, pe care îl găsim însă la televizor doar pe terenurile din Spania, Anglia, Germania şi aşa mai departe. Îmi închipui că nu se nasc în fiecare zi fotbalişti ca legendarul Dobrin, dar aştept de la cei care poartă tricourile naţionalei să dea tot ce pot din ei pe gazon. Chiar dacă nu sunt plătiţi cu milioane de euro (şi nici n-au de ce să fie plătiţi) aş vrea să-i văd pe tricolori luptându-se cu ambiţie pentru fiecare minge, presându-şi adversarii, murind cu ei de gât. Or noi vedem mai degrabă nişte jaloane în apărare, pe lângă care ceilalţi trec ca acceleratul prin gara Băiculeşti, iar în atac nişte fricoşi care nici nu intră în careu, nici nu trag la poartă din afara lui. Nu vă e dor de nişte ratangii care măcar duceau mingea în faţa porţii adverse? Nu mai zic de golgeterii ce marcau de două-trei ori pe meci, dar măcar nişte faze frumoase pot ai noştri să mai producă? Dacă nu, nu e nicio supărare, asta e, nu suntem în stare şi atunci poate că e mai bine să ne retragem o vreme din toate competiţiile şi să stăm acasă cuminţi. Nu mai cheltuim banii degeaba şi nici nu ne mai enervăm seara la televizor. În plus, oferta televiziunilor e extrem de variată, dacă vrei cu tot dinadinsul să te relaxezi, ai de unde alege! Nu mai e ca-n vremea lui nea Nicu, când nu se transmiteau nici măcar meciurile de la mondiale, de ne chinuiam să prindem bulgarii. Sunt acum atâtea canale de sport care emit non-stop 24 de ore! În ce priveşte „mândria de români” aici poate c-ar fi ceva de comentat, dar la câte eşecuri am contabilizat, nu numai în sport, ar trebui să mai conteze? Eu cred că da. Mi se pare trist să renunţăm la a spera că vom reveni vreodată acolo unde - am fost cândva - printre primii din lume la sport. Simona Halep, în aceste zile, la Paris, gimnastele şi alţi vreo câţiva tineri din România se încăpăţânează să ne convingă că doar prin multă muncă şi cu talent e posibilă încă obţinerea performanţei în ţara noastră. E valabil în orice domeniu, inclusiv în fotbal.
