Mâine, începând cu ora 15.00, iubitorii de cultură sunt aşteptaţi la o nouă şedinţă de cenaclu, organizată - după cum este tradiţia - la Secţia pentru Copii din cadrul Bibliotecii Municipale. În
Filarmonica Piteşti organizează joi, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncţional, un concert vocal-simfonic, susţinut de orchestra simfonică a Filarmonicii Piteşti, dirijată de Alexandru Iosub
Mulţi creatori s-au afirmat mai întâi ca ziarişti pe scara vieţii sociale, apoi s-au dedicat şi artei literare, ca poeţi, prozatori sau dramaturgi, oferind opere importante, intrate în patrimoniul
Volumul secund a fost lansat joia trecută, în Sala Basarabilor din cadrul Muzeului Municipal din Curtea de Argeş. Autorul cărţii, preotul Vasile Marinescu, preşedintele AUDI, a fost înconjurat de
Miercuri, iubitorii de cultură s-au bucurat împreună de o nouă seară literară la Cercul Militar Curtea de Argeş. Este vorba despre şedinţa de dezbateri "Gânduri la-nceput de seară", ajunsă la ceas
Mari înţelepţi ai lumii - filozofi şi psihologi, scriitori şi oameni de ştiinţă, de la antici la moderni, au arătat că adevăratele bunuri ale omului sunt sănătatea fizică şi mintală, aptitudinile şi
Joi, 10 mai, începând cu ora 17.00, la Muzeul Municipal va avea loc lansarea cărţii "Pământ şi cer", avându-l ca autor pe pr. Vasile Marinescu, preşedinte al Asociaţiei Umanitare "Dumnezeu este
În data de 17 mai, începând cu ora 17.00, Centrul de Cultură şi Arte "George Topîrceanu" va organiza un eveniment editorial ce-l va avea ca protagonist pe Ovidiu Scridon. Acesta îşi va lansa la
La un an după aniversarea Centenarului "Dinu Lipatti", concursul ce îi poartă numele aduce un nou omagiu acestei personalităţi muzicale de excepţie, care, dincolo de talent, a cultivat perfecţiunea
Luni seara s-a stins din viaţă la Bucureşti prolificul scriitor şi jurnalist argeşean Marin Ioniţă, la venerabila vârstă de 89 de ani. Născut în 1929, la Jugureni-Ulieşti, Dâmboviţa, a avut o