TABLETĂ DE SCRIITOR - IUBIREA TRANSFERATĂ ÎNTR-O CARTE
Mă întreb uneori dacă iubim ca să scriem sau scriem după cum am vrea să iubim? Întrebarea mea este ca o balanţă cu două talgere în aşteptare, în care am încerca să punem greutăţi egale, într-o parte sufletele noastre, în cealaltă faptele noastre? Dar cine ar putea afirma că iubeşte la fel ca şi celălalt? Deoarece fiecare dintre personajele mele imaginate sunt atipice - dar toate cu o viaţă atât de interesantă.
Cel care iubeşte ca să scrie este un fel de Regizor al propriei sale vieţi, care pune în scenă un spectacol pentru bucuria celorlalţi. Cel care scrie despre felul cum ar vrea să iubească pare un Romeo, care nu şi-a găsit încă Julieta - al unei tragedii a viitorului. Fiindcă este dramatic să nu poţi trăi o iubire ideală, ci doar să ţi-o imaginezi, cu neliniştile pe care ai vrea să le parcurgi, deşi neîmplinirea lor te doare.
Ambele mele personaje suferă, fiindcă încearcă să conştientizeze prea mult o chemare a trupurilor, care pot să devină cauzalitate, adică o înălţare creativă de la inimă la creier. De ce nu voi încerca eu să scriu o tabletă despre omul iubirii obişnuite? Fiindcă acesta se află în anonimat şi nu mi-ar fi greu să-l găsesc. El nu prezintă niciun interes pentru o tabletă reuşită. Să înţeleg că, uneori, arta porneşte de la suferinţele neîmplinirilor, deci de la fericirea imaginată a succeselor?
