Secretele zugrăvelilor de la Argeş
Sâmbătă, în cadrul emisiunii "Locuri, oameni şi comori" - difuzată de canalul de televiziune TVR2, directorul Muzeului Municipal, Ştefan Dumitrache, a fost invitat special pentru a vorbi despre misterele care se ascund în spatele picturilor bisericeşti de la Curtea de Argeş. Este vorba despre trei monumente istorice pe zidurile cărora se regăsesc fresce cu tematică religioasă de o valoare incomensurabilă - Biserica Domnească "Sfântul Nicolae", Biserica Olari şi Biserica Bătuşari.
"Cel mai important monument de artă şi arhitectură medievală"
Ridicată în secolul al XIV-lea, Biserica Domnească impresionează, pe lângă alcătuirea propriu-zisă extraordinară, care o face să fie, după cum spunea Iorga, "cel mai important monument de artă şi arhitectură medievală românească", prin mesajul mai puţin citeţ transmis de zugravii ei. Picturile interioare, remarcabile prin frumuseţe, simplitate şi tâlc, sunt unicat şi au fost realizate în trei etape.
Prima serie de picturi - despre al căror autor nu se cunoaşte nimic - datează din perioada 1360-1369 şi sunt reprezentative pentru Renaşterea paleologă, atunci când arta înfloreşte: fresca înlocuieşte total mozaicul, subiectele religioase se înmulţesc, feţele sunt mai delicate şi mai colorate, iar scenele sunt dinamice prin aceea că personajele sunt surprinse într-o mişcare liberă şi faldurile flutură. Dintre acestea, se remarcă peretele de nord al naosului, unde se află o pictură care ilustrează o pildă mai puţin cunoscută - aceea a bogatului căruia i-a rodit ţarina. În reprezentare, bogatul este chiar voievodul Nicolae Alexandru, pentru că imaginea acestuia este foarte asemănătoare cu aceea din tabloul Deisis. Ctitorul priveşte la îngerul care a venit să-i aducă mesajul că îl ia la cer, în timp ce în partea dreaptă apar 7 meşteri - număr sacru, fără de care nicio construcţie nu poate dăinui - care zidesc practic această biserică. Se pot observa şi elementele frăţiei zidarilor liberi: mistrie, compas, triunghi. Uimitoare este această asociere între un principe ctitor şi o biserică neterminată la data morţii sale, pentru că Nicolae Alexandru nu a apucat să o vadă isprăvită, dat fiind că s-a stins înainte cu 5 ani ca lucrările să fie gata. Mesajul transmis de frescă este că acela că, oricât de bogat ar fi un om pe acest pământ, el nu se poate opune destinului, iar orice plan omenesc este nimic înaintea voinţei divine.
A doua etapă de picturi datează tot din secolul XIV. Se remarcă peretele de sud, care este cel mai bine realizat din punct de vedere artistic, ilustrând vârsta târzie a Renaşterii paleologe, premergătoare celei italiene. Scenele sunt cu totul deosebite, dar una dintre ele este unică. Ea înfăţişeză pe Maica Domnului şi pe Iosif mergând la recensământul făcut de Quirinius, guvernatorul Siriei. Fecioara apare însărcinată, cu un pântec mult ieşit în relief şi poartă straie violet, culoare care pe vremea aceea era simbolul maternităţii. "O astfel de reprezentare mai apare în două locuri în lume, în spaţiul fost iugoslav. Dar zugravul merge chiar mai departe şi în scenă apar şi fiii lui Iosif din prima căsătorie, fapt destul de controversat de-a lungul istoriei", a spus Ştefan Dumitrache.
În tabloul cu Drumul crucii, Iisus este urmat îndeaproape de un grup de tâlhari. Ei sunt pictaţi pronunţat şi au chipurile senine, semn că nu se tem de ce urmează, pentru că alături de Domnul nu poţi merge la moarte, ci la viaţă veşnică. În Evanghelie, tâlharii apar doar pe dealul Golgota. Pe pilastrul de S-E apar picturi de la mijlocul secolului XVIII, ce ilustrează martiriile sfinţilor apostoli. Una dintre ele reprezintă martiriul Sfântului Petru, care a fost răstignit cu capul în jos, la cererea sa, cum scrie şi în Faptele Apostolilor. "În picturile ortodoxe s-a evitat această reprezentare, posibil din cauza simbolisticii crucii cu capul în jos", a explicat Ştefan Dumitrache.
Pe peretele care desparte naosul diaconicon se regăseşte scena rugăciunii din Grădina Ghetsimani. Pictorul din curentul renascentist munceşte la capacitate maximă şi dă dovadă că are cunoştinţe de teologie. Pictura Îl înfăţişează pe Iisus rugându-se în stil iudaic, cu fruntea către cer, iar Dumnezeu Tatăl este prezentat sub formă de semicerc şi rază, pentru că doar aşa era voie după perioada iconoclastă. Mântuitorul este reprezentat de trei ori în acelaşi tablou, dintre care de două în timpul rugăciunii. "Pictura este revoluţionară, pentru că elementele renascentiste apar înainte de Renaşterea italiană. La Constantinopol, autorul ar fi putut ajunge după gratii. El încalcă grav canonul şi rupe tabloul scoţând piciorul unui apostol în afară, pentru a crea perspectivă. Nu se ştie cine a fost zugravul, dar după maniera de lucru, era grec", a mai spus directorul muzeului.
În 1746, un incendiu a distrus aproape întreaga pictură, aşa că mitropolitul Neofit hotărăşte restaurarea bisericii cu ajutorul financiar al unor boieri din zonă. Ferestrele au fost lărgite, a fost pusă podea din cărămidă şi pictura a fost refăcută de Radu Zugravu din Târgovişte, în stil post-brâncovenesc. Cu timpul, biserica este iar distrusă şi este refăcută în sec. XIX de Pantelimon Zugravul. Aceasta este a treia fază a picturii. În 1827, el pune o nouă tencuială peste vechile tablouri. "Toate lucrările, inclusiv scoaterea mormintelor princiare, au adus mai multe neajunsuri decât frumuseţe bisericii. Pictura din Curtea de Argeş este singura de tip renascentist din România şi mai există doar câteva biserici cu reprezentare paleologă în S-E Europei, în Serbia, Kosovo, Bulgaria, Macedonia şi la Constantinopol", a încheiat Ştefan Dumitrache.
Bisericile breslelor meseriaşilor
Aspectul actual al Bisericii Bătuşari nu lasă de bănuit vechimea şi transformările prin care a trecut. Numele ei vine de la botuşari, adică cismari. Se pare că aici a fost o breaslă de saşi (papistaşi), aduşi de Negru Vodă. Ei erau catolici şi au avut şi o biserică romano-catolică, însă, odată cu reforma lui Luther, au trecut la protestantism şi au lăsat clădirea să se ruineze. Când Petru Cercel a ajuns în Argeş şi a găsit biserica dărăpănată şi saşii trecuţi la lutheranism, le-a cerut să părăsească Argeşul dacă nu trec înapoi la catolicism sau ortodoxie. Ei au ales să plece şi Petru Cercel a construit pe locul fostei episcopii catolice Biserica Bătuşari.
În Evul Mediu, breslele bogate, care erau un soi de asociaţii profesionale moderne, aveau puterea financiară şi morală să construiască propriile lăcaşuri de cult. Cei mai mulţi meşteri olari veneau din Moldova şi şi-au construit biserica după modelul cunoscut din locurile natale. De aceea, aceasta nu seamănă cu cele din zona Argeşului. Schitul de lemn ars după invazia ungurilor cu armată din calvini reformaţi a fost reconstruit în 1610-1611, respectându-se preferinţa pentru arhitectura moldovenească. Biserica Breslei Olarilor, total necaracteristică zonei, a avut o pictură deosebită realizată în sec. XIX, tot în stil specific zonei Moldovei.
