Concert vocal-simfonic extraordinar aniversar: Cezar Ouatu cântă în "Carmina Burana"
Filarmonica Piteşti organizează mâine, de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor Piteşti, un concert vocal-simfonic extraordinar aniversar, cu ocazia împlinirii a nouă ani de la înfiinţarea instituţiei. Alături de orchestra simfonică a Filarmonicii Piteşti, dirijată de Tiberiu Oprea, vor evolua soprana Mediana Vlad, contratenorul Cezar Ouatu, baritonul Stefan Popov şi Corul Operei Române Craiova, maestru de cor, Bogdan Radu Botezatu. În program, "Carmina Burana", de Carl Orff.
Tiberiu Oprea, dirijor al Filarmonicii Piteşti, este absolvent al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, Facultatea de Compoziţie, Muzicologie şi Pedagogie Muzicală, clasa dirijat orchestră, la clasa maestrului Ludovic Bács, absolvind şi cursurile de master. De-a lungul activităţii sale, Tiberiu Oprea colaborează cu artişti instrumentişti renumiţi, precum Valentin Gheorghiu, Cristina Anghelescu, Luiza Borac, Alexandru Tomescu, Horia Mihail, Răzvan Suma, Horia Maxim, Mihai Ungureanu, André Parfenov (Germania), Alexander Scherbakov (Rusia), Ladislau Csendes. De asemenea, a dirijat concerte în care au evoluat artişti de marcă precum Felicia Filip, Pompei Hărăşteanu, Mediana Vlad, Alfredo Pascu, Florin Georgescu, Stefan Popov, Claudia Măru-Hanghiuc ş.a.
Venită din Statele Unite ale Americii pentru a studia tehnica vocală în România, Mediana Vlad este licenţiată a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti. Este prim-solistă a Teatrului Naţional de Operetă "Ion Dacian" din Bucureşti. Colaborează cu Opera Naţională şi cu Studioul Experimental de Operă şi Balet al O.N.B., Teatrul Bulandra şi filarmonici din ţară. A susţinut spectacole la Opera Comică şi concerte pe scena Ateneului Român, a Radiodifuziunii Române şi a participat la Festivalul Internaţional "George Enescu", MozartFest şi Festivalul Internaţional de Muzică Barocă. Versatilitatea vocii Medianei Vlad şi dragostea ei pentru copii se regăsesc în rolurile principale Disney "Albă ca Zăpada", "Frumoasa din pădurea adormită" ş.a.
Baritonul Stefan Popov s-a născut în Bulgaria, ţară în care a şi absolvit studiile liceale şi în care a profesat, doi ani, ca artist liric, la Teatrul de Operă din Sliven. În anii '80 urmează cursurile Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, iar din 1992 este angajat al Teatrului Naţional de Operetă "Ion Dacian". A colaborat cu numeroase teatre şi filarmonici din ţară şi cu Radioteleviziunea Română. A susţinut turnee în Italia, Germania, Elveţia, Portugalia, Cipru, Olanda, Ucraina, Ungaria şi Egipt. A primit distincţii din parte Fundaţiei "Oedip" şi a Forumului Muzical Român.
Născut într-o familie de muzicieni, Cezar Ouatu a învăţat de la şase ani să cânte la pian. A absolvit Liceul Muzical "Carmen Sylva" din Ploieşti şi Conservatorul "Giuseppe Verdi" din Milano. A debutat ca interpret profesionist pe scena Teatrului "La Fenice" din Veneţia, cântând ulterior pe cele mai importante scene din lume. A obţinut premii la concertele de canto din Barcelona, Dresda, Milano, San Marino şi Monaco. A susţinut concerte alături de soprana Angela Gheorghiu, a cântat, în 2014, în deschiderea concertului lui Andrea Bocelli de la Bucureşti şi a reprezentat România la Eurovision, în 2013.
Fiind vorba despre un concert extraordinar, preţul unui bilet este de 50 lei, la categoria A, respectiv, 30 lei, la categoria B. Elevii, studenţii şi pensionarii beneficiază de reducere.
