Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 5 mai 2026 23:51

TABLETĂ DE SCRIITOR - EXISTĂ MODURI DIFERITE DE A RĂSPUNDE ACELORAŞI DILEME

 

Dilemele vieţii sunt multiple şi ireversibile, ca şi modurile noastre de a răspunde solicitărilor acestora, care să difere de la om la om, de la caz la caz. Este ceea ce eu numesc adaptabilitate, când trecem prin acestea, reuşind să găsim soluţii optime şi eficiente.

Experienţa de viaţă şi perspicacitatea preventivă ne ajută să găsim unele soluţii salvatoare, care să fie generalizate: analiza cauzelor, a efectelor imediate, rezolvarea lor eficientă. Să nu înţelegeţi că vă îndemn la stereotipii faptice. Acestea sunt bune până la un moment dat, când înţelegem că soluţia aleasă nu merge mai departe, nu se mai potriveşte, în continuare, unor cerinţe noi.

Atunci putem apela, operativ, la o altă soluţie, pe care un om inteligent o are întotdeauna la îndemână, sau o inventează imediat, în funcţie de ce şi-a propus să rezolve. Ajungem la ideea că: există moduri diferite de a răspunde aceloraşi dileme, iar acestea diferă de la individ la individ şi de la situaţie la situaţie. De unde concluzia: orice reacţie, orice faptă, orice soluţie presupun, la început, o scurtă analiză logică, o alegere eficientă a căilor de urmat şi o rezolvare promptă, ţinând seama permanent de faptul că, pe parcursul acestor operaţii logice, întâlnim intersecţii de la care se impune să facem o nouă analiză şi o altă adaptabilitate.

Pin It