TABLETĂ DE SCRIITOR - AMINTIRI CARE NE DOR
Amintirile care mă dor sunt chipurile şi faptele celor dragi, pe care i-am pierdut înainte de vreme şi cu care grăiesc în momentele mele de veghe. Îi chem aproape, sub pelerina întunericului de sub pleoape, care poate deveni o perdea de protecţie peste chipurile celor pe care i-aş dori încă vii.
Şi nu ştiu dacă ei par vii, ori eu par pe jumătate mort, impresionat de aceste întâlniri neobişnuite, dar amândoi intuim că vrem să învingem moartea de demult, care pâlpâie dureros, ca o făclie gata să se stingă, între noi, ca ultimele secunde ale unui fulger între cer şi pământ, iar eu le spun:
- Ştiu că aţi fost pentru mine ca lumina iniţială a fulgerului, care se stinge acum, dar atât de mult mă doare pierderea voastră încât amintirile îmi redeschid mereu rana sângerândă a sufletului, care nu se va mai vindeca niciodată. Numai astfel reuşesc, cu greu - dar periodic, să şterg imaginar hotarul dintre viaţă şi moarte.
Iar fiinţele dragi pe care le-am pierdut vin parcă spre mine, pe când eu nu mă pot apropia semnificativ de ele.
