TABLETĂ DE SCRIITOR - FIERBINŢEALA SÂNGELUI ŞI GÂNDUL POTOLIT
Prinţul Dimitrie Cantemir, prima personalitate enciclopedică română, cunoscător a 11 limbi străine şi autorul "Descrierii Moldovei", operă solicitată de Academia din Berlin, în momentul primirii sale ca membru al acesteia, în urma marii monografi "Istoria creşterii şi descreşterii puterii otomane", a elaborat şi o lucrare filosofică "Divanul sau gâlceava sufletului cu trupul" (sau, altfel spus: a înţeleptului cu lumea). La el mă gândeam, întrezărind posibilitatea ca, după sute de ani, oamenii să judece aproape identic, deşi cu alte cuvinte, aşa cum s-a întâmplat cu mine, când am scris titlul acestei tablete: Fierbinţeala sângelui şi gândul potopit. Este ceea ce simt adesea, adică: o contradicţie între trupul şi sufletul meu, pe care aş fi vrut demult s-o transform într-o dulce armonie; de aceea, iată: încerc s-o explic prin cuvinte.
De când ne naştem, până în ultimele clipe ale vieţii, trupul omului este fierbinte, activ şi energic, iar această vibraţie îi survine, desigur, de la sângele care aleargă prin el. Iată elixirul vieţii: fierbinţeala şi mişcarea permanentă a sângelui, mânat spre existenţe superioare de inimă, ca un pinten al tuturor energiilor de care putem dispune de-a lungul existenţei noastre. Iar gândul poate fi uneori rece, aşa cum spune profesorul Constantin Voiculescu, unul dintre cei mai culţi şi talentaţi critici literari, din Curtea de Argeş: "Să judecăm la rece!" A judeca la rece înseamnă a gândi drept şi corect, adică gândul va fi potolit şi îndreptat spre înţelepciune, lipsit de orice patimă sau nedreptate, pentru a desprinde concluzii corecte.
Iată unde este asemănarea cu exprimarea lui Dimitrie Cantemir: în această aparentă contradicţie dintre fierbinţeala sângelui şi gândul potolit. Recunoaştem astfel gândului rolul conducător al trupului, cel care potoleşte patimile, estompează furiile, domoleşte pornirile războinice, aducând astfel trupul la parametrii normali ai existenţei, ferindu-l de pornirile din fierbinţeala sângelui. Dar nu este această asumare un fel de autocontrol, tocmai pentru a se crea un echilibru între pornirile năvalnice ale sângelui şi gândul bine chibzuit? Ba da: chiar aici voiam să ajung! (Dar mai zic unii: "Să acţionăm cu sânge rece!" - mai greu de explicat, fiindcă sângele "răcit" ar însemna moarte). Poate că ar trebui să adaug la acest oximoron (antiteză între termeni cu sens contrar), că, de fapt, sângele şi gândul aparţin aceluiaşi om!
