VEDERE DE PE DEALUL OLARILOR - Tehnocraţie, tehnofobie, telecraţie...
În limba grecilor, cei care au dat istoriei cele mai convingătoare lecţii de cât de dăunător este consumul de etnobotanice, alegând spre ilustrare cucuta, kratos înseamnă putere. Nu ştiu cum se spune cucută în limba greacă, nu mă bazez pe traducătorul glumeţ al lui mister Google, pun cumva mâna-limba pe o traducere greşită şi nu mai apuc să spun ce aveam, de fapt, în minte, anume că s-a răspândit "kraţia" asta (neapărat cu accent pe i - chiar dacă, personal aş pune accentul pe altceva) peste tot, de la democraţie la birocraţie, de la meritocraţie la gerontocraţie, am citit şi despre militarocraţie, despre mediocraţie (asta vine de la "mediocru" şi nu e deloc o glumă: s-a demonstrat, matematic, desigur, că într-un sistem electoral bazat pe regula majorităţii, două partide în competiţie îşi maximizează "profitul" dacă-şi împing în faţă mediocrităţile - am simplificat pe ici-pe colo, dar asta e esenţa; celor interesaţi le pun la dispoziţie referinţe, exemple avem cu toţii), despre feminismul declinat uşor-uşor până a ajuns feminocraţie, economiştii au plusat, punând în dicţionare econocraţia (nu în dicţionarele noastre, ce asta e economie?!...), plutesc în aer internetocraţie, telecraţie, poate în versiunea mai precisă tevecraţie - între timp, pluteşte, dar nu în aer, ci peste politica românească, tehnocraţia.
Avem guvern tehnocrat/de tehnocraţi!
De aici, putem porni o discuţie lungă, atât privindu-l pe "tehno", cât şi pe cratos-ul din sufix. Fişa posturilor le dă putere tehno-miniştrilor, partidele care au acceptat să-i lase la putere şi-au dat seama cu un minut prea târziu că în felul acesta nu fac altceva decât să se dovedească inutile. Ca în bancurile cu şeful care nu pleacă niciodată în concediu, ca să nu se vadă că treaba merge mai bine fără el, ca în observaţia că pe vremea când Victor Viorel se opera la ligamente şi lipsea cu săptămânile din ţară, ţara nu avea nicio durere, ba chiar dimpotrivă. (Să nu-mi spuneţi că în vremea asta "interesul naţional" era în mâinile vicelui hiperactiv, că nu cred că avea hiperactivul timp să ţină interesul nostru în mână în timp ce asculta sirena cum face liru-liru şi îşi sincroniza pleoapele cu girofarul). Derutate, partidele, prin reprezentanţii lor aleşi, cei 600 minus DNA de parlamentari, s-au pus pe treabă. Haotic şi interesaţi, ca totdeauna, slavă Domnului (zic slavă, pentru că n-am văzut încă sabotaje majore la adresa Guvernului, le trebuie timp să se dezmeticească, sunt ocupaţi cu altceva, nu ştiu). Doar cuvinte-cheie, fără comentarii (ample): pensii şi îndemnizaţii (lor şi alor lor), câinii ciobanilor (nişte proşti...), interzicerea fumatului (inclusiv subacvatic), internet în biserici, întâlnire cu dreapta europeană, interzicerea reclamelor la medicamente, apoi interzicerea rapidă a interzicerii, naţionalizarea crucii de pe Caraiman şi, dacă va fi gata în legislatura asta şi în cele cinci care urmează, a autostrăzii Piteşti-Sibiu...
Dar, să revenim. Ce e la urma-urmei un tehnocrat? Care este opusul, antonimul? Inventez cuvântul politocrat, pentru a acoperi două nuanţe care mi se par evidente-definitorii: (1) membru de partid şi (2) priceput la mai nimic - că, dacă s-ar pricepe la ceva, s-ar numi specialist, precum cei zece mii ai Aliantei D.A. de pe vremuri, ehehei, înainte de a avea preşedinte cu meşă. De aici, sugestia de răspuns la întrebarea "cum scapi de un tehnocrat?": îl înscrii într-un partid şi, dacă şi din poziţia asta face pe tehnocratul, îl "promovezi" lateral, pe un post obscur, cu nume pompos, să nu-l mai vadă media. Mass-media, că ea impune alegătorilor de sub medie cum să voteze. Telecraţie, tevecraţie, nu contează terminologia, voturile să iasă... Nişte ciobani...
