VEDERE DE PE DEALUL OLARILOR - Acum vor să ne ia şi oraşul...
În primul sezon de vederi, mă plângeam - chemând concetăţenii să pună mâna pe condeie, întru apărarea noastră şi alor noastre - că "ni le-au luat pe toate". Posada ne-au luat-o vâlcenii, capitala dintâi a ajuns la Câmpulung, Rovinele s-au stabilit a fi pe la Craiova în jos... Mă consolam că ne-au rămas Biserica Domnească (se-aude până departe? DOMNEASCĂ, domnilor!), Mănăstirea, cu Manole, fântâna, Neagoe cel sfânt şi învăţăturile lui, şi, peste toate, CURTEA, numele oraşului nostru mic şi drag, parcă tot mai mic şi mai zgribulit de-a lungul celui mai îngust bulevard din emisfera de nord, dar cu atât mai drag, nouă, localnicilor.
Iar acum vor să ne ia şi oraşul... Aux armes, citoyens!
Glumeam cândva (nu mai ştiu cu cine, sper că nu de aici ni se trage...) că oraşul, municipiul, că asta este, chiar dacă e mic şi zgribulit, ar trebui să se extindă măcar câţiva metri spre nord, pentru a prinde în teritoriul său şi poarta de intrare în Dr. Oetker, acum având adresa în comuna Valea Iaşului, şi în felul acesta să prindă în bugetul Curţii de Argeş şi impozitul, baban, desigur, pe care întreprinderea chimico-alimentară îl varsă anual în bugetul Văii Iaşului, făcând-o una dintre cele mai bogate văi din ţară.
Eu glumeam, cei de la Valea Iaşului nu glumesc deloc. Au prins gustul banilor (gustul, că miros n-au, zice latinul). Au descoperit, cică, documente din care rezultă nu că terenul de sub Dr. Oetker a aparţinut cândva oraşului, ci că, dimpotrivă, de la Piaţa Ivancea în sus se întindea pe vremuri moşia Văii Iaşului... Drept care vor să-şi recupereze moşia! Nu ştiu în ce stadiu este acţiunea, fac şi eu o analiză teoretică, mă gândesc la posibilităţi, scenarii, alternative.
După cât noroc avem noi în justiţie (vezi procesul prin care Biserica Domnească va trece curând - dacă n-o fi trecut deja - în administrarea-stăpânirea Arhiepiscopiei), sunt toate şansele să pierdem şi de data asta. Două concluzii. Să nu ne mai prindem în procese, că cheltuim degeaba, şi să nu-i provocăm pe cei de la Valea Iaşului, că revendică încă vreo jumătate de kilometru mai la vale, primesc şi Mănăstirea şi, cum aceasta are deja dealul San Nicoară şi va avea şi Biserica Domnească, Valea Iaşului ajunge stăpână până în uşa muzeului. Dacă nu cumva, între timp, Arhiepiscopia nu va revendica şi gara, că tot stă goală, fără ceas şi fără trenuri, şi ar ajunge Valea Iaşului să se învecineze cu Valea Sasului. Sugestie, deci, pentru Arhiepiscopie (o fac jumătate din altruism, jumătate din interes): legenda spune că cele două văi abia amintite, plus Valea Danului, se numesc astfel de la un Iaş, un Sas şi un Dan, meşteri de-ai lui Manole, care au zburat de pe acoperişul Mănăstirii până pe locurile cărora le-au dat numele. Păi, n-ar fi atunci firesc ca văile numite mai devreme să reintre în stăpânirea Mănăstirii? Încaieră-i, dra... Trebuie să fie pe undeva şi documente care să probeze cum că Mănăstirea stăpânea totul în jur, iar dacă nu se găsesc uşor documentele astea, le găseşte ANRP-ul - ajunge să fie angajat ca intermediar Remus Truică cel fatal la cântăreţe graseiate, după ce-l lasă prinţul Paul fără contract. Scenariul ăsta face ca Primăria (noastră) să ajungă cu intrarea spre un bulevard care va aparţine altora, depinde cine câştigă în duelul Arhiepiscopie-Valea Iaşului, dar cu spatele spre Zona Liberă Dealul Olarilor-Plopiş-Ghioceilor. Primarul are casă aici, vicele de asemenea, primarul dinainte la fel, semnificativ, nu? Ne retragem pe dealuri, cântăm o doină, golim o oală-două şi aşteptăm momentul potrivit să ne reluăm oraşul în stăpânire.
La ora asta, n-am nicio idee mai bună. Poate după alegerile din toamnă - dacă nu vom merge cumva să votăm la Valea Iaşului... pe drum, cântând troparul sf. Voievod...
