VEDERE DE PE DEALUL OLARILOR - Blonda brunetă de la stână
Iertare de titlu frivol, dar, pe de o parte, chiar despre asta e vorba, pe de altă parte, nu titlul e cel mai frivol lucru din vederea de azi. Iar bancul cu... bruneta la stână nu l-am inventat eu - vi-l spun imediat, că nu degeaba am adus vorba.
Brusc şi la obiect: puţin după Ziua Naţională 2015, Parlamentul nostru vigilent, care vede tot, reglementează tot (ca nu cumva să i-o ia înainte UE, că şi dumneaei reglementează din răsputeri tot şi încă ceva pe deasupra), a stabilit precis câţi câini trebuie să-şi legene coada pe lângă o turmă. Turmă de oi, accentuez, în ciuda pleonasmului. Presupun că dezbaterea a fost amplă-adâncă, bazată pe documente, rapoarte de cercetare, statistici, investigaţii pe teren şi sondaje de opinie. Printre oi, lupi, turişti, vânători, consumatori de brânză-bulz-balmeş, postaci, formatori de opinie - mai puţin ciobani. Aducând în discuţie tradiţia multiseculară, ce zic eu, multimilenară a creşterii oilor pe meleagurile noastre, invocând Mioriţa şi spaţiul mioritic, decreşterea demografică şi încălzirea globală. Şi s-a votat: 3, 2, 1, în ordinea coborârii de la munte la deal şi de aici la şes. Precis ca orice lege (ei, aş!...), plus jujeu, vaccin, înregistrare.
Mai departe, se pornesc presupunerile, comentariile, răutăţile...
Încep cu presupunerea că iniţiatorul legii a fost o senatoare, anume una vopsită brunet. Care avea o problemă cu câinii amestecaţi cu oile. Care trecuse odată pe la o primărie, dintr-un sat, ştia câte oi are baciul Gheo, ajunsese la stâna acestuia şi-l luase repede: Baciule, dacă-ţi număr oile în zece secunde, îmi dai una dintre ele? În zece secunde?!... Îţi dau, fata tatei... Două sute optzeci, baciule. Cam atâtea, fata tatei. Alege-ţi oaia! Eficientă, bruneta alege oaia şi dă să plece. Fata tatei, dacă-ţi spun ce culoare avea părul tău înainte să-l vopseşti, îmi dai câinele înapoi?... Am scurtat puţin pe ici, pe colo, dar mesajul este clar, blonda deghizată împingea spre maşină un dulău.
Există şi o variantă oficială, care spune că legea a fost dată pentru a proteja fondul cinegetic, ce formulare frumoasă!, anume animalele mici, iepurii, căprioarele - puii de orice animal mare, cât sunt mici şi nu ajung urşi în toată firea, lupi şi cerbi, chiar sunt mâncaţi de câini. Sună foarte plauzibil, avem dovada la îndemână: în oraşul nostru de deal-munte bântuie cu mult mai mulţi câini maidanezi de fiecare târlă de cât indică legea şi, ce, aţi mai văzut vreun iepure, vreo căprioară, vreun pui de urs-lup-cerb pe străzi?... Nici vorbă. I-au decimat maidanezii, chiar aşa înregistraţi cum sunt şi hrăniţi cu oase aruncate pe geam de cuţofili buni de amendat...
Să fie şi influenţa lupilor, să fie concurenţa producătorului bulgaro-maghiar de brânză-bulz-balmeş, care vrea să micşoreze numărul oilor valahe? Să nu mergem atât de departe cu scenarita, rămânem la ipotezele cu bruneta blondă şi cu fondul cinegetic. Că nici lupii şi nici concurentul bulgaro-maghiar nu-şi fac iluzii, cel puţin nu înainte de a apărea şi instrucţiunile de aplicare a legii. Cine numără câinii (presupun că ciobanul - pe ecranul smartului, în poză, că pe păşune oile aleargă de colo-colo, câinii la fel), cine-i ia pe cei excedentari şi ce face cu ei (presupun că-i aduce la oraş, că aici nu avem lege, avem doar tocmeală), ce facem când turma coboară, toamna la deal, iarna la şes (înfiinţăm pe traseu hoteluri pentru câinii fără stână), cum deosebim câinii care păzesc turma de cei care doar socializează cu ei, veniţi de prin sate şi eventual oraşe (răspuns: nu-i deosebim) şi, întrebarea întrebărilor, scăparea câinilor, spre uşurarea ciobanilor: ce e aia turmă? Legea nu defineşte conceptul, nu spune de la câte elemente în sus o mulţime (de oi) devine turmă... Cam ca în paradoxul chelului. Ceea ce, revenind la titlu, întăreşte ipoteza că iniţiatorul legii a fost o iniţiatoare. Blondă pe vremuri...
