Lansare de carte George Baciu la Piteşti
Joi, de la ora 17.00, autorul domnişan George Baciu, în colaborare cu Biblioteca Judeţeană "Dinicu Golescu", îi invită la o lansare de carte pe toţi iubitorii de frumos în sala de conferinţe a instituţiei. Prilejul este unul nimerit, pentru că se va lansa o carte scrisă în tonalitatea inimii, POEME LEGĂNATE-N PALMĂ. Mai multe amănunte ne-a oferit mentorul literar al autorului, scriitorul piteştean Marin Ioniţă: "George Baciu ar fi să fie un poet matur, care să se astâmpere aşezat în experienţa şi succesele la care a ajuns. Dar nu este el artistul care să se repete. Sau să se îmbete cu damful de succese (...) E drept că a muşcat din toate curentele literare. Nu-i este străin nici Clasicismul, nici Romantismul, nici Realismul, nici Simbolismul, nici jocurile avangardiste, suprarealiste, futuriste, dadaiste, moderniste, post-moderniste... Dar din tot acest amalgam se ridică statura unui poet unic. În acord cu sensibilitatea ultimei generaţii, care este cu totul alta decît cea de pe vremea lui Labiş, Nichita, Adrian Păunescu, Anei Blandiana... Azi, Baciu provoacă sensibilitatea celui de-al doilea deceniu din mileniul III, ba merge cu câţiva paşi mai înainte... Scrie pentru copiii din bănci la momentul vorbirii, care îl vor întâlni în jurul anului 2025. Când va fi în vogă. După care, cine ştie ce va mai urma..."
O invitaţie incitantă şi un prilej care nu ar trebui ratat de oamenii de cultură argeşeni!
