Preot Vasile Marinescu: PĂMÂNT ŞI CER... precum în cer aşa şi pe pământ...
Spre sfârşitul anului trecut am primit cartea cu titlul de mai sus din partea unui om pe care-l preţuiesc din clipa în care l-am cunoscut, cu ani şi ani în urmă. Calea spre dumnealui mi-au deschis-o doi oameni trecuţi acum la cele veşnice, faţă de care am un deosebit respect. Este vorba despre prof. Nicolae Enescu şi despre preotul Titu Hodoroagă, cărora Dumnezeu le-a hărăzit să cunoască avatarul lagărelor de exterminare comuniste, dar care au primit în compensaţie zile ca să fie martori ai prăbuşirii regimului contra căruia luptaseră în cei mai frumoşi ani ai vieţii pentru alţii, dar de calvar pentru ei. Despre amândoi am scris spre sfârşitul secolului şi mileniului trecut într-un ziar din Piteşti un adevărat serial dedicat grupului de rezistenţă anticomunistă condus de către fostul avocat Dumitru Apostol. Cei doi mi-au îndrumat paşii spre parohul de la Biserica Olari, din Curtea de Argeş, preotul Vasile Marinescu, al cărui tată trupesc, părintele Gheorghe, fusese şi el arestat şi condamnat prin 1949 ca "duşman al poporului". Vina sa: oficiase o slujbă pentru Dumitru Apostol şi ai săi, îndeplinindu-şi menirea de slujitor al Domnului şi al Omului! A fost prilejul de a afla multe lucruri pe care eu şi colaboratoarea mea de atunci nici măcar nu le bănuiam. Iar unul dintre ele a fost acela că părintele Gheorghe Marinescu fusese sprijin de nădejde pentru savantul Ştefan Minovici în ridicarea unui conac monumental, dar şi a bisericii de la Cărpeniş-Morăşti, comuna Cepari, începută în perioada interbelică şi sfinţită în 9 noiembrie 1941 - potrivit monografiei din volumul prezentat în rândurile următoare.
Părintele Vasile - un om pentru semeni
Am scris la momentul potrivit despre truda acelei înfăptuiri şi am consemnat şi momentul arestării părintelui Gheorghe Marinescu, prin prisma amintirilor chinuitoare pentru fiul său, atunci doar un prunc de vreo 4-5 anişori. Acum mă simt îndemnat să scriu despre cartea pe care acest om a scris-o la anii deplinei maturităţi, pentru a-şi justifica harul, dar şi din marea sa iubire faţă de semeni, cărora le oferă prin ea un îndreptar spre ortodoxie aşa cum ar trebui să fie, nu cum este percepută ca urmare a comportamentului inadecvat al unor rătăciţi - ca să nu zic oportunişti sau infiltraţi în sistem - stăpâniţi definitiv de lumeşti patimi şi care nu au în comun cu esenţa credinţei decât veşmintele pe care le poartă cu destul de puţină îndreptăţire, potrivit unor spirite ceva mai radicale. Cei ce citesc volumul ar putea pricepe - mai ales dacă-l cunosc pe autor - de ce părintele Vasile Marinescu nu şi-a găsit locul printre ei, cât timp a respins "indicaţiile preţioase" venite de la mai-marii care considerau că menirea sa era să rămână strict un teoretician al credinţei dogmatice. Şi pentru că "s-a lăsat muşcat de inimă de şarpele trufiei, vădindu-şi nevoia de a acţiona ca un practician", superiorii nu l-au iertat nici după ce-a ieşit la pensie. Ceea ce uită aceştia este faptul că părintele Vasile este sensibil la chemarea harului spre îndeplinirea menirii sale.
Structura cărţii
Volumul de faţă are trei capitole - "Sfinţenia în viaţa creştină", "Articole" şi "Interviu cu preotul Vasile Marinescu". Cel mai cuprinzător este primul, care poate jalona calea profanului laic spre credinţa ortodoxă. Într-un mod inteligent de atrăgător sunt prezentate tainele botezului, ale mirungerii sau euharistiei, după care se face trimitere spre preoţie, cununie şi maslu. Autorul insistă asupra faptului că viaţa, dacă este trăită în spiritul învăţăturilor Evangheliei, conduce spre propria cunoaştere, care deschide calea spre înţelegerea lumii înconjurătoare, ce trebuie abordată cu toleranţă faţă de semeni. În lupta cu ispitele pot ajuta rugăciunile, postul, privegherea şi cultul sfinţilor, atrăgând atenţia asupra primejdiei pierderii credinţei şi scufundarea în păcat şi deznădejde, cu toate riscurile lor. Ca modele de întărire a credinţei se propun vieţile sfinţilor, care sunt priviţi nu numai ca rugători şi păstrători ai virtuţilor creştine, dar şi ca mijlocitori în dialogul omului cu divinitatea.
Partea a doua, prin articolele semnate de părintele Marinescu în diverse publicaţii, se evidenţiază prin incursiunea curajoasă în universul concentraţionar al puşcăriilor de exterminare comuniste, pornind de la texte semnate de autori remarcabili, începând cu Aleksandr Soljeniţîn şi continuând cu o întreagă pleiadă, care a scos la lumină "Cartea neagră a comunismului" mioritic. Şi aici se cuvine să zăbovim cu atenţie asupra unor nume de torţionari rostite cu teamă chiar şi acum prin unele case ale argeşenilor, pe care vă lăsăm să le descoperiţi citind cartea. Tulburător este faptul că autorul nu se sfieşte să spună că spiritul securisto-comunist rămâne prezent în societatea contemporană, fapt exemplificat de asasinarea unei mari speranţe a culturii româneşti contemporane, la 21 mai 1991. Este vorba despre prof. Ioan Petru Culianu, care-i luase locul la Universitatea din Chicago (SUA) lui Mircea Eliade. Preşedintele de atunci al ţării, nimeni altul decât "emanatul revoluţiei de la '89", Ion Iliescu, îşi dădea arama pe faţă printr-o declaraţie care ne lasă fără comentarii: "Şi-a meritat soarta, era un ticălos şi un destabilizator!" Bătrânul bolşevic nu putea răbda criticile pe care savantul de numai 41 ani, Ioan Petru Culianu, le aducea regimului neo-comunist pe care el se căznea să-l introducă în România prin "democraţia originală", care a aruncat ţara la periferia lumii civilizate prin tolerarea nepotismului de sorginte fanariotă şi a unei corupţii pe cale de generalizare. Nu vom pune în discuţie pledoaria pentru religia în şcoli şi nici pentru misticismul dogmatic, chiar dacă este susţinută de citate poate rupte din context ca să slujească un anumit scop, dar cert este faptul că un cititor atent ar avea destule teme de dezbatere.
Ctitor al revistei "Glasul iubirii", preotul Vasile Marinescu se mărturiseşte într-un interviu acordat acesteia, care merită să fie, de asemenea, lecturat şi analizat. Şi asta cu atât mai mult cu cât Vasile Marinescu s-a dovedit a fi un scriitor care beneficiind de o cultură enciclopedică, are talentul de a transmite informaţii de esenţă bine selectate într-un mod atractiv, ce nu-l pun pe cititor în inferioritate, căci nu există vreun moment în care autorul poate fi bănuit de trufie intelectuală. Ceea ce - să recunoaştem - nu este la îndemâna oricui! Concluziile se impun de la sine.
