O carte remarcabilă: "Johan fără ţară. Străbătând lumea pe drumul păcii"
După apariţia unor episoade în revista CURTEA DE LA ARGEŞ, cartea în intregime (aproape 500 pagini) este acum disponibilă: Johan Galtung: "Johan fără ţară. Străbătând lumea pe drumul păcii", Ed. Tiparg, Piteşti, 2015 (www.tiparg.ro, editura@tiparg.ro, tel. 0248/615416), traducere de Gabriela Căluţiu-Sonnenberg. O carte remarcabilă (alertă, mintoasă, incitantă etc.), scrisă de un om remarcabil (am spus de mai multe ori că este unul dintre puţinii oameni geniali pe care i-am întâlnit). Reiau mai jos textul de pe coperta a patra, convins că veţi avea o lectură care vă va îmbogăţi.
Gh. Păun
Johan Galtung este om care a făcut şi face istorie. Cercetător şi activist pentru pace, cunoscut pe toate continentele pentru că a ţinut cursuri, a întreprins cercetări, a fost consultant pentru guverne, organisme internaţionale, corporaţii şi a încercat - adesea a şi reuşit - aplanarea unor conflicte de pe toate continentele.
S-a născut în 1930, la Oslo, unde în 1959 fondează Institutul de Cercetare a Păcii (PRIO), iar în 1993 reţeaua TRANSCEND, care intervine pentru rezolvarea conflictelor peste tot în lume. În 1987 i se decernează Premiul Right Livelihood, considerat un Premiu Nobel Alternativ pentru Pace; a primit multe alte premii internaţionale importante. A are două doctorate, unul în matematică (1956) şi unul în sociologie (1957), a primit vreo zece titluri Doctor Honoris Causa, inclusiv din partea Universităţii din Cluj (1976).
Se spune că niciun norvegian nu a predat la mai multe universităţi decât el. Se mai spune şi că ar fi mai poliglot decât Papa şi că el ar fi eternul candidat la Premiul Nobel pentru Pace. El nici nu confirmă, dar nici nu dezminte aceste zvonuri.
Mediator în peste 50 de conflicte internaţionale şi autor a peste 100 de cărţi şi 1.500 de articole publicate şi traduse în zeci de limbi şi pe multiple domenii (relaţii internaţionale, istorie, psihologie, pedagogie, ştiinţe politice, sociologie, drept, religie, budism...).
Creator de ştiinţe, cum este cea a Studiilor Păcii şi a Studiilor asupra Viitorului; iniţiatorul Teoriei Violenţei Structurale şi al Teoriei Structurale a Imperialismului; fondator al primului institut de studii ale păcii, al "Journal of Peace Research" şi creator de tehnici cum este cea conţinută în primul manual al ONU pentru transformarea conflictelor (Metoda Transcend).
Cum a reuşit toate acestea? Lucrând continuu şi pretutindeni, cu bucurie, cu voluptate se poate spune. Şi ghidându-se după un principiu de luat aminte: "Nu există ceva mai teoretic decât o bună practică şi nimic mai practic decât o bună teorie".
Autobiografia de faţă este o introducere în "universul Galtung", un manual, o carte de înţelepciune. Un roman chiar - a fost deja răsplătită cu un premiu literar în Norvegia. Cititorul se va convinge uşor de acest lucru - ajutat şi de prefaţa acad. Mircea Maliţa şi de postfaţa psiho-sociologului Cătălin Mamali. Fraza de încheiere a cărţii ar trebui memorată - a se pune în contrast cu titlul: "Ne aflăm pe drumul păcii prin lume, ţara noastră".
