VEDERE DE PE DEALUL OLARILOR - Mai şi semnalizaţi, fraţilor!...
De fapt, nu e vorba despre niciun frate, ci de însuşi partenerul meu de trafic, unul anume, desigur, nu toţi, cel care se aşază temeinic pe scaunul "conducătorului auto", frecându-şi probabil cu oarecare voluptate fundul de muşama, piele naturală sau, mai des, sintetică, şi se identifică apoi cu bolidul, fie el şi Dacie Solenţa ("Solniţa", neapărat cu S mare, era alintată pe vremuri), împrumută de la rugina tablei şi negreala eşapamentului - tinichea i se face obrazul!, de la caii-putere ai motorului, aflaţi la cheremul tălpii de gumă ai şlapilor de caniculă, de simte cai-măgari-bivoli putere fremătându-i prin pectorali şi bicepşi şi, gata Stăpânul Asfaltului! Regulile de circulaţie au două categorii de clienţi: el şi restul lumii. Când le încalcă alţii - claxon, pumn pe geam, semne cu degete ridicate, unul sau două, că pentru înjurături nu-ţi trebuie mulţi neuroni, pentru ilustrarea înjurăturilor nu-ţi trebuie multe degete. Când le încalcă el... şi când nu le încalcă?... În titlu m-am referit la semnalizare, cel mai banal lucru o să-mi spuneţi. Corect, că mi-e frică să mă leg de altele mai serioase. L-am claxonat odată pe unul care a aruncat o hârtie, un ambalaj, pe geam şi de-atunci m-am lecuit: a oprit, a deschis portiera, cât să i se vadă ceafa dungată şi bâta din portieră, cred că ar fi coborât pentru o "discuţie tovărăşească" (nicio aluzie ideologică), dar erau maşini multe în jur, a renunţat, am ieşit de sub volan şi m-am dus să-mi cumpăr şi eu bâtă de baseball, nu am găsit nicăieri, trebuia să-l întreb pe partenerul meu de trafic - sau poate nu trebuia... Se întâmpla în Piteşti, de-atunci nici în orăşelul nostru drag şi aglomerat nu mai claxonez idioţi care aruncă gunoi pe geam, le notez doar numerele într-un carneţel, am vreo şase deja (numere, nu carneţele), pentru vremea când se va da liber la turnătoria în trafic, aşa cum e acum turnătoria către DNA, sigur atunci când vom intra şi noi pe deplin în Europa (sau Europa în noi) se va crea şi un asemenea ghişeu, o linie verde, gratuită, fierbinte, pentru a te răzbuna pe vecinul de bloc, denunţându-l că murdăreşte strada.
Revin la semnalizare. Jumătate dintre şoferii din Curtea de Argeş NU semnalizează în jumătate dintre cazurile în care ar trebui s-o facă. Cine spune altfel e probabil mai norocos ca mine - sau e din acea jumătate şi nu vrea să recunoască. Nu că ar fi mare lucru, dar eu o iau ca "marker", cum sunt nu ştiu ce proteine din sânge pentru nu ştiu ce boli (e treaba doctorului, nu a pacientului să ştie), indicator de obraz-de-tinichea. Nu mă aştept ca taximetriştii să semnalizeze, chiar dacă unii o fac, ei oricum sunt aşi ai şoselei (ştiţi bancul cu taximetristul-as? pe scurt: noaptea, taximetristul trece repetat pe roşu, clientul, speriat, îl atenţionează, "stai liniştit, sunt un as", răspunde taximetristul, care se opreşte apoi precaut în faţa unui semafor verde - "dacă trece un as pe roşu?..." explică el clientului contrariat), nu mă aştept ca instructorii de la multele şcoli de şoferi din oraş să semnalizeze şi atunci când sunt singuri la volan, destul o fac atunci când conduce elevul, dar mai sunt în oraş şi suficient de mulţi netaximetrişti, neinstructori, câţi dintre ei sunt aşi şi, mai ales, ase (în dicţionar nu există ase, dar pe străzi...), ca să nu se mai împiedice în mizilicul ăsta de gest, un deget care să împingă vreo 20 de grade o manetă delicată, lângă volan, în sensul rotirii acestuia, aaaşa, vedeţi ce uşor e?, e un mod de a-l saluta pe cel de alături, de a arăta că-l bagi în seamă, în prima etapă poţi semnaliza la stânga şi s-o iei la dreapta, ca-n bancul cu Ceauşescu într-o coloană de maşini cu şefi de stat comunişti, banc propagandistic, desigur, după o vreme o să fie în regulă, devine obişnuinţă, iar eu scap de-o obsesie, nu mai mestec gumă la volan, ca să am fălcile strânse pe motiv de Orbit fără zahăr, nu de nervi...
